Părerea criticului
Vlad Zamfirescu, în dublă ipostază, de actor și regizor la debut, a mărturisit luni la o conferiță de presă că speră ca publicul să se întoarcă la cinema pentru un film românesc. Vine și cu o ofertă de nerefuzat: dramedia de conținut în trei personaje Secretul fericirii, de vineri, 19 octombrie, în premieră pe marile noastre ecrane.
Filmul este despre prietenia dintre trei oameni, ce devine din ce în ce mai disconfortantă, ducând până la ruptură, totul la o masă de discuții... amiabile. Dorințe ireverențioase, twisturi șocante, dezvăluri ce au puterea să distrugă vieți ca un taifun... Spectatorul e pus pe piste false, surprins de la un moment la altul, trece prin emoții contrare vizavi de personajul central, Toma (Vlad Zamfirescu), pe care - pentru început - îl privește cu condescendență, ridicând o sprânceana pentru propunerea șocantă pe care o face celui mai bun prieten și soției, apoi e milă, după care spectatorul va fi contrariat, din nou șocat și în final victimă colaterală (prin raport cu celelalte două personaje, victime directe) ale unui plan... machiavelic.
Secretul fericirii este un film independent, la care s-a lucrat timp de trei ani si care are la bază trei pagini din romanul omonim, scris de Alexandru Popa, pagini ce surprind „momentul de criză” din viața a trei prieteni. După încheierea filmărilor, trio-ul de actori a decis să joace textul și pe scena teatrului Godot din București.Ce propune filmul e un joc constant de-a șoarecele și pisica, un exercițiu intelectual; spectatorul devine el însuși marioneta personajului Toma (Vlad Zamfirescu), asemenea Anei (Irina Velcescu) și a lui David (Theo Marton).
Desfășurat într-o singură locație, terasa elegantă a unui cuplu upper middle class (Ana și Tom), filmul este un dialog cap-coadă, static, dar cu o conversație care te absoarbe. Intuiești odată ce începe discuția cu dublu sens dintre cei doi prieteni Tom și David că lucrurile vor evolua într-o direcție neașteptată iar până la sfârșitul filmului viața personajelor va fi schimbată în mod ireversibil.
Un film despre aparențele onorabile care ascund secrete murdare, ipocrizie, agresivitate lipsită de scrupule, un film-piesă de teatru, turnat în același decor, în care modul evoluării discuției, jocul puterii, pierderea măștilor, și insăși interpretarea te țin în tensiune și conectat.
Vlad Zamfirescu face din personajul sau, Toma, cu fatetele sale, un reusit Jekyll si Hyde modern, Irina Velcescu exceleaza în momentele de colaps emoțional al personajului ei iar Theo Marton dă persoajului său, David, chipul perfect al ipocriziei.
Dacă personajul Toma este manipulativ și machiavelic (sau poate îndreptățit să facă ce face?), de la un punct încolo celelalte două personaje sunt naive; bineînțeles, reacția lor precipitată din final se face sub imperiul fricii și e credibilă. Dar induce în eroare (și aici nu vorbim de interesanta modalitate prin care scenaristul Alexandru Popa își manipulează inclusiv spectatorii, ci cred că este o scăpare interpretativă) faptul că atât Ana cât și David sunt ei înșiși buni actori nelănsând să se citească pe chipurile lor nicio secundă că au ceva de ascuns, un secret murdar.
Un backstory al personajelor lipsește în film, dar cartea - publicată la editura Letras - creează contextul pentru acest episod tumultuos ales să fie prezentat pe marele ecran tocmai pentru suculența lui.
Dacă vă plac filmele de conținut, dacă sunteti genul de persoană „a cuvântului rostit” , dacă vă place să filozofați sau vă interesează hermeneutica, limbajul corpului și tehnicile de stăpânire de sine, sunteți spectatorul ideal pentru acest film.
Filmul este despre prietenia dintre trei oameni, ce devine din ce în ce mai disconfortantă, ducând până la ruptură, totul la o masă de discuții... amiabile. Dorințe ireverențioase, twisturi șocante, dezvăluri ce au puterea să distrugă vieți ca un taifun... Spectatorul e pus pe piste false, surprins de la un moment la altul, trece prin emoții contrare vizavi de personajul central, Toma (Vlad Zamfirescu), pe care - pentru început - îl privește cu condescendență, ridicând o sprânceana pentru propunerea șocantă pe care o face celui mai bun prieten și soției, apoi e milă, după care spectatorul va fi contrariat, din nou șocat și în final victimă colaterală (prin raport cu celelalte două personaje, victime directe) ale unui plan... machiavelic.
Secretul fericirii este un film independent, la care s-a lucrat timp de trei ani si care are la bază trei pagini din romanul omonim, scris de Alexandru Popa, pagini ce surprind „momentul de criză” din viața a trei prieteni. După încheierea filmărilor, trio-ul de actori a decis să joace textul și pe scena teatrului Godot din București.Ce propune filmul e un joc constant de-a șoarecele și pisica, un exercițiu intelectual; spectatorul devine el însuși marioneta personajului Toma (Vlad Zamfirescu), asemenea Anei (Irina Velcescu) și a lui David (Theo Marton).
Desfășurat într-o singură locație, terasa elegantă a unui cuplu upper middle class (Ana și Tom), filmul este un dialog cap-coadă, static, dar cu o conversație care te absoarbe. Intuiești odată ce începe discuția cu dublu sens dintre cei doi prieteni Tom și David că lucrurile vor evolua într-o direcție neașteptată iar până la sfârșitul filmului viața personajelor va fi schimbată în mod ireversibil.
Un film despre aparențele onorabile care ascund secrete murdare, ipocrizie, agresivitate lipsită de scrupule, un film-piesă de teatru, turnat în același decor, în care modul evoluării discuției, jocul puterii, pierderea măștilor, și insăși interpretarea te țin în tensiune și conectat.
Vlad Zamfirescu face din personajul sau, Toma, cu fatetele sale, un reusit Jekyll si Hyde modern, Irina Velcescu exceleaza în momentele de colaps emoțional al personajului ei iar Theo Marton dă persoajului său, David, chipul perfect al ipocriziei.
Dacă personajul Toma este manipulativ și machiavelic (sau poate îndreptățit să facă ce face?), de la un punct încolo celelalte două personaje sunt naive; bineînțeles, reacția lor precipitată din final se face sub imperiul fricii și e credibilă. Dar induce în eroare (și aici nu vorbim de interesanta modalitate prin care scenaristul Alexandru Popa își manipulează inclusiv spectatorii, ci cred că este o scăpare interpretativă) faptul că atât Ana cât și David sunt ei înșiși buni actori nelănsând să se citească pe chipurile lor nicio secundă că au ceva de ascuns, un secret murdar.
Un backstory al personajelor lipsește în film, dar cartea - publicată la editura Letras - creează contextul pentru acest episod tumultuos ales să fie prezentat pe marele ecran tocmai pentru suculența lui.
Dacă vă plac filmele de conținut, dacă sunteti genul de persoană „a cuvântului rostit” , dacă vă place să filozofați sau vă interesează hermeneutica, limbajul corpului și tehnicile de stăpânire de sine, sunteți spectatorul ideal pentru acest film.
