Părerea criticului
După supersuccesul Justified, unul din serialele cel mai iubite din toate timpurile, Graham Yost revine în atenţie cu o nouă adaptare, după saga Silo a lui Hugh Howey. Rezultatul este pur şi simplu entuziasmant, iar lumea pe care o creează această producţie Apple TV devine o oportunitate pentru a discuta despre importanţa istoriei, despre totalitarism, libertate şi adevăr. După vizionarea a patru episoade, să povestim despre acest serial care ar putea fi unul din cele mai populare ale întregului an.
Silozul este o construcţie subterană gigantică unde se înghesuie, pe 144 de niveluri, ultimii 10.000 de supravieţuitori ai rasei umane, după ce iresponsabilitatea generaţiilor anterioare a făcut Pământul nelocuibil. Imaginea dezastrului de la suprafaţă este încontinuu proiectată pe un ecran gigantic din cantina silozului, reamintindu-le rezidenţilor că regulile stricte care le guvernează societatea sunt singurele care îi protejează de o moarte brutală. După ce o răzmeriţă din trecut a dus la ştergerea tuturor înregistrărilor istorice, în prezent nimeni nu ştie cine şi când a construit silozul.
Este o societate în care fiecare membru îşi cunoaşte locul şi în care femeilor li se implantează un minuscul mijloc de contracepţie pentru ca natalitatea să fie perfect controlată. Aşa o cunoaştem pe Allison (Rashida Jones), soţia şerifului Holston (David Oyelowo), care nu mai poate de bucurie când primeşte permisiunea să conceapă un copil. Femeii i se îndepărtează mijlocul de contracepţie, dar nu rămâne însărcinată pe parcursul următoarelor luni, aşa că începe să fie tot mai convinsă că permisiunea este o făcătură. În plus, descoperirea unui hard drive cu informaţii din trecut o determină pe Allison să facă un sacrificiu care şochează întregul Siloz, alimentând simultan bănuielile unora dintre membrii comunităţii că societatea lor ar putea fi o mare minciună.
Misterul din Silozul este atât de incitant, încât s-ar putea ca după primele episoade unii spectatori să caute saga lui Howey, pentru a descoperi adevărul în propriul ritm şi nu în cel al unui serial care cu siguranţă se va întinde pe mai multe sezoane. Chiar dacă scenariul ţine cărţile strâns la piept, ritmul dezvăluirilor este acaparant şi nu frustrează: scenă după scenă descoperim noi şi noi amănunte despre Siloz, despre dinamica hipercontrolată a societăţii sale împărţite pe zone, dar şi despre faptul că ea ar putea fi un butoi de pulbere care are nevoie doar de o scânteie pentru a exploda. Peste toate bântuie imaginea dezastrului de la suprafaţă şi întrebarea dacă aceasta este reală sau nu...
Rebecca Ferguson o interpretează în serial pe Juliette, care, deşi e fiica unuia dintre doctorii de la nivelurile superioare, coboară în străfundurile Silozului pentru a repara generatorul tot mai vechi şi deteriorat fără de care întreaga comunitate ar muri. O moarte suspectă şi investigaţia şerifului Holston o vor face pe eroină să investească tot mai mult timp în căutarea adevărului. În serial îi mai vedem pe Tim Robbins în rolul lui Bernard, şeful departamentului de IT al Silozului, pe Will Paxton în cel al şerifului-adjunct Marnes şi pe Geraldine James în cel al lui Ruth Jahns, primăriţa Silozului, care are nevoie de imensă diplomaţie pentru a menţine pacea dintre diversele facţiuni.
Silozul este fără îndoială una dintre cele mai promiţătoare distopii realizate vreodată. Este impresionantă multitudinea de teme cu care scenariul jonglează şi probabil că cea mai tentantă este ideea acestei societăţi care întreţine o completă separare de trecut, banând aşa-zisele relicve istorice a căror deţinere este aspru pedepsită. Este greu de imaginat cum o societate poate trăi fără să-şi cunoască istoria, prin urmare obsesia unora dintre personaje de a o descoperi capătă valenţele eroismului unor Magellan şi Columb, temerari gata de sacrificiul suprem pentru a transforma ignoranţa în cunoaştere.
