Istoria medicinei a scăpat, în mare măsură, cinematografiei. Producția maghiară Semmelweis, acum în cinematografe, face dreptate acestui capitol uitat: pentru că este despre invenția asepsiei în spitale, privită cu mare scepticism în epocă, dar care a salvat mii de vieți începând din secolul XIX.
Când vorbim de drame medicale, ne gândim mai degrabă la dramele plasate în actualitate, fie la camera de gardă, ori în laboratoarele marilor spitale din capitalele europene și din Statele Unite, și prea puțin la o dramă de epocă. Așadar, am privit ca bine-venită biografia celebrului medic maghiar omonim care, la Viena, a instituit prima dată dezinfectarea masivă a mâinilor și a personalului în baza unor concluzii experimentale (înainte ca transmisia patogenilor să fie demonstrată științific).
Filmul este o incursiune în lumea Vienei împărătesei Sissi, dar văzută de pe străzile capitalei imperiale unde și bogați, și săraci, se îmbolnăvesc sau nasc copii și ajung în spitale.
Personajul titular, un medic bun și dedicat – deși agresiv și complet lipsit de tact (personajul istoric era la fel, cel puțin din al doilea punct de vedere), neîmpăcat cu moartea pacientelor în clinica de obstetrică (la care confrații săi sunt scandalos de impasibili), caută o cale de a le salva. Și, printre cercetări și certuri cu confrații săi, descoperă și revoluționează îngrijirea în spitale. Totodată, o poveste de dragoste caută să se înfiripe – cu toate că frumoasa care este alături de protagonist este asistentă, nu (încă) iubită.
Am apreciat mult scenografia și iluminatul, care readuc în atenție o epocă și o lume de acum aproape 150 de ani, dintr-unul dintre marile orașe europene, și am observat o tentativă patriotică a realizatorilor ungari de a-l recupera pe unul dintre eroii naționali (maghiarul „bun” contra austriecilor „răi”), deși faptul că toți vorbesc limba maghiară în film – lucru care cu siguranță nu se întâmpla la Viena – este o convenție mai greu de acceptat.
Când vorbim de drame medicale, ne gândim mai degrabă la dramele plasate în actualitate, fie la camera de gardă, ori în laboratoarele marilor spitale din capitalele europene și din Statele Unite, și prea puțin la o dramă de epocă. Așadar, am privit ca bine-venită biografia celebrului medic maghiar omonim care, la Viena, a instituit prima dată dezinfectarea masivă a mâinilor și a personalului în baza unor concluzii experimentale (înainte ca transmisia patogenilor să fie demonstrată științific).
Filmul este o incursiune în lumea Vienei împărătesei Sissi, dar văzută de pe străzile capitalei imperiale unde și bogați, și săraci, se îmbolnăvesc sau nasc copii și ajung în spitale.
Personajul titular, un medic bun și dedicat – deși agresiv și complet lipsit de tact (personajul istoric era la fel, cel puțin din al doilea punct de vedere), neîmpăcat cu moartea pacientelor în clinica de obstetrică (la care confrații săi sunt scandalos de impasibili), caută o cale de a le salva. Și, printre cercetări și certuri cu confrații săi, descoperă și revoluționează îngrijirea în spitale. Totodată, o poveste de dragoste caută să se înfiripe – cu toate că frumoasa care este alături de protagonist este asistentă, nu (încă) iubită.
Am apreciat mult scenografia și iluminatul, care readuc în atenție o epocă și o lume de acum aproape 150 de ani, dintr-unul dintre marile orașe europene, și am observat o tentativă patriotică a realizatorilor ungari de a-l recupera pe unul dintre eroii naționali (maghiarul „bun” contra austriecilor „răi”), deși faptul că toți vorbesc limba maghiară în film – lucru care cu siguranță nu se întâmpla la Viena – este o convenție mai greu de acceptat.