La o vizionare superficiala a filmului, Lee asta e pare un simplu nesimtit de nationalist chinez din Taiwan. Yee e un sadic si la serviciu, si in viata particulara, dar cand iese de la lucru cu pantofii patati de sangele unui nefericit incarcerat si torturat "In beciurile sigurantei", declara cu o nevinovatie de heruvim ca "japonezii omoara oameni la intamplare, dar ei stiu ca atunci cand or sa vina americanii" vad ei pe dracu'! Nu le-o fi jena, nici lui Lee, nici lui Leung de o mizerie ca asta? Oare ce-or fi zicand japonezii despre chestia asta? Adica, ceea ce se intampla de 60 de ani in Taiwan, unde o mana de chinezi fugiti in timpul razboiului civil de pe continent au devenit elita politica si economica a insulei si pe care ii vedem uneori batandu-se precum chiorii in parlamentul de la Taipei, care au pus stapanire pe poporul taiwanez, impunandu-i ca limba oficiala mandarina, asadar ceea ce se intampla in prezent ar fi in vreun fel mai bine decat acelasi lucru care s-a intamplat sub japonezi in prima jumatate a secolului trecut. Vezi si mizeria xenofoba cu lectia de japoneza. Sa recunoastem insa ca cel putin Lee asta este anti-alta tara, pe cand in Romania exista unii regizori care sunt anti-romani! Revenind la film, intr-un volum despre realizarea filmului, Lee aminteste de metafora de la care porneste nuvela care a inspirat filmul, cea a fantomei de care se foloseste tigrul pentru a-si ademeni prada in padure. In chineza autoarei, pe care Lee o lauda pentru iscusinta in utilizarea limbii chineze, prostituata si umbra tigrului se pare ca se pronunta identic.
Numai ca, si in asta consta valoarea filmului premiat cu Leul de aur la Venetia, voit sau nu, Se jie nu e un simplu film cu ilegalisti, cum s-au turnat si in cinematografia noastra destule reusite (Duminica la ora 6, Strazile au amintiri, Zidul etc.) Amanunte din film, precum replica in care eroina obsearva ca amantul ei nu simte ca traieste decat atunci cand o face sa sufere, sau scena in care ea incearca sa si-l apropie de ea pe Yee, la care acesta o respinge cu un gest hotarat, ca si alte multe momente, fac ca filmul sa depaseasca nivelul unei pelicule despre ilegalism, devenind o parabola a conditiei femeii, sfasiata intre cele doua posibilitati care dau titlul filmului, intr-o lume a barbatilor, de care ar vrea sa se apropie, sa-i ajute, sa-i slujeasca, sa-i iubeasca, dar care ii pot face mult rau. Caci in film doi sunt barbatii (ca sa nu mai vorbim despre cel care o initiaza in amorul trupesc) care o exploateaza si o condamna pe Jiazhi: nu numai sceleratul Yee, dar si idealistul sef de celula de rezistenta (a carui privire din final, ce trece de la furie la consternare si parere de rau, e atat de bine studiata). Un prieten care a avut numai iubite asiatice imi spunea, dupa vizionarea filmului, ca a fost socat si ca s-a simtit foarte vinovat fata de iubita lui, despre care imi spunea ca si-a pierdut slujba dintr-o prostie de-a lui. Mi-a spus ca dupa acel film a ajuns sa se poarte cu mult mai multa atentie fata de ea. Si mi-a mai spus ceva foarte interesant, si anume ca el fiind alb a fost mahnit si miscat, mai mult decat de sadismul posedarii sexuale a eroinei si de tristul sfarsit al filmului, de faptul ca la un moment dat eroii se considera inferori colonistilor "albi", a caror casa din Hong Kong o folosesc in lipsa lor. Pai, am presupus eu, Lee asta o fi avand un complex de inferioritate fata de albi, adica replica de mai sus vizandu-i pe americani n-o fi numai un compliment la adresa concetatenilor sai de adoptie, ci o avea resorturi psihologice mai adanci.
In final, sa mai atragem atentia ca filmele in care deznodamantul nu face dreptate victimelor, in sensul ca cei vinovati nu sufera consecintele faptelor lor, reprezinta o forma periculoasa de manipulare a spectatorului, caruia i se inculca ideea ca justitia nu este implinita si ca dreptatea trebuie cautata in continuare, instigand privitorul la ura, iar nu la o reflectie obiectiva.
Numai ca, si in asta consta valoarea filmului premiat cu Leul de aur la Venetia, voit sau nu, Se jie nu e un simplu film cu ilegalisti, cum s-au turnat si in cinematografia noastra destule reusite (Duminica la ora 6, Strazile au amintiri, Zidul etc.) Amanunte din film, precum replica in care eroina obsearva ca amantul ei nu simte ca traieste decat atunci cand o face sa sufere, sau scena in care ea incearca sa si-l apropie de ea pe Yee, la care acesta o respinge cu un gest hotarat, ca si alte multe momente, fac ca filmul sa depaseasca nivelul unei pelicule despre ilegalism, devenind o parabola a conditiei femeii, sfasiata intre cele doua posibilitati care dau titlul filmului, intr-o lume a barbatilor, de care ar vrea sa se apropie, sa-i ajute, sa-i slujeasca, sa-i iubeasca, dar care ii pot face mult rau. Caci in film doi sunt barbatii (ca sa nu mai vorbim despre cel care o initiaza in amorul trupesc) care o exploateaza si o condamna pe Jiazhi: nu numai sceleratul Yee, dar si idealistul sef de celula de rezistenta (a carui privire din final, ce trece de la furie la consternare si parere de rau, e atat de bine studiata). Un prieten care a avut numai iubite asiatice imi spunea, dupa vizionarea filmului, ca a fost socat si ca s-a simtit foarte vinovat fata de iubita lui, despre care imi spunea ca si-a pierdut slujba dintr-o prostie de-a lui. Mi-a spus ca dupa acel film a ajuns sa se poarte cu mult mai multa atentie fata de ea. Si mi-a mai spus ceva foarte interesant, si anume ca el fiind alb a fost mahnit si miscat, mai mult decat de sadismul posedarii sexuale a eroinei si de tristul sfarsit al filmului, de faptul ca la un moment dat eroii se considera inferori colonistilor "albi", a caror casa din Hong Kong o folosesc in lipsa lor. Pai, am presupus eu, Lee asta o fi avand un complex de inferioritate fata de albi, adica replica de mai sus vizandu-i pe americani n-o fi numai un compliment la adresa concetatenilor sai de adoptie, ci o avea resorturi psihologice mai adanci.
In final, sa mai atragem atentia ca filmele in care deznodamantul nu face dreptate victimelor, in sensul ca cei vinovati nu sufera consecintele faptelor lor, reprezinta o forma periculoasa de manipulare a spectatorului, caruia i se inculca ideea ca justitia nu este implinita si ca dreptatea trebuie cautata in continuare, instigand privitorul la ura, iar nu la o reflectie obiectiva.