Părerea criticului
Hiperkineticul Sherlock Holmes, apărut acum doi ani, mi-a dispărut suficient de repede din memorie pentru ca acum să fiu nevoit să intru pe pagina filmului pentru a-mi aminti cine era villain-ul! Cu totul altfel stau lucrurile în ceea ce priveşte continuarea: profesorul Moriarty face toţi banii în Sherlock Holmes: Jocul Umbrelor şi-i ridică o mulţime de probleme amuzantului detectiv, interpretat cu acelaşi aplomb de Robert Downey Jr..
Poate că excesele teroriste din film vor ridica nişte sprâncene (Guy Ritchie o fi ţinut morţiş ca filmul său de epocă să fie în ton cu tendinţele prezentului), dar premisa este convingătoare: o minte criminală intenţionează să provoace un război mondial (atenţie, suntem încă în secolul 19!) după ce achiziţionează o serie de fabrici, de la armament la medicamente, a căror producţie ar aduce un imens profit în cazul unei conflagraţii.
Trecând peste miză, dragii de Holmes şi Watson fac exact ce ştiu mai bine: să se ciondănească în timp ce scapă ca prin minune dintr-o mulţime de ambuscade, capcane şi situaţii (fără ieşire, desigur) gândite de inventivul Moriarty. Te vei trezi râzând în hohote la câteva scene, pentru Guy Ritchie, deşi îşi aruncă peste tot prea elaboratele secvenţe de acţiune (e loc şi de ceva secvenţe bullet time, parcă nepotrivite cu anul în care se petrec evenimentele), dă dovadă şi de intuiţie comică. Sherlock Holmes 2 nu este nici cel mai bun action al anului şi nici cea mai bună comedie, dar e suficient de distractiv ca să nu-ţi dai seama cum trec două ore din timpul tău.
Marele atu al filmului nu sunt nici exploziile şi nici secvenţele de acţiune, ci chimia excelentă dintre Downey Jr. şi Jude Law. Ceva ne spune că multe dintre momentele comice au fost improvizate de cei doi, ele lipsind cu totul în scenariu. Noomi Rapace, în schimb, este doar o cincea roată la căruţă, povestea ei fiind aproape forţată în context.
Ce mai încoace şi-ncolo, merită să faci o vizită la cinema pentru a te amuza cu giumbuşlucurile lui Sherlock Holmes, dar şi o parte dintre deducţiile sale, mai logice decât te-ai fi aşteptat într-un scenariu deloc lipsit de probleme.
Poate că excesele teroriste din film vor ridica nişte sprâncene (Guy Ritchie o fi ţinut morţiş ca filmul său de epocă să fie în ton cu tendinţele prezentului), dar premisa este convingătoare: o minte criminală intenţionează să provoace un război mondial (atenţie, suntem încă în secolul 19!) după ce achiziţionează o serie de fabrici, de la armament la medicamente, a căror producţie ar aduce un imens profit în cazul unei conflagraţii.
Trecând peste miză, dragii de Holmes şi Watson fac exact ce ştiu mai bine: să se ciondănească în timp ce scapă ca prin minune dintr-o mulţime de ambuscade, capcane şi situaţii (fără ieşire, desigur) gândite de inventivul Moriarty. Te vei trezi râzând în hohote la câteva scene, pentru Guy Ritchie, deşi îşi aruncă peste tot prea elaboratele secvenţe de acţiune (e loc şi de ceva secvenţe bullet time, parcă nepotrivite cu anul în care se petrec evenimentele), dă dovadă şi de intuiţie comică. Sherlock Holmes 2 nu este nici cel mai bun action al anului şi nici cea mai bună comedie, dar e suficient de distractiv ca să nu-ţi dai seama cum trec două ore din timpul tău.
Marele atu al filmului nu sunt nici exploziile şi nici secvenţele de acţiune, ci chimia excelentă dintre Downey Jr. şi Jude Law. Ceva ne spune că multe dintre momentele comice au fost improvizate de cei doi, ele lipsind cu totul în scenariu. Noomi Rapace, în schimb, este doar o cincea roată la căruţă, povestea ei fiind aproape forţată în context.
Ce mai încoace şi-ncolo, merită să faci o vizită la cinema pentru a te amuza cu giumbuşlucurile lui Sherlock Holmes, dar şi o parte dintre deducţiile sale, mai logice decât te-ai fi aşteptat într-un scenariu deloc lipsit de probleme.
