Dr. Flavio, un arheolog bogat, are o aventură amoroasă cu fiica unei angajate. El este însurat și are o fată, pe nume Beatriz (Priscila Fantin). Arheologul pleacă într-o expediție pentru a găsi urmele unei civilizații antice, dar are loc un accident, iar Flavio este declarat decedat. Totuși, trupul lui nu a fost găsit. Ani mai târziu, Beatriz a devenit moștenitoarea întregii lui averi.
Ea este frumoasă, tânără, bogată, dar foarte încăpățănată, iar viața ei este o eternă căutare a plăcerii. Într-o zi, se întâlnește cu un fost coleg de liceu pe nume Dante (Reynaldo Gianecchini), un taximetrist, om simplu, dar foarte cinstit. Într-un moment de criză, Dante îi oferă lui Beatriz ceea ce nu a avut niciodată, un ajutor dezinteresat. Ea flirtează cu el, dar Dante nu este interesat. Rănită în orgoliu, Beatriz se îndrăgostește de Dante, deși nu vrea să recunoască. Atunci, ea se hotărăște să facă orice pentru a-l cuceri. Beatriz îl întâlnelște pe Barao (Ailton Graca), un guru care are relații cu o societate secretă, condusă de misterioasa Agatha (Claudia Raia), iar fata își vinde sufletul pentru a fi cu Dante. Totuși, Barao îi spune că dacă își dorește să fie iubita lui Dante, atunci ea trebuie să îl schimbe. Dacă Dante va comite cele șapte păcate capitale, Invidia, Mânia, Trufia, Trândăvia, Lăcomia, Avariția și Desfrâul, atunci va fi al ei.
Dante este un bărbat cu un suflet nobil și sincer, căsătorit cu Clarice (Giovanna Antonelli) și are doi copii, Isabel și Laerte, pe care îi iubește din toată inima. Societatea secretă are însă un scop ascuns. Tatăl lui Beatriz i-a lăsat acesteia moștenire toată averea și o statuetă misterioasă, iar Agatha vrea să pună mâna pe acestea. Pentru a le fura, ea trebuie să o manipuleze pe Beatriz, iar pasiunea ei pentru Dante este cea mai ușoară cale. Oamenii învață, totuși, din greșeli, iar Custodia (Claudia Jimenez), un înger venit din rai să o protejeze pe Beatriz, speră ca acest lucru să fie valabil și pentru aceasta.