In prima secțiune ,cea cu Mircea Diaconu ,apare ca actor chiar regizorul : Alexandru Tatos = armeanul nostru talentat ♥️
sabinalin
pe 23 Martie 2021 18:47
Un tanar care tocmai a iesit din spital in ajunul Reveluionului si suna de la un telefon public in cautarea unui prieten cu care sa intampine Anul Nou. Un responsabil de restaurant care face tot posibilul sa se descurce dar care primeste o lovitura neasteptata. Doi oameni in varsta care au venit sa faca figuratie intr-un film, o intalnire cu evolutie surprinzatoare. Trei episoade disparate din Romania predecembrista atunci cand deja lucrurile mergeau din rau in mai rau. Trei secvente unite de prezenta unei echipe de filmare. Trei povesti aparent banele insa foarte bogate in sensuri si mesaje.
Pana cand s-a intrat in ultima jumatate de ora a filmului m-am intrebat cum a putut sa treaca un asemenea film de furcile caudine ale cenzurii de dinainte de 1989. Si pana la urma am inteles: se intampla ceva care seamana cu ce s-a petrecut in ,,Actorul si salbaticii,, , Alexandru Tatos n-avea de ales, era un regizor recunoscut ca fiind suficient de inteligent astfel ca filmele sale sa treaca astfel ca solutia aleasa a fost cea corecta iar cei care au suficiente cunostiinte istorice inteleg despre ce e vorba. Performanta sta in faptul ca acest film, considerat a fi cel mai bun al sau, rezista la fel de bine si la aproape patru decenii de la premiera datorita scenariului admirabil si datorita unor interpretari actoricesti memorabile. E unul dintre cele mai bune roluri in cinema din bogata cariera a lui Mircea Diaconu, merita sa-i urmaresti fiecare reactie, fiecare nuanta, fiecare privire a personajului complex pe care il creaza. E un rol special de compozitie pentru Dragos Paslaru, un actor care ar fi meritat mai mult decat a primit de la cinematografia noastra de-a lungul timpului. E ultima aparitie pe marele ecran a lui Geo Barton, un adevarat testament artistic al unui mare actor care si-a respectat blazonul pana iin ultima clipa.
balta67verde
pe 19 Mai 2019 12:59
Filmul nu este neaparat o capodopera, dar merita vizionat. Cu distributia a cam dat-o in bara.
lili22
pe 18 Mai 2019 23:19
Un film mediocru.Tatos a facut compromisuri.Iar Emilia Dobrin Besoiu a primit rolul ca èra barbatul director la Bulandra si a stricat filmul.
cezarika21
pe 17 Decembrie 2013 18:50
Ideea principală a acestui film o constituie relaţia dintre ficţiunea banală şi de multe ori ridicolă şi realitatea vieţii de zi cu zi. O echipă de filmare angrenată în procesul de elaborare al unui nou film ce prezintă o actualitate artificială descoperă secvenţe de viaţă adevărată peste tot în jurul ei, mult mai autentice decât cele imaginate pe platoul de filmare. Spre deosebire de personajele de film ”care nici nu mor, nici nu trăiesc. Le punem doar numere pe tricou, să-i recunoaștem…”, unii figuranți ascund drame reale ce depăşesc minciunile banale transpuse în film. "Secvenţe" poate fi şi un strigăt de exasperare al scenaristului-regizor Alexandru Tatos faţă de minciunile propagandistice impuse cu forţa în cinematografia românească în dauna vieţii autentice.
Cele trei secvenţe care formează filmul de faţă conţin adevărate drame în care sunt implicaţi oameni reali şi nu personaje de mucava cu o existenţă artificială şi banală. Singurătatea tânărului ce stârneşte compasiunea oamenilor ce-şi aşteaptă rândul la un telefon public pare falsă în comparaţie cu singurătatea reală a regizorului ce soseşte obosit acasă, neaşteptat de nimeni în seara de Revelion şi sunat la telefon de oameni interesaţi doar de propriile lor probleme. Reportajul filmat pe un şantier în care problemele sunt puse bombastic doar în termeni de indice al productivităţii muncii pare fals în comparaţie cu drama personală a unui responsabil de bufet sătesc, care se umileşte în faţa oamenilor cu funcţii de răspundere şi trăieşte amărăciunea unei vieţi sentimentale ratate. Drama ficţională plină de clişee despre fiica unui ilegalist ce primeşte un creion ca moştenire de la tatăl ei, mort în închisoare, pare un fleac faţă de drama autentică trăită de doi bătrâni figuranţi: comisarul torţionar Papaşa şi ilegalistul turnător Marin Iosif, ambii victime reale ale aceleiaşi epoci istorice.
