Părerea criticului
Ce atâta noir? Aveam nevoie de un film pseudo-previzibil care să acţioneze ca un algocalmin după atâta culturalizare cu alde trâmbiţatele „Citizen Kane” sau „Notorious”. Cu toate că uneori ştii care e finalul unui film, poţi totuşi să te bucuri de proces, de pârghia ce te aduce la final pentru că uneori nu contează doar finalul ci şi procesul. Ştiţi… pescuitul. Sunt pescari care urăsc carnea de peşte şi te întrebi care le e motivaţia. Exact procesul de dinainte de a prinde un peşte, statul cu undiţa în mână la umbra unei sălcii.
Ne aflăm la sfârşitul anilor 80’, începutul anilor 90’, jazzul părea să aline durerea americanilor, acea trompetă, acea atmosferă înceţoşată de fumul de ţigară, pick-upul era la mare vogă, toţi cei ce deţineau unul păreau întorşi din viitor. Aşa începe filmul… asta ca să înţelegi în ce ţară este filmat… America frate. Eu chiar îmi aduc aminte de copilărie… nu de anii 80’ din care eu am prins doar unul ci de anii 90’ în care filmul de seară părea cel mai bun remediu după o zi în care o pereche nouă de pantofi ajungea să arate ca una trecută prin cinci ani de război… Ştiţi, erau acele vremuri în care Warcraft-ul era pe nicăieri, chiar calculatoarele erau ceva ieşite din comun… era perioada în care copiii mai ştiau cum e să te bucuri de copilărie. Despre asta e vorba în film… acea atmosferă ştrengărească …
Cadrul video a început să se prelingă de pe picioarele unuia ce părea să se bucure de plăcerile vieţii înspre cap de m-am speriat că îmi voi vedea idolul în timpul unei partide de amor. Pff, n-a fost el… dar era cât pe ce, şi era un moment stânjenitor. Acesta e doar primul bărbat care avea să fie împuşcat în film ca mai apoi să ajung la Pacino care acum îl joacă pe Frank Keller, detectiv de meserie. Pe la începutul anilor 90’ Pacino era deja pe felie ca actor la Hollywood, era deja în măsura în care să promoveze el tineri actori… ca Samuel L. Jackson, John Leguizamo sau John Goodman. În momentul în care Pacino a primit premiul AFI pentru întreaga carieră, Samuel Jackson chiar menţiona cum că în creditul filmului „Sea of Love” el apare ca fiind „Blak Guy”, un personaj lipsit complet de importanţă. John Leguizamo este la prima colaborare cu Pacino, urmând ca apoi să joace împreună şi în „Carlito’s Way”. John Goodman pare să absoarbă câte un rol cu fiecare mare actor. Dacă în „Fallen” a jucat alături de Denzel Washington”, în „You Don’t Know Jack” iar alături de Pacino, în „The Big Lebowski” alături de Jeff Bridges . El e cel ce i-a dat vocea lui Baloo, din Cartea Junglei. Pare un actor de perspectivă.
Prima crimă , prima apariţie a lui Pacino, prima explicaţie a titlului ales pentru film, prima dovadă cum că detectivul lui Pacino este unul inteligent. De fapt „Sea of Love” era melodia pe care criminalul care pare să devină unul în serie, o pune în momentul în care îşi omoară victimele… în acelaşi mod. Pare-se că criminalul ar fi o femeie care îşi alege victimele din oarece revistă în care bărbaţii singuri îşi caută companie. Ca să ajungă mai repede la criminal, Pacino împreună cu Goodman adaugă şi ei un anunţ prin care speră să dea de criminal. Problema apare în momentul în care lui Pacino pare să îi fi picat cu tronc una dintre femeile care răspund la acel mesaj din revistă.
De ce mă temeam nu am scăpat… şi îmi văd idolul făcând sex. Nici nu mă mir având în vedere că partenera de… distracţie este Ellen Barkin, care în film e atâta dar atâta de bună… la suflet, normal. Prin anii 90 era un fel de sex simbol deci… vă daţi seama că era bună… la suflet. Problema se pune dacă e ea criminalul au ba. Filmul nu are un scenariu nu ştiu cât de complex însă te relaxezi ca lumea urmărindu-l plus că te poţi bucura de senzualitatea din mişcările lui Ellen. Senzualitatea ocupă un loc important în film deci dacă aveţi sub 14 ani… doar cu acordul sau împreună cu părinţii ori familia. Plus că eu şi filmul acesta am apărut deodată pe lume… în 89’.
