Părerea criticului
La 38 de ani, Ryan Reynolds este în continuare aflat în căutarea marelui hit al carierei, doar că acesta cu siguranţă nu va fi Self/less: Transfer de viaţă. Regizorul de origine indiană Tarsem Singh (The Cell, The Fall, Immortals) ia o premisă interesantă, cu o mulţime de implicaţii morale şi filozofice, şi o transformă într-un action de duzină, pe care o mână de actori talentaţi nu-l pot salva de la calificativul "insuficient".
Totul începe cu Damian Hayes (Ben Kingsley), un magnat care a făcut istorie în New York, schimbând faţa oraşului de-a lungul a decenii de investiţii imobiliare. Rece şi nemilos, Damian nu se lasă învins de vârsta tot mai înaintată, dar destinul îi aruncă în cale un obstacol aparent de netrecut: un cancer ce se răspândeşte în ciuda celor mai costisitoare tratamente. Disperat, Damian apelează la o tehnologie revoluţionară şi ilegală: transferul personalităţii în corpul unui bărbat mult mai tânăr (Ryan Reynolds). Cu o nouă identitate, Damian pare gata să o ia de la capăt, dar totul se schimbă când mintea îi este invadată de amintiri din trecutul donatorului său.
Fără să fie originală, premisa era ofertantă pentru că filmul putea discuta despre faustiana obsesie a omului pentru nemurire, tinereţe sau măcar încă o zi câştigată în faţa marelui inamic, timpul. Dar scenariul scris de fraţii spanioli Àlex şi David Pastor lasă întrebările esenţiale şi preferă să facă un ocol printre cele mai familiare locuri comune ale genului action, forţând din greu pentru ca povestea să nu devină supărător de previzibilă. O succesiune de răsturnări de situaţie vor menţine atenţia publicului, dar Self/less degenerează în a doua jumătate într-un şir de semi-finaluri care i-ar putea face pe unii spectatori să se întrebe: dar filmul ăsta nu se mai termină?
Ajutat în parte de actori bine aleşi, Self/less ne propune un nou Tarsem Singh, regizorul cunoscut pentru superbele din punct de vedere vizual The Cell şi The Fall. La 15 ani de când o obliga pe Jennifer Lopez să poarte outfit-uri elaborate în timp ce explora periculoasa minte a criminalului în serie interpretat de Vincent d'Onofrio şi la nouă ani de când o prezenta lumii întregi pe mica actriţă de origine română Catinca Untaru, Singh îşi refuză acum cam tot ceeea ce oferea farmec filmelor sale: o poveste simplă şi o scenografie elaborată, perfect creată pentru a sublinia magia marelui ecran.
În Self/less, regizorul merge pe calea scenariului haotic şi aduce pe ecran o scenografie aseptică, dezlănţuindu-se vizual doar cu ajutorul unor scurte montaje menite să sublinieze furtuna şi lipsa de direcţie din viaţa protagonistului. După mai recentele Immortals şi Mirror, Mirror, premiera de vineri pare mai degrabă un nou bilet de intrare al regizorului la Hollywood, Singh acceptând probabil viziunea unor producători în căutarea unui action lipsit de pretenţii, dar care să facă bani.
Unul din principalele puncte de atracţie ale lui Self/less este Natalie Martinez, o actriţă pe care ne dorim să o vedem tot mai des pe marele ecran. Chiar dacă personajul ei are câteva reacţii foarte ciudate în ceea ce-l priveşte pe erou (la un moment dat pare să nu o mai deranjeze că soţul ei de fapt nu mai este soţul ei), Martinez are o carismă ataşantă şi o versatilitate ce nu ar ar trebui ignorate de Hollywood.
Totul începe cu Damian Hayes (Ben Kingsley), un magnat care a făcut istorie în New York, schimbând faţa oraşului de-a lungul a decenii de investiţii imobiliare. Rece şi nemilos, Damian nu se lasă învins de vârsta tot mai înaintată, dar destinul îi aruncă în cale un obstacol aparent de netrecut: un cancer ce se răspândeşte în ciuda celor mai costisitoare tratamente. Disperat, Damian apelează la o tehnologie revoluţionară şi ilegală: transferul personalităţii în corpul unui bărbat mult mai tânăr (Ryan Reynolds). Cu o nouă identitate, Damian pare gata să o ia de la capăt, dar totul se schimbă când mintea îi este invadată de amintiri din trecutul donatorului său.
Fără să fie originală, premisa era ofertantă pentru că filmul putea discuta despre faustiana obsesie a omului pentru nemurire, tinereţe sau măcar încă o zi câştigată în faţa marelui inamic, timpul. Dar scenariul scris de fraţii spanioli Àlex şi David Pastor lasă întrebările esenţiale şi preferă să facă un ocol printre cele mai familiare locuri comune ale genului action, forţând din greu pentru ca povestea să nu devină supărător de previzibilă. O succesiune de răsturnări de situaţie vor menţine atenţia publicului, dar Self/less degenerează în a doua jumătate într-un şir de semi-finaluri care i-ar putea face pe unii spectatori să se întrebe: dar filmul ăsta nu se mai termină?
Ajutat în parte de actori bine aleşi, Self/less ne propune un nou Tarsem Singh, regizorul cunoscut pentru superbele din punct de vedere vizual The Cell şi The Fall. La 15 ani de când o obliga pe Jennifer Lopez să poarte outfit-uri elaborate în timp ce explora periculoasa minte a criminalului în serie interpretat de Vincent d'Onofrio şi la nouă ani de când o prezenta lumii întregi pe mica actriţă de origine română Catinca Untaru, Singh îşi refuză acum cam tot ceeea ce oferea farmec filmelor sale: o poveste simplă şi o scenografie elaborată, perfect creată pentru a sublinia magia marelui ecran.
În Self/less, regizorul merge pe calea scenariului haotic şi aduce pe ecran o scenografie aseptică, dezlănţuindu-se vizual doar cu ajutorul unor scurte montaje menite să sublinieze furtuna şi lipsa de direcţie din viaţa protagonistului. După mai recentele Immortals şi Mirror, Mirror, premiera de vineri pare mai degrabă un nou bilet de intrare al regizorului la Hollywood, Singh acceptând probabil viziunea unor producători în căutarea unui action lipsit de pretenţii, dar care să facă bani.
Unul din principalele puncte de atracţie ale lui Self/less este Natalie Martinez, o actriţă pe care ne dorim să o vedem tot mai des pe marele ecran. Chiar dacă personajul ei are câteva reacţii foarte ciudate în ceea ce-l priveşte pe erou (la un moment dat pare să nu o mai deranjeze că soţul ei de fapt nu mai este soţul ei), Martinez are o carismă ataşantă şi o versatilitate ce nu ar ar trebui ignorate de Hollywood.