Regizorul Alexandru Tatos reuşeşte să scoată cu talent în evidenţă discrepanţa între banalităţile filmate de cineaşti - cu actori care-şi rostesc replicile ca şi cum ar citi "graficul de circulaţie al troleibuzului 84" şi cu directori de producţie cretini ce sunt interesaţi doar de reducerea costurilor - şi realitatea autentică ce transpare în multe locuri din afara platoului de filmare. "Secvenţe" devine astfel un film de idei, mult mai întortocheat decât pare la prima vedere, un film despre limitele impuse cineaştilor în realizarea operelor artistice.
Vegetarian
pe 15 Decembrie 2013 20:56
Ca deobicei caracteristic la filmele romanesti de pana azi , discutiile dintre actori de abea se aud fatza de muzica si alte zgomote . In filmu asta se tot repeta in restaurantul in care se desfasoara prima parte a filmului , melodia Mama Loo din 1973 , celebra si in 1982 in Romania , este pusa la nivel mult mai mare sunetul de la conversatia dintre actorii . Seful grupului de clienti ii tot cere ospatarului sa dea muzica mai incet dar tot amana ca cel cu casetofonu e copilu primarului . Toate pana cand se incurca la socotelile de la nota de plata .
In partea a doua = Cum se fac filmele = filme despre cum se fac filmele
Acest film a fost difuzat online la TVR international in 23 martie 2014 . Putine filme sunt difuzate pe net , si reluate gratis de catre televiziuni ..
frodo_b
pe 14 Iunie 2011 15:58
„Secvențele” filmate de Alexandru Tatos este un ars poetica regizoral, o operă unde el își expune toate părerile și toate trăirile sale sufletești. Trei secvențe, trei situații diferite ale căror element comun îl servește echipa de filmare. În film simplu și explicit este arătat lucrul efectuat de către cineaști.
Prima secvență denumită „Telefonul” povestește drama tragică a omului singuratic. Deși pare o situație adevărată la urmă aflăm că studentul ce suna la telefon era doar un actor. Însă el juca întratît de bine rolul încît doar porunca regizorului de a opri filmarea ne trezește la realitate. Această secvență ar putea fi trecută cu vedere ușor dacă nu ar apărea unele paralele duse între singurătatea studentului și singurătatea regizorului. Această singurătate sfîșie și slăbește firea umană căci nimeni nu este asigurat contra acestui viciu. Cine nu știe despre singurătate să nu vorbească cu nimeni o săptămînă. Pe urmă mai vedem noi...
A doua secvență se numește „Prospecție” și povestește o altă dramă tragicomedică a unui director de restaurant (pe care l-a jucat excelentul Mircea Diaconu) l-a restaurantul căruia poposește echipa de filmare pentru a lua masa. Puși pe șotii ei au îndrugat verzi și uscate precum că unul din ei este procuror , pentru a li se servi niște bucate mai bune. Personajul lui Mircea Diaconu bucuros de prilejul că are cui schimba o vorbă le povestește drama vieții sale. Femeia l-a înșelat și el de pe azi pe mîine vrea s-o dea afară. Dar se teme de singurătate. Echipa care de la început glumea pe seama lui, a căzut la urmă într-o stare de compasiune pentru bietul om.
Ultima secvență „Patru palme” este de fapt un conflict, care stă mult mai departe decît filmările de pe platou. Această dramă este legată de soarta celor doi oameni ce erau pe planul doi. În timp ce regizorul și în genere toți se chinuiau să filmeze o scenă destul de simplă, între cei doi trece de fapt toată viața, Papașa care era agent la Securitate la masacrat la timpul său pe cel de-al doilea, și atunci i-a tras „patru palme” într-un caz anchetat în acea vreme. Însă această istorie nu are echivalentul a patru palme, această istorie este cu mult mai adîncă, și chiar și dacă au trecut mulți ani, pentru cei doi bătrîni problema nu și-a pierdut din actualitate.
Aceste trei secvențe nu trezesc careva emoții. Ele reprezintă o simplă hronică a unei echipe de filmat, situațiile prin care trece ea în și în afara platoului. Dar cine a spus că realitatea trebuie să stîrnească emoții? Vizionare plăcută...
Pana cand s-a intrat in ultima jumatate de ora a filmului m-am intrebat cum a putut sa treaca un asemenea film de furcile caudine ale cenzurii de dinainte de 1989. Si pana la urma am inteles: se intampla ceva care seamana cu ce s-a petrecut in ,,Actorul si salbaticii,, , Alexandru Tatos n-avea de ales, era un regizor recunoscut ca fiind suficient de inteligent astfel ca filmele sale sa treaca astfel ca solutia aleasa a fost cea corecta iar cei care au suficiente cunostiinte istorice inteleg despre ce e vorba. Performanta sta in faptul ca acest film, considerat a fi cel mai bun al sau, rezista la fel de bine si la aproape patru decenii de la premiera datorita scenariului admirabil si datorita unor interpretari actoricesti memorabile. E unul dintre cele mai bune roluri in cinema din bogata cariera a lui Mircea Diaconu, merita sa-i urmaresti fiecare reactie, fiecare nuanta, fiecare privire a personajului complex pe care il creaza. E un rol special de compozitie pentru Dragos Paslaru, un actor care ar fi meritat mai mult decat a primit de la cinematografia noastra de-a lungul timpului. E ultima aparitie pe marele ecran a lui Geo Barton, un adevarat testament artistic al unui mare actor care si-a respectat blazonul pana iin ultima clipa.