Ne aflăm la sfârşitul anilor 80’, începutul anilor 90’, jazzul părea să aline durerea americanilor, acea trompetă, acea atmosferă înceţoşată de fumul de ţigară, pick-upul era la mare vogă, toţi cei ce deţineau unul păreau întorşi din viitor. Aşa începe filmul… asta ca să înţelegi în ce ţară este filmat… America frate. Eu chiar îmi aduc aminte de copilărie… nu de anii 80’ din care eu am prins doar unul ci de anii 90’ în care filmul de seară părea cel mai bun remediu după o zi în care o pereche nouă de pantofi ajungea să arate ca una trecută prin cinci ani de război… Ştiţi, erau acele vremuri în care Warcraft-ul era pe nicăieri, chiar calculatoarele erau ceva ieşite din comun… era perioada în care copiii mai ştiau cum e să te bucuri de copilărie. Despre asta e vorba în film… acea atmosferă ştrengărească …
Cadrul video a început să se prelingă de pe picioarele unuia ce părea să se bucure de plăcerile vieţii înspre cap de m-am speriat că îmi voi vedea idolul în timpul unei partide de amor. Pff, n-a fost el… dar era cât pe ce, şi era un moment stânjenitor. Acesta e doar primul bărbat care avea să fie împuşcat în film ca mai apoi să ajung la Pacino care acum îl joacă pe Frank Keller, detectiv de meserie. Pe la începutul anilor 90’ Pacino era deja pe felie ca actor la Hollywood, era deja în măsura în care să promoveze el tineri actori… ca Samuel L. Jackson, John Leguizamo sau John Goodman. În momentul în care Pacino a primit premiul AFI pentru întreaga carieră, Samuel Jackson chiar menţiona cum că în creditul filmului „Sea of Love” el apare ca fiind „Blak Guy”, un personaj lipsit complet de importanţă. John Leguizamo este la prima colaborare cu Pacino, urmând ca apoi să joace împreună şi în „Carlito’s Way”. John Goodman pare să absoarbă câte un rol cu fiecare mare actor. Dacă în „Fallen” a jucat alături de Denzel Washington”, în „You Don’t Know Jack” iar alături de Pacino, în „The Big Lebowski” alături de Jeff Bridges . El e cel ce i-a dat vocea lui Baloo, din Cartea Junglei. Pare un actor de perspectivă.
Prima crimă , prima apariţie a lui Pacino, prima explicaţie a titlului ales pentru film, prima dovadă cum că detectivul lui Pacino este unul inteligent. De fapt „Sea of Love” era melodia pe care criminalul care pare să devină unul în serie, o pune în momentul în care îşi omoară victimele… în acelaşi mod. Pare-se că criminalul ar fi o femeie care îşi alege victimele din oarece revistă în care bărbaţii singuri îşi caută companie. Ca să ajungă mai repede la criminal, Pacino împreună cu Goodman adaugă şi ei un anunţ prin care speră să dea de criminal. Problema apare în momentul în care lui Pacino pare să îi fi picat cu tronc una dintre femeile care răspund la acel mesaj din revistă.
De ce mă temeam nu am scăpat… şi îmi văd idolul făcând sex. Nici nu mă mir având în vedere că partenera de… distracţie este Ellen Barkin, care în film e atâta dar atâta de bună… la suflet, normal. Prin anii 90 era un fel de sex simbol deci… vă daţi seama că era bună… la suflet. Problema se pune dacă e ea criminalul au ba. Filmul nu are un scenariu nu ştiu cât de complex însă te relaxezi ca lumea urmărindu-l plus că te poţi bucura de senzualitatea din mişcările lui Ellen. Senzualitatea ocupă un loc important în film deci dacă aveţi sub 14 ani… doar cu acordul sau împreună cu părinţii ori familia. Plus că eu şi filmul acesta am apărut deodată pe lume… în 89’.
