Ei, acum putem face remarci si sa le stivuim, dar eu voi puncta doar cateva aspecte pare-mi-se concludente. Filmul se incheie cu imaginea armurii, pe care nu o pot identifica dupa nume sau altceva, ca o parabola moralizatoare; patrimoniul cultural, dar mai important ideatic, se opune crunt actualei realității, unde valorile sunt compromise si unde totul e de "fatada", dupa cum spune in calmul de dinaintea furtunii protagonistul.
Nu imi vine sa cred cate chestiuni abordează regizorul in 2 ore si 10 minute; totul e de o complexitate remarcabila, iar felul nararii este, cred, neobisnuit. Celebrele flash backuri de care toti abuzează astazi, sunt aici folosite impecabil, reunesc fragmentele si iti redau treptat(de remarcat ca aici progresia nu e tocmai unitară) imaginea, tabloul teribil de verdic al unei vieti neverosimil de incercate.
Un film in care daca nu te pierzi in primele minute, te cuprinde de-a binelea si uiti de bariere lingvistice și culturale, esti introdus in lumea Orientului Îndepărtat, esti scos din colocvialitatea in care te-ai balacit pana acum. As mai sa adaug ca nu e un film care sa te acapareze brusc(e ca o proba de ambele parti); asta e o munca bidirecțională, in sensul in care nu iti comunica daca te abati de la dialogul pe care ți-l propune. "Harakiri" este mai degraba unul ideologic, un harakiri ideologic cu care se pune pecetea pe film; "onorabilul sfetnic"(vezi puterea cu care striga dupa el) comite ,de-asemeni, un harakiri sau mai bine spus ajuta prin musamalizarea si prin profanare a tuturor valorilor istorice la un proces cumplit si titanic, la o moarte mai putin onorabilă, la un harakiri al ticalosului, al detractorului diacronic si ipocrit.
Chiar de nu esti familiarizat cu asa ceva, asta nu e o scuza pentru a rata o capodopera, fie ea si nipona.
Mihai_Moise
pe 11 Noiembrie 2013 16:33
Trebuie sa recunosc: nu sunt familiarizat cu cinematografia japoneza. Am vizionat acest film dupa ce am remarcat o fotografie de coperta pe Facebook si nu am regretat! Cei care au vazut "Ultimul samurai" cu Tom Cruise, isi vor schimba parerea despre acesta casta razboinica si vestitul ei cod, dupa vizionarea creatiei lui Kobayashi! O poveste tulburatoare total atipica si surprinzatoare despre onoare, saracie, razbunare, lasitate, ipocrizie (oho, atat de multa ipocrizie!), dar mai ales curaj...
cosmin_kedii
pe 24 August 2013 09:00
Film foarte bun și foarte de interesant pentru a vedea si pentru a întelege mentalitatea si spiritul de samurai, care sunt foarte diferite de propria noastră cultură.
Iulidesprefilme
pe 25 Iunie 2013 09:42
După războaie civile mulţi samurai părăsiţi de stăpânii lor au devenit ronini, samurai săraci, preferând vieţii de mizerie, moartea prin harakiri...
dr-drei
pe 17 Martie 2012 07:45
maestrul genului Masaki Kobayashi (regia) si actorul sau favorit Tatsuya Nakadai (unul dintre cei mai mari actori japonezi din toate timpurile) dau nastere unui film de exceptie. filmul (alb-negru cu un parfum deosebit) este construit in flash-backuri - tehnica clasica a filmului japonez, care mai tarziu avea sa fie folosita si de Takeshi Kitano in Zatôichi (2003)...intrebarile pe care le ridica acest film sunt profunde iar raspunsurile si le da fiecare...filmul vine cumva in contra curentului traditional al filmelor cu samurai realizate de studiourile TOHO pana la acea data (1962) intrucat aduce in prim plan o serie de aspecte din viata obisnuita si grea a samurailor simpli (de rang mic). Un film de nota 9.5. Aproape de perfectiune si datorita unui final pe masura...Orice cinefil adevarat TREBUIE sa vizioneze Seppuku macar odata.
Haruka
pe 07 Mai 2010 15:19
E greu sa fii in 2010 si sa dai nota unui film din 1962, e inutil. Filmul merita toata atentia.
pe 15 Septembrie 2004 15:59
Un film exceptional de bine facut, care loveste in notiunile "adevarul absolut" si "adevarul istoric" cu o abilitate impecabila.
In ce trebuie sa credem ?
Ce este cu adevarat autentic?
Unde sa cautam adevarul ?
Exista adevar ?
Suntem parte dintr-un adevar ?
Suntem parte dintr-o minciuna ?
Acestea sunt intrebarile care raman in urma vizionarii.
Nu imi vine sa cred cate chestiuni abordează regizorul in 2 ore si 10 minute; totul e de o complexitate remarcabila, iar felul nararii este, cred, neobisnuit. Celebrele flash backuri de care toti abuzează astazi, sunt aici folosite impecabil, reunesc fragmentele si iti redau treptat(de remarcat ca aici progresia nu e tocmai unitară) imaginea, tabloul teribil de verdic al unei vieti neverosimil de incercate.
Un film in care daca nu te pierzi in primele minute, te cuprinde de-a binelea si uiti de bariere lingvistice și culturale, esti introdus in lumea Orientului Îndepărtat, esti scos din colocvialitatea in care te-ai balacit pana acum. As mai sa adaug ca nu e un film care sa te acapareze brusc(e ca o proba de ambele parti); asta e o munca bidirecțională, in sensul in care nu iti comunica daca te abati de la dialogul pe care ți-l propune. "Harakiri" este mai degraba unul ideologic, un harakiri ideologic cu care se pune pecetea pe film; "onorabilul sfetnic"(vezi puterea cu care striga dupa el) comite ,de-asemeni, un harakiri sau mai bine spus ajuta prin musamalizarea si prin profanare a tuturor valorilor istorice la un proces cumplit si titanic, la o moarte mai putin onorabilă, la un harakiri al ticalosului, al detractorului diacronic si ipocrit.
Chiar de nu esti familiarizat cu asa ceva, asta nu e o scuza pentru a rata o capodopera, fie ea si nipona.
In ce trebuie sa credem ?
Ce este cu adevarat autentic?
Unde sa cautam adevarul ?
Exista adevar ?
Suntem parte dintr-un adevar ?
Suntem parte dintr-o minciuna ?
Acestea sunt intrebarile care raman in urma vizionarii.
Adrian