Părerea criticului
Lejer, lipsit de pretenţii şi destinat tuturor categoriilor de public, Shazam! nu are greutatea megaproducţiilor cu supereroi cu care ne-au obişnuit studiourile Warner, dar asta mai mult ajută decât strică premierei de vineri. Puţine sunt filmele de gen care să fie mai prietenoase cu întreaga familie, iar combinaţia fericită de umor şi emoţie nu poate decât recomanda această nouă producţie atipică. Iată mai jos de ce ai include Shazam! în planurile tale de distracţie din weekend.
Puterea, obsesia ei, dar şi responsabilităţile pe care ea le aduce sunt în miezul acestei poveşti care nu are nicio legătură cu suratele ei bombastice precum Batman V Superman: Dawn of Justice (deşi aici minţim). Miza stă în faptul că eroul nu are iniţial nicio putere: Billy (un expresiv Asher Angel) este un adolescent care s-a pierdut de mama lui în fragedă copilărie şi care o caută obsesiv, profitând de orice ocazie pentru a fugi de un lung şir de asistenţii parentali gata să-l ia în grijă. După o arestare, Billy ajunge în primitoarea casă a soţilor Victor şi Rosa, în care mai stau încă şase copii. Doar că planurile lui Billy de a fugi din nou sunt dejucate din nou atunci când o faptă a sa îl recomandă să devină reprezentantul binelui în lupta între un matusalemic vrăjitor şi cele şapte păcate capitale, eliberate în lume printr-un şiretlic.
Da, sună bizar şi poate chiar neatractiv, dar totul funcţionează pentru că vrăjitorul îl transformă pe micul Billy în Shazam! (Zachary Levi), un supererou cu energie pe steroizi.
Ce atrage şi emoţionează cel mai mult la Shazam! nu sunt efectele speciale (de duzină, am spune) sau aspectul 3D (foarte uitabil), ci modul cum sugerează că ne găsim puterea în cei apropiaţi, chiar dacă uneori nu-i vrem alături. Scenariul scris de puţin cunoscutul Henry Gayden este o adevărată odă adusă familiei şi, atenţie, familiei a cărei unitate nu este condiţionată de legăturile de sânge. Aici străluceşte Jack Grazer, un actor adolescent pe care l-am descoperit acum doi ani în horror-ul It, unde-l interpreta pe glumeţul Eddie. Acum Grazer este Freddy, un alt copil din căminul asistenţilor parentali Victor şi Rosa, care îl ajută pe Shazam! să-şi descopere, îmbunătăţească şi folosească superputerile, cei doi aruncându-se într-o mulţime de buclucuri, iar faptul că Freddy are un handicap readuce din nou în discuţie lipsa de putere menţionată.
Nu totul funcţionează în Shazam!, care pierde puncte din cauza unui antagonist (Mark Strong) lipsit de expresivitate, dar modul cum Billy descoperă eliberarea adusă de ataşamentul de cineva şi dispariţia singurătăţii distrage atenţia de la neajunsurile poveştii şi de la faptul că cele două versiuni ale protagonistului, Billy şi Shazam!, sunt interpretate supărător, inexplicabil de diferit de Angel şi Levy. Energia debordantă a celui din urmă devine repede repetitivă, deşi în general publicul pare să-l aprecieze pe actor pentru aptitudinile sale comice.
Dacă momentele de acţiune ale lui Shazam! nu ar fi dominate de apariţia unor terifiante creaturi, reprezentări ale celor şapte păcate capitale, am recomanda filmul absolut tuturor vârstelor. Probabil că părinţii ar trebui să respecte rating-ul CNC "Acordul părinţilor pentru copiii sub 12 ani" pentru că cei mici s-ar putea speria prea tare la secvenţele mai violente. Ce putem garanta este că adolescenţii, părinţii şi bunicii lor ar putea considera această schimbare de ton din de obicei întunecatul univers cinematografic DC Comics mai mult decât binevenită.
