Filmul e recomandat celor obisnuîti cu filmele coreene.Din fericire are un final pesimist.
margott
pe 03 Iunie 2012 10:24
Dintre filmele lui Kim Ki-duk, Time e al doilea preferat al meu, dupa Bin Jip. Directia actiunii nu se inscrie in liniile pe care le urmeaza un film obisnuit, dar cei care au mai vazut si alte filme ale regizorului coreean stiu la ce sa se astepte.
pmaria2007
pe 20 Noiembrie 2010 17:23
Another terrifying love story is unfolding in Kim Ki-Duk’s “Time” that opens brutally with a plastic surgery. Plastic surgery embellishes and restores youth at least for a while. But it can also be used in a more dramatic way for a more dramatic purpose. Kim Ki-Duk, as always, finds the extreme way to make his point. More on: http://cinematakino.wordpress.com/2010/11/03/time-kim-ki-duk/
loveislife
pe 25 Martie 2010 19:07
Un film deosebit cu un final extrem de trist:(.................
aayana
pe 23 Martie 2010 14:57
Este ciudat să schimbi realitatea aparentă pentru a conserva realitatea profundă. Ce poate fi mai adânc decât sentimentul de iubire? Totuşi, cum rezistă el în timp: se distorsionează, creşte sau se transformă în frică? Într-un alt film al lui Kim Ki-duk, apare această veşnică temă, sub altă formă.
La doi ani după relaţia cu iubitul ei, o tânără ce dorea să păstreze vie iubirea lor, apelează la chirurgia estetică pentru a veni cu un chip nou, pentru a fi iubită ca la început. Cum nu a anunţat pe nimeni de ce pleacă şi unde, în cele 5 luni cât durează refacerea ţesuturilor de după operaţie, adevărul celor doi se cristalizează: se iubeau reciproc şi fiecare o arăta în felul său.
Să iubeşti pe cineva nou, chiar dacă este vorba de aceeaşi persoană în cazul de faţă (noua fată, cea de după operaţia estetică apare o necunoscută ce încearcă să-l seducă pe băiat, fără succes însă) se pare că nu este chiar uşor.
Deşi povestea pare simplă (greşelile pe care le poate face un om care nu are încredere în sine şi în timpul care stă în faţa lui – ca tot ce oferă şi nu unul care ia) detaliile care apar pe parcursul filmului îmi dau de înţeles că nu au fost alese întâmplător.
Locul lor preferat este un parc cu statui ce se îmbrăţişează, unde dragostea este mereu la fel de intensă, neclintită, indiferent de anotimp, undeva în braţele unei statui ce se termină parcă sus, în infinit. Amândoi revin acolo de fiecare dată când se simt singuri dar în final locul este gol. Dragostea personalizează chipul, fără ea eşti un punct mic din mulţime şi atât.
O scenă memorabilă este cea în care fata îl întreabă pe băiat cine este el şi răspunsul vine când pur şi simplu-i stinge şi aprinde de câteva ori lumina din cameră: nu contează cum arăţi pe afară atâta timp cât dragostea din suflet are mereu acelaşi chip, acelaşi zâmbet.
De ce acest titlu? Mă gândeam că pe cât de bine poate fi un aliat, timpul poate fi şi un duşman dacă-l administrezi greşit. Totul se întâmplă în şi cu ajutorul lui iar tot ceea ce avem, putem pierde dacă nu avem răbdare să-l lăsăm să crească în mod natural, cu clipe şi îmbrăţişări reale, nu doar în poze.
Îl recomand cu căldură celor care iubesc filmele de dragoste neconvenţionale ce îndeamnă la meditaţie şi totodată încărcate de o sensibilitate ce poartă amprenta fină a lui Kim Ki-duk.
pe 22 Mai 2007 14:45
Nu este documentar,ci drama,dar e oricum super filmul.
La doi ani după relaţia cu iubitul ei, o tânără ce dorea să păstreze vie iubirea lor, apelează la chirurgia estetică pentru a veni cu un chip nou, pentru a fi iubită ca la început. Cum nu a anunţat pe nimeni de ce pleacă şi unde, în cele 5 luni cât durează refacerea ţesuturilor de după operaţie, adevărul celor doi se cristalizează: se iubeau reciproc şi fiecare o arăta în felul său.
Să iubeşti pe cineva nou, chiar dacă este vorba de aceeaşi persoană în cazul de faţă (noua fată, cea de după operaţia estetică apare o necunoscută ce încearcă să-l seducă pe băiat, fără succes însă) se pare că nu este chiar uşor.
Deşi povestea pare simplă (greşelile pe care le poate face un om care nu are încredere în sine şi în timpul care stă în faţa lui – ca tot ce oferă şi nu unul care ia) detaliile care apar pe parcursul filmului îmi dau de înţeles că nu au fost alese întâmplător.
Locul lor preferat este un parc cu statui ce se îmbrăţişează, unde dragostea este mereu la fel de intensă, neclintită, indiferent de anotimp, undeva în braţele unei statui ce se termină parcă sus, în infinit. Amândoi revin acolo de fiecare dată când se simt singuri dar în final locul este gol. Dragostea personalizează chipul, fără ea eşti un punct mic din mulţime şi atât.
O scenă memorabilă este cea în care fata îl întreabă pe băiat cine este el şi răspunsul vine când pur şi simplu-i stinge şi aprinde de câteva ori lumina din cameră: nu contează cum arăţi pe afară atâta timp cât dragostea din suflet are mereu acelaşi chip, acelaşi zâmbet.
De ce acest titlu? Mă gândeam că pe cât de bine poate fi un aliat, timpul poate fi şi un duşman dacă-l administrezi greşit. Totul se întâmplă în şi cu ajutorul lui iar tot ceea ce avem, putem pierde dacă nu avem răbdare să-l lăsăm să crească în mod natural, cu clipe şi îmbrăţişări reale, nu doar în poze.
Îl recomand cu căldură celor care iubesc filmele de dragoste neconvenţionale ce îndeamnă la meditaţie şi totodată încărcate de o sensibilitate ce poartă amprenta fină a lui Kim Ki-duk.