Să sperăm doar că Silozul nu va suferi de "sindromul Lost" şi că misterul său va fi pe măsura aşteptărilor.
Silozul este o construcţie subterană gigantică unde se înghesuie, pe 144 de niveluri, ultimii 10.000 de supravieţuitori ai rasei umane, după ce iresponsabilitatea generaţiilor anterioare a făcut Pământul nelocuibil. Imaginea dezastrului de la suprafaţă este încontinuu proiectată pe un ecran gigantic din cantina silozului, reamintindu-le rezidenţilor că regulile stricte care le guvernează societatea sunt singurele care îi protejează de o moarte brutală. După ce o răzmeriţă din trecut a dus la ştergerea tuturor înregistrărilor istorice, în prezent nimeni nu ştie cine şi când a construit silozul.
Este o societate în care fiecare membru îşi cunoaşte locul şi în care femeilor li se implantează un minuscul mijloc de contracepţie pentru ca natalitatea să fie perfect controlată. Aşa o cunoaştem pe Allison (Rashida Jones), soţia şerifului Holston (David Oyelowo), care nu mai poate de bucurie când primeşte permisiunea să conceapă un copil. Femeii i se îndepărtează mijlocul de contracepţie, dar nu rămâne însărcinată pe parcursul următoarelor luni, aşa că începe să fie tot mai convinsă că permisiunea este o făcătură. În plus, descoperirea unui hard drive cu informaţii din trecut o determină pe Allison să facă un sacrificiu care şochează întregul Siloz, alimentând simultan bănuielile unora dintre membrii comunităţii că societatea lor ar putea fi o mare minciună.
Misterul din Silozul este atât de incitant, încât s-ar putea ca după primele episoade unii spectatori să caute saga lui Howey, pentru a descoperi adevărul în propriul ritm şi nu în cel al unui serial care cu siguranţă se va întinde pe mai multe sezoane. Chiar dacă scenariul ţine cărţile strâns la piept, ritmul dezvăluirilor este acaparant şi nu frustrează: scenă după scenă descoperim noi şi noi amănunte despre Siloz, despre dinamica hipercontrolată a societăţii sale împărţite pe zone, dar şi despre faptul că ea ar putea fi un butoi de pulbere care are nevoie doar de o scânteie pentru a exploda. Peste toate bântuie imaginea dezastrului de la suprafaţă şi întrebarea dacă aceasta este reală sau nu...
Rebecca Ferguson o interpretează în serial pe Juliette, care, deşi e fiica unuia dintre doctorii de la nivelurile superioare, coboară în străfundurile Silozului pentru a repara generatorul tot mai vechi şi deteriorat fără de care întreaga comunitate ar muri. O moarte suspectă şi investigaţia şerifului Holston o vor face pe eroină să investească tot mai mult timp în căutarea adevărului. În serial îi mai vedem pe Tim Robbins în rolul lui Bernard, şeful departamentului de IT al Silozului, pe Will Paxton în cel al şerifului-adjunct Marnes şi pe Geraldine James în cel al lui Ruth Jahns, primăriţa Silozului, care are nevoie de imensă diplomaţie pentru a menţine pacea dintre diversele facţiuni.
Silozul este fără îndoială una dintre cele mai promiţătoare distopii realizate vreodată. Este impresionantă multitudinea de teme cu care scenariul jonglează şi probabil că cea mai tentantă este ideea acestei societăţi care întreţine o completă separare de trecut, banând aşa-zisele relicve istorice a căror deţinere este aspru pedepsită. Este greu de imaginat cum o societate poate trăi fără să-şi cunoască istoria, prin urmare obsesia unora dintre personaje de a o descoperi capătă valenţele eroismului unor Magellan şi Columb, temerari gata de sacrificiul suprem pentru a transforma ignoranţa în cunoaştere.
Să sperăm doar că Silozul nu va suferi de "sindromul Lost" şi că misterul său va fi pe măsura aşteptărilor.