Atenţie, genericul de final conţine două secvenţe. Dacă ultima este doar o glumiţă foarte în ton cu spiritul filmului, prima va da multă apă la moară fanilor interesaţi să descopere ce aventuri îl mai aşteaptă pe Shazam!.
Puterea, obsesia ei, dar şi responsabilităţile pe care ea le aduce sunt în miezul acestei poveşti care nu are nicio legătură cu suratele ei bombastice precum Batman V Superman: Dawn of Justice (deşi aici minţim). Miza stă în faptul că eroul nu are iniţial nicio putere: Billy (un expresiv Asher Angel) este un adolescent care s-a pierdut de mama lui în fragedă copilărie şi care o caută obsesiv, profitând de orice ocazie pentru a fugi de un lung şir de asistenţii parentali gata să-l ia în grijă. După o arestare, Billy ajunge în primitoarea casă a soţilor Victor şi Rosa, în care mai stau încă şase copii. Doar că planurile lui Billy de a fugi din nou sunt dejucate din nou atunci când o faptă a sa îl recomandă să devină reprezentantul binelui în lupta între un matusalemic vrăjitor şi cele şapte păcate capitale, eliberate în lume printr-un şiretlic.
Da, sună bizar şi poate chiar neatractiv, dar totul funcţionează pentru că vrăjitorul îl transformă pe micul Billy în Shazam! (Zachary Levi), un supererou cu energie pe steroizi.
Ce atrage şi emoţionează cel mai mult la Shazam! nu sunt efectele speciale (de duzină, am spune) sau aspectul 3D (foarte uitabil), ci modul cum sugerează că ne găsim puterea în cei apropiaţi, chiar dacă uneori nu-i vrem alături. Scenariul scris de puţin cunoscutul Henry Gayden este o adevărată odă adusă familiei şi, atenţie, familiei a cărei unitate nu este condiţionată de legăturile de sânge. Aici străluceşte Jack Grazer, un actor adolescent pe care l-am descoperit acum doi ani în horror-ul It, unde-l interpreta pe glumeţul Eddie. Acum Grazer este Freddy, un alt copil din căminul asistenţilor parentali Victor şi Rosa, care îl ajută pe Shazam! să-şi descopere, îmbunătăţească şi folosească superputerile, cei doi aruncându-se într-o mulţime de buclucuri, iar faptul că Freddy are un handicap readuce din nou în discuţie lipsa de putere menţionată.
Nu totul funcţionează în Shazam!, care pierde puncte din cauza unui antagonist (Mark Strong) lipsit de expresivitate, dar modul cum Billy descoperă eliberarea adusă de ataşamentul de cineva şi dispariţia singurătăţii distrage atenţia de la neajunsurile poveştii şi de la faptul că cele două versiuni ale protagonistului, Billy şi Shazam!, sunt interpretate supărător, inexplicabil de diferit de Angel şi Levy. Energia debordantă a celui din urmă devine repede repetitivă, deşi în general publicul pare să-l aprecieze pe actor pentru aptitudinile sale comice.
Dacă momentele de acţiune ale lui Shazam! nu ar fi dominate de apariţia unor terifiante creaturi, reprezentări ale celor şapte păcate capitale, am recomanda filmul absolut tuturor vârstelor. Probabil că părinţii ar trebui să respecte rating-ul CNC "Acordul părinţilor pentru copiii sub 12 ani" pentru că cei mici s-ar putea speria prea tare la secvenţele mai violente. Ce putem garanta este că adolescenţii, părinţii şi bunicii lor ar putea considera această schimbare de ton din de obicei întunecatul univers cinematografic DC Comics mai mult decât binevenită.
Atenţie, genericul de final conţine două secvenţe. Dacă ultima este doar o glumiţă foarte în ton cu spiritul filmului, prima va da multă apă la moară fanilor interesaţi să descopere ce aventuri îl mai aşteaptă pe Shazam!.
