Shoplifters (2018)

Un film apărut înainte de marele succes Parasite, câștigătorul Oscarului. Ideea e cam aceeași - o familie de căpușe care și-a perfecționat un stil de a trăi din furat, prin crearea unor diversiuni care să distragă atenția (folosind aici și copiii foarte mici), ori la nivel mai mare prin bunică. Totul însă e mult mai slab și pare o copie ieftină în comparație cu Parasite și deși îi înțeleg pe ceilalți că le-a plăcut deoarece l-au văzut la timp, eu nu mai pot aprecia după ce am văzut unul mai bun pe aceeași temă - tot asiatic. Nota 6.

Un film cu o r egie cum rar vezi in ultimul timp. Și totuși, prea multe detalii pentru un film de 2 ore, iar până la dezvăluirea secretelor acțiunea dospește cam prea mult, nu prea are nimic spectaculos în el, de accea e perfect pentru festivaluri gen Cannes. Pentru altele, e nevoie de mai multă acțiune.

Un film dens despre supraviețuire și sacrificiu. Într-adevăr puține vorbe dar expresivitate multă prin mimica și trăire. Problemele sociale ale unei Japonii dezvoltate transpuse în drama intensa a unei familii nonbiologice de la periferia Tokyo-ului. Frumos.

Intr-o Japonie care nu duce lipsa de probleme sociale, o familie surogat poate fi mai buna decat o familie obisnuita. Oamenii simpli pot avea calitati si pot substitui ceea ce nu au primit in copilarie, chiar daca nu au un exemplu, o mimetica care sa functioneze.
Un film in care se vorbeste puțin, dar în care se transmite foarte multe.

Un film excelent în comparație cu filmele comerciale americane. O astfel de poveste nu are cum sa nu te miste. De vizionat.

Un film dramatic din care poti invata ca doar prin munca cinstita poti castiga bani sa te bucuri de ei

Pentru cinefilul un pic mai mult decat amator cinematografia japoneza inseamna Akira Kurosawa si Toshiro Mifune, primul unul dintre cei mai mari regizori ai cinematografiei de secol XX, al doilea actorul reprezentativ, o tara atat de bogata din toate punctele de vedere n-avea cum sa se rezume la atat, la Cannes anul trecut a cunoscut definitive consacrare ca mare regizor Hirokazu Koreeda, n-am vazut inca “Asa tata, asa fiu”, celalalt film multipremiat la nivel mondial ,am bifat insa acest cel mai recent Palme d’Or, unul dintre cele mai valoroase filme ale anului 2018, genul acela care te tine in scaun vreme de doua ore si iti solicita intreaga atentie, o poveste simpla despre oameni obisnuiti dar cata frumusete, cata umanitate poate apare acolo unde te astepti mai putin, micile amanunte sunt acelea care conteaza cel mai mult, bineinteles ca o astfel de trufanda e pentru un public restrans, pentru degustatorul de cinema de foarte buna calitate.

O fabulă dulce-amăruie despre societatea japoneză cu două fețe.

Cred ca e un film extraordinar datorita scenariului si regiei de maestru .Interpretarea a fost de mare clasa.Mi-ar place sa ia premiul Oscar.E preferatul meu.

Neasteptat de bun, nu ca aveam vreo asteptare cand am intrat sa-l vad, dar in filmul asta in care adultii fac multe lucruri imorale, tot ei sunt cei care aduc bucuria in "familie" si culmea isi mai si asuma greselile…Obligatoriu de vazut!

Manbiki kazoku (2018)

– intriga are baze culturale locale? (le: probabil ca nu)
– $
– cat de dulce e aia mica. Yuri.
– ritualuri, embedded
– asemeni si un film despre copilarie.
– foarte misto erotismul – domol, domestic
– complexa dinamica de familie
– (!) acel multumesc murmurat de batrana pe plaja. unul din punctele forte ale filmului
– “Nu am stiut ce altceva sa-i invat” despre furat
– tipa (S.A.), acting
– unditzele de final
– misto script

Despre familie & parenting.

Koreeda a luat Palme d'Or-ul cu acest film, devenind astfel al doilea japonez care a câștigat premiul, după 20 ani. Anteriorul a fost Shohei Imamura, cu 2 Palme d'Or - pentru The Eel și The Ballad of Narayama.