Shadow Force – „Asasini de top” care trag cu pistoale de jucărie
Premisă de telenovelă: dragoste la prima dezertare
Doi agenți secreți — Ombra (Kerry Washington) și Sombra (Omar Sy) — se văd, se iubesc, și, evident, din toată iubirea iese un copil. Asta nu ar fi o problemă, dacă nu ar fi dezertat din Shadow Force, o organizație secretă care probabil avea un cod de conduită de genul „fără pupături între asasini”.
Șeful supărat, Cinder (Mark Strong, care joacă același personaj în fiecare film, dar cu cravată diferită), decide că dragostea nu are ce căuta în manualul de operațiuni și pornește după ei o potera de foști colegi cu glonțul pe țeavă.
Adică glonțul pe țeavă teoretic, că în practică e mai mult cu stângul în față, dreptul în șanț și laser tag pe modul easy.
Acțiune? Doar în ideea că „vorbitul e o acțiune”
Prima oră e un fel de sedință prelungită pe Zoom între „ăia buni” care fac planuri și „ăia răi” care trag linii pe hartă și zic „aici îi prindem”.
Spoiler: nu-i prind. Nici nu-i găsesc. Nici nu pare că încearcă serios.
Aș fi preferat un tutorial de Minecraft. Cel puțin ăla are suspans și ceva structură.
Asasini de elită. Pe hârtie. Udă.
Când apare echipa de mercenari trimiși să-i captureze pe amorezii noștri, am crezut că e un flashback dintr-un team-building cu proști.
Acești „profesioniști letali” sunt, de fapt, un grup de indivizi care par că joacă CS2 pentru prima oară într-o sală de laser tag de la mall, cu bateriile pe jumate.
Au reacții mai lente decât pagina de eMag în Vinerea Neagră și precizia unei tante care încearcă să bată covoarele cu ochii închiși.
Scenariu cu găuri cât un cașcaval elvețian
Personajele, deși ni se vântură ca fiind elitele elitei, au un comportament care-l face pe Dorel din filmele românești să pară James Bond în concediu.
În momentele critice uită complet antrenamentele și încep să tragă la întâmplare, ca și cum speră să nimerească vreun premiu la tombolă. Nu e nici suspans, nici logică, nici stil.
Și da, niciun asasin n-a văzut Infinity War. Dacă îl vedeau, învățau ceva de la Thanos: „Ar fi trebuit să țintești capul.”
Mr. & Mrs. (Black) Smith… varianta din Dragonul Roșu
Protagoniștii au zero chimie și zici că joacă într-o comedie romantică refuzată de Netflix, nu într-un thriller de acțiune. Faptul că se ceartă despre muniție și își dau pupături în mijlocul unei urmăriri e adorabil… dacă ești un adolescent care se uită la film cu părinții în cameră.
Iar antagonistul, Cinder, e acel gen de villain care te ține 15 minute în monologuri în timp ce ar putea… nu știu… să tragă? Sau să închidă gura? Oricare variantă ar fi fost binevenită.
Când începe acțiunea… ai vrea să se termine
Când, în sfârșit, explodează ceva, ai impresia că s-a spart oale în bucătărie, nu că începe apogeul unui film de acțiune. Haos vizual, montaj rupt în bucăți, nimic coerent.
Scena de acțiune finală e ca o bătaie în parcare între clovni obosiți. Nu vezi bine, nu înțelegi cine trage în cine și sincer, nici nu-ți mai pasă.
Copilul – pretext cu față drăguță
Copilul celor doi e acolo doar ca să pună întrebări filosofice de grădiniță și să le ofere părinților momente convenabile de expoziție narativă.
Nu e personaj, e un microfon ambulant pentru „hai să-ți povestesc de ce am trădat organizația aia malefică”.
Frangleza – tortura subtilă
Sombra, personajul lui Omar Sy, sare între engleză și franceză cum sare un copil hiperactiv între canapele.
Nu e stil, nu e intenție artistică — e doar enervant.
Când ai replici de genul „We have to go vite maintenant!” îți vine să arunci telecomanda și să revii la desene animate. Măcar acolo papagalul nu schimbă limba la jumătatea propoziției.
Singura rază de soare? Lionel Richie
Partea bună (da, există una): coloana sonoră.
Lionel Richie bubuie pe fundal de zici că e concert tribute. Păcat că muzica lui merită un film mai bun… sau măcar un film.
Verdict final
Shadow Force e dovada că, uneori, ideile bune pot fi sacrificate ritualic în fața unei execuții lamentabile.
Nu voiam o capodoperă. Voiai doar gloanțe trase drept și personaje care nu par că au ieșit dintr-un sitcom de duminică. Am primit un amalgam de dialoguri slabe, acțiune haotică și un scenariu care se prăbușește sub greutatea propriei pretenții.
Dacă ăștia sunt asasinii de top ai lumii, atunci eu sunt noul Papă ales în unanimitate de un conclav format din pisici.
Note finale:
Distractiv? Doar dacă te uiți ironic.
Memorabil? Doar în topul filmelor pe care vrei să le uiți.