Cele trei secvenţe care formează filmul de faţă conţin adevărate drame în care sunt implicaţi oameni reali şi nu personaje de mucava cu o existenţă artificială şi banală. Singurătatea tânărului ce stârneşte compasiunea oamenilor ce-şi aşteaptă rândul la un telefon public pare falsă în comparaţie cu singurătatea reală a regizorului ce soseşte obosit acasă, neaşteptat de nimeni în seara de Revelion şi sunat la telefon de oameni interesaţi doar de propriile lor probleme. Reportajul filmat pe un şantier în care problemele sunt puse bombastic doar în termeni de indice al productivităţii muncii pare fals în comparaţie cu drama personală a unui responsabil de bufet sătesc, care se umileşte în faţa oamenilor cu funcţii de răspundere şi trăieşte amărăciunea unei vieţi sentimentale ratate. Drama ficţională plină de clişee despre fiica unui ilegalist ce primeşte un creion ca moştenire de la tatăl ei, mort în închisoare, pare un fleac faţă de drama autentică trăită de doi bătrâni figuranţi: comisarul torţionar Papaşa şi ilegalistul turnător Marin Iosif, ambii victime reale ale aceleiaşi epoci istorice.
Regizorul Alexandru Tatos reuşeşte să scoată cu talent în evidenţă discrepanţa între banalităţile filmate de cineaşti - cu actori care-şi rostesc replicile ca şi cum ar citi "graficul de circulaţie al troleibuzului 84" şi cu directori de producţie cretini ce sunt interesaţi doar de reducerea costurilor - şi realitatea autentică ce transpare în multe locuri din afara platoului de filmare. "Secvenţe" devine astfel un film de idei, mult mai întortocheat decât pare la prima vedere, un film despre limitele impuse cineaştilor în realizarea operelor artistice.
In partea a doua = Cum se fac filmele = filme despre cum se fac filmele
Acest film a fost difuzat online la TVR international in 23 martie 2014 . Putine filme sunt difuzate pe net , si reluate gratis de catre televiziuni ..
Prima secvență denumită „Telefonul” povestește drama tragică a omului singuratic. Deși pare o situație adevărată la urmă aflăm că studentul ce suna la telefon era doar un actor. Însă el juca întratît de bine rolul încît doar porunca regizorului de a opri filmarea ne trezește la realitate. Această secvență ar putea fi trecută cu vedere ușor dacă nu ar apărea unele paralele duse între singurătatea studentului și singurătatea regizorului. Această singurătate sfîșie și slăbește firea umană căci nimeni nu este asigurat contra acestui viciu. Cine nu știe despre singurătate să nu vorbească cu nimeni o săptămînă. Pe urmă mai vedem noi...
A doua secvență se numește „Prospecție” și povestește o altă dramă tragicomedică a unui director de restaurant (pe care l-a jucat excelentul Mircea Diaconu) l-a restaurantul căruia poposește echipa de filmare pentru a lua masa. Puși pe șotii ei au îndrugat verzi și uscate precum că unul din ei este procuror , pentru a li se servi niște bucate mai bune. Personajul lui Mircea Diaconu bucuros de prilejul că are cui schimba o vorbă le povestește drama vieții sale. Femeia l-a înșelat și el de pe azi pe mîine vrea s-o dea afară. Dar se teme de singurătate. Echipa care de la început glumea pe seama lui, a căzut la urmă într-o stare de compasiune pentru bietul om.
Ultima secvență „Patru palme” este de fapt un conflict, care stă mult mai departe decît filmările de pe platou. Această dramă este legată de soarta celor doi oameni ce erau pe planul doi. În timp ce regizorul și în genere toți se chinuiau să filmeze o scenă destul de simplă, între cei doi trece de fapt toată viața, Papașa care era agent la Securitate la masacrat la timpul său pe cel de-al doilea, și atunci i-a tras „patru palme” într-un caz anchetat în acea vreme. Însă această istorie nu are echivalentul a patru palme, această istorie este cu mult mai adîncă, și chiar și dacă au trecut mulți ani, pentru cei doi bătrîni problema nu și-a pierdut din actualitate.
Aceste trei secvențe nu trezesc careva emoții. Ele reprezintă o simplă hronică a unei echipe de filmat, situațiile prin care trece ea în și în afara platoului. Dar cine a spus că realitatea trebuie să stîrnească emoții? Vizionare plăcută...