Sinopsis

Film compus din 3 episoade independente: "Telefonul", "Prospectie" si "Patru palme", avand ca liant echipa de filmare si implicit atmosfera si problemele specifice muncii depuse de aceasta la relizarea unui film.

Pe platou si in afara lui, viata membrilor echipei de filmare se confrunta cu cea a personajelor, aparand uneori similitudini, alteori discrepante. Singuratatea tanarului din primul scheci se regaseste in singuratatea regizorului. Drama conjugala a directorului de restaurant, din cel de-al doilea scheci, starneste in randul echipei o compasiune amuzata si evident condescendenta. Iar, in final, infruntarea dintre doi figuranti fosti adversari intr-un moment istoric revoltat capata o neasteptata incarcatura tragica.

"Ni se intampla sa ne oprim la aparente, ocolind adevarul realitatii si adevarul creatiei, care ele insele sunt atat de relative. E ceea ce am incercat sa spun in Secvente"(Alexandru Tatos).

"Secventele lui Tatos (trei la numar), se constituie intr-o specie rara de cineast roman dornic de adevar. El tine sa demonstreze ca sursele de inspiratie ale artistului plutesc in aer si ca adevarul e mereu dincolo de aparente; regizorul care filmeaza drama singuratatii e si el un osandit la solitudine, responsabilul cherchelit al Bufetului e un personaj tragic, figurantii obscuri de pe platou ascund drame mai vibrante decat banalitatile filmate despre oameni" (Tudor Caranfil).