"Premiul pentru nou-venit" (ciudată titulatură - dacă tot nou-veni vorba!) s-ar putea să fie justificat, dar cel pentru "Cea mai bună poveste" pare cel puţin la fel de straniu ca terminologia primului - de vreme ce printre calităţile (oricum certe) ale "Sincopei" nu se numără în nici un caz şi povestea (care e schiţată la un nivel de minimă rezistenţă: mai degrabă o "situaţie" doar atât de dezvoltată în timp cât să nu rămână complet staţionară.)
Filmul vădeşte din start - şi confirmă pe parcurs - un simţ vizual autentic (cadre originale, compuse atent la nivelul plasticii, de impact puternic) dar, din păcate, încă mai este marcat de o inerentă "boală a copilăriei" cinematografice: aceea a "cadrelor strânse ostentative" (detalii, grosplanuri, etc., de obicei orientate frontal sau în raccourci, de regulă montate gratuit, doar ca să "arate", să "accentueze", să ciocănască spectatorul cu degetul mijlociu în cap). Aceleaşi tendinţe cam demonstrative se remarcă în "dramatismul construit" anume ca să simţim cât se frământă protagonistul - de exemplu, în diagramele oraşului, cu comentarii despre deplasările din loc în loc, şi mai ales în secvenţa bătăii (deloc rea ca intenţie şi cincepţie, dar la fel de deloc coaptă ca realizare profesionistă!)
În principiu, intervenţiile muzicii sunt corecte - dar, de vreme ce filmul se referă la un tânăr pentru care "muzica e viaţa lui", era obligatoriu ca atât partitura în sine, cât şi sound-design-ul, mixajul şi montajul muzical să fie mult mai creatoare.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
30 martie, 2009, h: 02:45-03:00
Bucureşti, România
Filmul vădeşte din start - şi confirmă pe parcurs - un simţ vizual autentic (cadre originale, compuse atent la nivelul plasticii, de impact puternic) dar, din păcate, încă mai este marcat de o inerentă "boală a copilăriei" cinematografice: aceea a "cadrelor strânse ostentative" (detalii, grosplanuri, etc., de obicei orientate frontal sau în raccourci, de regulă montate gratuit, doar ca să "arate", să "accentueze", să ciocănască spectatorul cu degetul mijlociu în cap). Aceleaşi tendinţe cam demonstrative se remarcă în "dramatismul construit" anume ca să simţim cât se frământă protagonistul - de exemplu, în diagramele oraşului, cu comentarii despre deplasările din loc în loc, şi mai ales în secvenţa bătăii (deloc rea ca intenţie şi cincepţie, dar la fel de deloc coaptă ca realizare profesionistă!)
În principiu, intervenţiile muzicii sunt corecte - dar, de vreme ce filmul se referă la un tânăr pentru care "muzica e viaţa lui", era obligatoriu ca atât partitura în sine, cât şi sound-design-ul, mixajul şi montajul muzical să fie mult mai creatoare.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
30 martie, 2009, h: 02:45-03:00
Bucureşti, România