Părerea criticului
Martin Scorsese ne ia încă o dată ochii, de această dată cu spectaculosul şi intensul său Shutter Island, pentru care Leonardo DiCaprio ar toate şansele să pună mâna pe o nominalizare la Oscar în 2011.
DiCaprio este Teddy Daniels, un US Marshall trimis la începutul anilor '50 pe insula Shutter, unde se află un penitenciar-sanatoriu pentru criminali cu grave boli mentale, pentru a descoperi circumstanţele dispariţiei unei paciente dintr-o rezervă cu ferestre zăbrelite şi zăvorâtă pe dinafară. Însoţit de partenerul său Chuck (Mark Ruffalo), Daniels se va lovi de reticenţa personalului condus de doctorii Cawley (Ben Kingsley) şi Naehring (Max von Sydow), ca să nu mai punem la socoteală batalioanele de "pacienţi" periculoşi, dar şi furtuna care loveşte insula Shutter, îi distruge gardurile electrificate şi-o izolează complet de continent. Daniels şi Chuck au numai câteva zile pentru a descoperi secretele întunecate ale sanatoriului, dar, mai ales, să scape cu viaţă şi cu minţile întregi din această aventură lugubră.
Martin Scorsese reuşeşte o adevărată lovitură de maestru cu Shutter Island, un thriller cu vagi accente horror care te va ţine tremurând de tensiune pe marginea fotoliului de cinema. Regizorul s-a inspirat din filmele noir ale mijlocului secolului trecut şi plusează la capitolul suspans cu ajutorul a o mulţime de indicii şi artificii cinematografice, care te montează, dar nu te pregătesc pentru finalul cu totul şi cu totul surprinzător, în aceeaşi măsură sâmburele dar şi defectul acestei combinaţii de dramă, thriller, film noi şi policier. La finalul filmului ai tot dreptul să-i reproşezi lui Scorsese că te-a păcălit, dar nu poţi să nu apreciezi desfăşurarea de forţe pentru ca tu, spectatorul, să te laşi luat prizonier de hăţişul de evenimente de pe sumbra insulă Shutter.
Shutter Island pune probleme mari de prezentare, pentru că este practic imposibil să spui ceva despre acest film fără să dezvălui vreuna din consistentele surprize pe care Scorsese le scoate din pălărie mai ceva ca un prestidigitator. Să consideri că "nimic nu e ceea ce pare pe/în Shutter Island” (insula ŞI filmul) este cea mai sigură cale pentru a nu-i strica cititorului plăcerea de a savura la maximum minuţioasa călătorie la începutul anilor '50 (un Oscar pentru scenografie ar fi cât se poate de meritat), când practicile din spitalele de psihiatrie, mai ales când pacienţii au la activ abominabile crime, nu erau dintre cele mai ortodoxe.
Bântuit de migrene, de flashback-uri chinuitoare din al doilea război mondial, când el şi plutonul său au eliberat lagărul de la Dachau, de amintirea soţiei sale (Michelle Williams), moartă într-un incendiu, şi de convingerea că toată lumea este împotriva lui, Teddy Daniels este unul dintre cei mai spectaculoşi protagonişti ai filmului recent, iar întrebarea pusă de el la finalul lui Shutter Island, când misterul este dezlegat, are o obsedantă greutate ce te va preocupa mult timp după ce vei ieşi din sala de cinema.
Obligatoriu de văzut.
DiCaprio este Teddy Daniels, un US Marshall trimis la începutul anilor '50 pe insula Shutter, unde se află un penitenciar-sanatoriu pentru criminali cu grave boli mentale, pentru a descoperi circumstanţele dispariţiei unei paciente dintr-o rezervă cu ferestre zăbrelite şi zăvorâtă pe dinafară. Însoţit de partenerul său Chuck (Mark Ruffalo), Daniels se va lovi de reticenţa personalului condus de doctorii Cawley (Ben Kingsley) şi Naehring (Max von Sydow), ca să nu mai punem la socoteală batalioanele de "pacienţi" periculoşi, dar şi furtuna care loveşte insula Shutter, îi distruge gardurile electrificate şi-o izolează complet de continent. Daniels şi Chuck au numai câteva zile pentru a descoperi secretele întunecate ale sanatoriului, dar, mai ales, să scape cu viaţă şi cu minţile întregi din această aventură lugubră.
Martin Scorsese reuşeşte o adevărată lovitură de maestru cu Shutter Island, un thriller cu vagi accente horror care te va ţine tremurând de tensiune pe marginea fotoliului de cinema. Regizorul s-a inspirat din filmele noir ale mijlocului secolului trecut şi plusează la capitolul suspans cu ajutorul a o mulţime de indicii şi artificii cinematografice, care te montează, dar nu te pregătesc pentru finalul cu totul şi cu totul surprinzător, în aceeaşi măsură sâmburele dar şi defectul acestei combinaţii de dramă, thriller, film noi şi policier. La finalul filmului ai tot dreptul să-i reproşezi lui Scorsese că te-a păcălit, dar nu poţi să nu apreciezi desfăşurarea de forţe pentru ca tu, spectatorul, să te laşi luat prizonier de hăţişul de evenimente de pe sumbra insulă Shutter.
Shutter Island pune probleme mari de prezentare, pentru că este practic imposibil să spui ceva despre acest film fără să dezvălui vreuna din consistentele surprize pe care Scorsese le scoate din pălărie mai ceva ca un prestidigitator. Să consideri că "nimic nu e ceea ce pare pe/în Shutter Island” (insula ŞI filmul) este cea mai sigură cale pentru a nu-i strica cititorului plăcerea de a savura la maximum minuţioasa călătorie la începutul anilor '50 (un Oscar pentru scenografie ar fi cât se poate de meritat), când practicile din spitalele de psihiatrie, mai ales când pacienţii au la activ abominabile crime, nu erau dintre cele mai ortodoxe.
Bântuit de migrene, de flashback-uri chinuitoare din al doilea război mondial, când el şi plutonul său au eliberat lagărul de la Dachau, de amintirea soţiei sale (Michelle Williams), moartă într-un incendiu, şi de convingerea că toată lumea este împotriva lui, Teddy Daniels este unul dintre cei mai spectaculoşi protagonişti ai filmului recent, iar întrebarea pusă de el la finalul lui Shutter Island, când misterul este dezlegat, are o obsedantă greutate ce te va preocupa mult timp după ce vei ieşi din sala de cinema.
Obligatoriu de văzut.