Recomandare? Doar ca material de studiu despre cum să NU scrii un film de acțiune.
user-59dcd8347b981
pe 10 Mai 2025 08:55
Slăbuț film, scenele de acțiune cam nereușite, prestațiile actorilor slabe,nerealiste. A fost o dezamăgire
Premisă de telenovelă: dragoste la prima dezertare
Doi agenți secreți — Ombra (Kerry Washington) și Sombra (Omar Sy) — se văd, se iubesc, și, evident, din toată iubirea iese un copil. Asta nu ar fi o problemă, dacă nu ar fi dezertat din Shadow Force, o organizație secretă care probabil avea un cod de conduită de genul „fără pupături între asasini”.
Șeful supărat, Cinder (Mark Strong, care joacă același personaj în fiecare film, dar cu cravată diferită), decide că dragostea nu are ce căuta în manualul de operațiuni și pornește după ei o potera de foști colegi cu glonțul pe țeavă.
Adică glonțul pe țeavă teoretic, că în practică e mai mult cu stângul în față, dreptul în șanț și laser tag pe modul easy.
Acțiune? Doar în ideea că „vorbitul e o acțiune”
Prima oră e un fel de sedință prelungită pe Zoom între „ăia buni” care fac planuri și „ăia răi” care trag linii pe hartă și zic „aici îi prindem”.
Spoiler: nu-i prind. Nici nu-i găsesc. Nici nu pare că încearcă serios.
Aș fi preferat un tutorial de Minecraft. Cel puțin ăla are suspans și ceva structură.
Asasini de elită. Pe hârtie. Udă.
Când apare echipa de mercenari trimiși să-i captureze pe amorezii noștri, am crezut că e un flashback dintr-un team-building cu proști.
Acești „profesioniști letali” sunt, de fapt, un grup de indivizi care par că joacă CS2 pentru prima oară într-o sală de laser tag de la mall, cu bateriile pe jumate.
Au reacții mai lente decât pagina de eMag în Vinerea Neagră și precizia unei tante care încearcă să bată covoarele cu ochii închiși.
Scenariu cu găuri cât un cașcaval elvețian
Personajele, deși ni se vântură ca fiind elitele elitei, au un comportament care-l face pe Dorel din filmele românești să pară James Bond în concediu.
În momentele critice uită complet antrenamentele și încep să tragă la întâmplare, ca și cum speră să nimerească vreun premiu la tombolă. Nu e nici suspans, nici logică, nici stil.
Și da, niciun asasin n-a văzut Infinity War. Dacă îl vedeau, învățau ceva de la Thanos: „Ar fi trebuit să țintești capul.”
Mr. & Mrs. (Black) Smith… varianta din Dragonul Roșu
Protagoniștii au zero chimie și zici că joacă într-o comedie romantică refuzată de Netflix, nu într-un thriller de acțiune. Faptul că se ceartă despre muniție și își dau pupături în mijlocul unei urmăriri e adorabil… dacă ești un adolescent care se uită la film cu părinții în cameră.
Iar antagonistul, Cinder, e acel gen de villain care te ține 15 minute în monologuri în timp ce ar putea… nu știu… să tragă? Sau să închidă gura? Oricare variantă ar fi fost binevenită.
Când începe acțiunea… ai vrea să se termine
Când, în sfârșit, explodează ceva, ai impresia că s-a spart oale în bucătărie, nu că începe apogeul unui film de acțiune. Haos vizual, montaj rupt în bucăți, nimic coerent.
Scena de acțiune finală e ca o bătaie în parcare între clovni obosiți. Nu vezi bine, nu înțelegi cine trage în cine și sincer, nici nu-ți mai pasă.
Copilul – pretext cu față drăguță
Copilul celor doi e acolo doar ca să pună întrebări filosofice de grădiniță și să le ofere părinților momente convenabile de expoziție narativă.
Nu e personaj, e un microfon ambulant pentru „hai să-ți povestesc de ce am trădat organizația aia malefică”.
Frangleza – tortura subtilă
Sombra, personajul lui Omar Sy, sare între engleză și franceză cum sare un copil hiperactiv între canapele.
Nu e stil, nu e intenție artistică — e doar enervant.
Când ai replici de genul „We have to go vite maintenant!” îți vine să arunci telecomanda și să revii la desene animate. Măcar acolo papagalul nu schimbă limba la jumătatea propoziției.
Singura rază de soare? Lionel Richie
Partea bună (da, există una): coloana sonoră.
Lionel Richie bubuie pe fundal de zici că e concert tribute. Păcat că muzica lui merită un film mai bun… sau măcar un film.
Verdict final
Shadow Force e dovada că, uneori, ideile bune pot fi sacrificate ritualic în fața unei execuții lamentabile.
Nu voiam o capodoperă. Voiai doar gloanțe trase drept și personaje care nu par că au ieșit dintr-un sitcom de duminică. Am primit un amalgam de dialoguri slabe, acțiune haotică și un scenariu care se prăbușește sub greutatea propriei pretenții.
Dacă ăștia sunt asasinii de top ai lumii, atunci eu sunt noul Papă ales în unanimitate de un conclav format din pisici.
Note finale:
Distractiv? Doar dacă te uiți ironic.
Memorabil? Doar în topul filmelor pe care vrei să le uiți.
Recomandare? Doar ca material de studiu despre cum să NU scrii un film de acțiune.