Sinopsis

Anchetând un caz de corupție, inspectorul orășelului Colva, Rakesh Kadam se sinucide brusc, lăsând în urma sa o soție devastată, Megha, și un băietel, Nitin. Megha ia cazul în propriile mâini pentru a dovedi că moartea soțului ei fusese înscenată de către un gangster, Jaykant Shikre, și insistă, în van, asupra implicării CBI-ului.

Înalta Curte îi cere lui Jaykant, fără să îi spună de ce este acuzat, să se prezinte la Secția de Poliție Shivgad, situată la granița dintre Maharashtra și Karnataka. El refuză, iar inspectorul Bajirao Singham, îndrăgostit recent de uimitoarea Kavya Bhosle, merge la locuința lui să îl aresteze, însă acolo este întâmpinat de o mică armată. Totusi, inspectorul reușește să îl prindă și să-l închidă pe gangster. Jaykant, înfuriat, își plănuiește cu un calm și sânge rece răzbunarea cruntă pentru cei care l-au băgat în închisoare.