Părerea criticului
Undeva prin secolul 14 AD, doi cruciaţi se revoltă împotriva bisericii şi hotărăsc să părăsească câmpul de bătălie. Revoltător ar zice unii însă dacă ţinem cont că în timpul cruciadelor au fost sacrificate cetăţi întregi pentru simplu fapt că erau de alte religii sau pentru din motive mult mai serioase, că aşa le zicea Dumnezeu noaptea la ureche comandanţilor ce îi mânau pe cruciaţi, cel puţin din perspectiva filmului. Normal… gestul e urmat de toate formalităţile perioadei respective, devin dezertori, în cazul în care sunt recunoscuţi sunt arşi sau spânzuraţi, că nici ei nu ştiau prea bine.
Din punct de vedere tehnic, filmul începe spectaculos, fotografia este una animată foarte bine de luminile ce dau senzaţia de amurg permanent în acel ritual de pedepsire a posibilelor vrăjitoare. Ciar nişte efecte CGI ce aduc aminte de cei 50.000 de soldaţi ai Greciei. Imediat se face trecerea la adevăraţii protagonişti, Nicolas Cage şi Ron Perlman mai exact. În urma epifaniei pe care o are Cage, cei doi părăsesc garnizoana şi de aici filmul devine un road trip movie format din două părţi. Prima e cea până în satul cu ciuma, călătorie sigură fără vre-un pericol care să îi pască. A doua călătorie e într-adevăr mai animată doar aveau ca bagaj o vrăjitoare. Ciumă, iluzii, ciumă, lupi, ciumă, vrăjitoare, ciumă, demoni… nu mai este ciumă. Ce mi s-a părut mie ciudat este faptul că în vremurile acelea fiece pădure oricât era ea de părăsită dar o potecă plată pe care să-şi desfăşoare cavalerii activităţile diurne tot era. Am trecut şi eu prin câteva păduri dar nu aveau nici poteci cât să încapă o căruţă şi nici poduri părăsite. Da bă, dar eu nu eram pe vremea vrăjitoarelor în pădure, ar zice unii.
Tot mecanismul ce dă startul acţiunii este acea carte secretă un fel de Book of Eli de care urma să depindă întreaga lume. Aş zice eu mai multe despre ea dar mi-e teamă să nu divulg vreo informaţie esenţială din finalul filmului. De altceva m-aş lega eu. Dinţii… ce facem cu dinţii. Sunt prea albi pentru perioada respectivă. Din nou şi din nou aceeaşi problemă de care parcă îmi dau seama doar eu. Ce fac directorii de imagine ai acestui gen de filme. Ştiu că nu ar da foarte comercial un Nicolas Cage cu dinţi galbeni dar ori suntem veridici ori nu mai suntem.
În primele vreo 10 minute de viaţă ale filmului chiar făceam corelaţii cu Kingdom of Heaven, cruciaţi, războaie medievale, ciumă dar pe când să mă bucur şi eu că am dat de un film ce merită urmărit au început vrăjitoarele să zboare, şi a dracu’ că nici nu vroiau să moară. Ele ca ele dar ce să vezi că le mai apare şi bossul Belzebub/Lucifer sau cum l-o chema în film iar corelaţiile îmi zburau deja pe la foarte-modestele „The Prophecy” sau „Legion”. Apropo, am observat că de prin 2008 încoace demonilor le place să umble pe tavan. Poi de ce să umbli pe tavan când poţi să umbli pe podea, doar nu vreţi să vă ajungă sângele la coarne.
Din punct de vedere tehnic, filmul începe spectaculos, fotografia este una animată foarte bine de luminile ce dau senzaţia de amurg permanent în acel ritual de pedepsire a posibilelor vrăjitoare. Ciar nişte efecte CGI ce aduc aminte de cei 50.000 de soldaţi ai Greciei. Imediat se face trecerea la adevăraţii protagonişti, Nicolas Cage şi Ron Perlman mai exact. În urma epifaniei pe care o are Cage, cei doi părăsesc garnizoana şi de aici filmul devine un road trip movie format din două părţi. Prima e cea până în satul cu ciuma, călătorie sigură fără vre-un pericol care să îi pască. A doua călătorie e într-adevăr mai animată doar aveau ca bagaj o vrăjitoare. Ciumă, iluzii, ciumă, lupi, ciumă, vrăjitoare, ciumă, demoni… nu mai este ciumă. Ce mi s-a părut mie ciudat este faptul că în vremurile acelea fiece pădure oricât era ea de părăsită dar o potecă plată pe care să-şi desfăşoare cavalerii activităţile diurne tot era. Am trecut şi eu prin câteva păduri dar nu aveau nici poteci cât să încapă o căruţă şi nici poduri părăsite. Da bă, dar eu nu eram pe vremea vrăjitoarelor în pădure, ar zice unii.
Tot mecanismul ce dă startul acţiunii este acea carte secretă un fel de Book of Eli de care urma să depindă întreaga lume. Aş zice eu mai multe despre ea dar mi-e teamă să nu divulg vreo informaţie esenţială din finalul filmului. De altceva m-aş lega eu. Dinţii… ce facem cu dinţii. Sunt prea albi pentru perioada respectivă. Din nou şi din nou aceeaşi problemă de care parcă îmi dau seama doar eu. Ce fac directorii de imagine ai acestui gen de filme. Ştiu că nu ar da foarte comercial un Nicolas Cage cu dinţi galbeni dar ori suntem veridici ori nu mai suntem.
În primele vreo 10 minute de viaţă ale filmului chiar făceam corelaţii cu Kingdom of Heaven, cruciaţi, războaie medievale, ciumă dar pe când să mă bucur şi eu că am dat de un film ce merită urmărit au început vrăjitoarele să zboare, şi a dracu’ că nici nu vroiau să moară. Ele ca ele dar ce să vezi că le mai apare şi bossul Belzebub/Lucifer sau cum l-o chema în film iar corelaţiile îmi zburau deja pe la foarte-modestele „The Prophecy” sau „Legion”. Apropo, am observat că de prin 2008 încoace demonilor le place să umble pe tavan. Poi de ce să umbli pe tavan când poţi să umbli pe podea, doar nu vreţi să vă ajungă sângele la coarne.
