Sinners (2025)

Wow! Sau cand rahatul devine subiect de discutie pentru persoane care vor sa para 'ntelectuale. As da niste spoilere, dar tare ma tem ca imi sar in cap cei care sug cuvintele si scuipa literele.
Cu ce ramanem dupa aceasta dramoleta vampirisitica
-vampirii respecta codul bunelor maniere si nu intra in casa neinvitati, adora muzica blues si seratele dansante, au alergie la usturoiul in saculet de Lidl si destesta tarusul care aduce atingere corazon-ului.
-drama se transforma in horror (cine ar fi crezut) dupa vreo 50 de minute de mestecat seminte si baut bere la pet
-actorii sunt ca niste suricate, mereu in alerta si cu urechile ciulite
-Delroy Lindo inca n-a murit
-regizorul insipidelor filme Black Panther sa screme sa reinterpreteze momente din From Dusk Till Down
-struto-camila imaginata de Coogler este fada si necomestibila, lungita pret de vreo doua ore, timp in care melatonina iti dicteaza ritmul.
Si in loc de concluzie am si eu 3 intrebari
- de ce vampirul sursa este caucazian (sic!), desi 90 % din personaje sunt de culoare?
-a gasit ala micu' butonul pana la urma?
-pe ritm de manele apare vampiru' sa te suga?
Las publicul elitist sa disece in continuare capodopera. Eu ma bag la somn pe ritmuri de blues sa moara bampirii da nacaz
.... I never will go back to Alabama, that is not the place for me
You know they killed my sister and my brother
and the whole world let them peoples go down there free.....

Vampiri care dansează pe muzică blues, personaje din anii 2000 ajunse în Alabama anilor 30 (vezi bine, prin magia muzicii!), antropofagi care filozofează despre o lume nouă și mai bună, spectacol coregrafic de musichall cu zombis, etc. Filmul ăsta are de toate, dar în primul rând mulți negri.

Durează foarte mult până începe acțiunea filmului. Horror nu prea este ori că nu mă sperii eu de vampiri;))

Plictistor, ghena de woke film, 3 stele..........

Acest film putea fi ceva nu bun ci o capodoperă , dacă continua felul cum a început drama , musical , cultura afro americanilor , dar a trebuit să i dea în bălării cu acei vampiri , într-un final filmul este apreciat foarte mult pentru partea culturală muzicală și povestea a acelor vremuri … michael B jordan , cu adevărat carismatic , ar putea fi next Denzel pentru generațiile tinere

Pentru cei care comenteaza drespre faptul ca filmul dezamageste pe partea de horror sau pe poveste: Nu asta e tema filmului. Tema este opresiunea cultuirii si vietii afro-americane

Cultura este reprezentata de muzica blues, vampirii fiind doar un motiv artistic (cum sunt si in multe alte firme) pentru diminuarea culturii prin adaptarea / anexarea / atribuirea ei unei alte culturi (in cazul filmului, cea irlandeza. vampirul principal este din epoca in care irlanda nu era crestina si a fost opressed pana la conversie)

Vampirul original - cel irlanez, doar voia sa isi retraiasca cultura, furand una similara (in cazul nostru manifestata prin supranaturalul care conecta cu trecutul si viitorul), iar cantecul e doar amintirea acelei vremi pre-crestinism (sunt mentionati fantome, goblini, elemente pagane), de altfel toata muzica din film, ori chiar face parte din naratiunea filmuilui (canta intr-un local, duh) ori are rol simbolic

Atmosfera filmului este una autentică, mi-ar fi plăcut să se fi mers pe tema KKK mai serios și nu cu vampirii . Ceva nu se leagă, de ce vampirii iubesc muzica iar liderul lor era vânat de către indieni ?!
Filmul a luat-o rău pe arătură în momentul în care au început să danseze pe muzică irlandeză.

Acțiunea începe la 1 oră și 15 minute. Nu veți pierde nimic important practic. Cred că tocmai am asistat la cea mai lungă introducere într-un film. A fost depășită introducerea din 2001 Odiseea Spațială.
Cât despre film nu pot să spun prea multe chestii pozitive. Muzica a fost deosebită fiind dintr-o altă epocă. Cam atât. Prea multă reclamă totuși pe internet. M-a păcălit și pe mine până la urmă.

E clar ca nu e pentru toti. Mie nu mi-a placut, iar chitara electrica de pe a sfarsit a adaugat un plus de stres.

„Sinners” reușește să capteze atenția printr-un început promițător, construit pe o tensiune subtilă și o atmosferă densă. Din păcate, filmul deraiază complet în momentul apariției vampirilor dansând pe muzică irlandeză

Scurt și urât este drumul, spre iad .

Eu pot sa spun sa nu fiti pacaliti de final, mai asteptati un pic dupa ce incepe genericul, pt ca veti avea parte de o surpriza!

Ryan Coogler impresionează din nou prin „Sinners”, un film ce îmbină ororile mitice cu tensiunile politice, oferind o experiență viscerală și captivantă. Printr-o estetică brutală și un ritm introspectiv, Coogler explorează vinovăția colectivă și individuală, plasând povestea într-un peisaj încărcat de simbolism. Imaginea și designul sonor accentuează atmosfera de incertitudine și pericol, susținând narațiunea și evoluția complexă a personajelor. Distribuția aduce performanțe remarcabile, iar muzica completează perfect imersiunea în universul mitologic creat. „Sinners” este o meditație cinematografică asupra identității și memoriei culturale, consolidând poziția lui Coogler ca unul dintre cei mai puternici naratori vizuali ai generației sale.

Ryan Coogler (dirijorul supereroului Black Panther în filmul cu același nume) nu mi-e atât de familiar pe cât aș fi presupus că-mi e. Îl știu (nu, nu suntem prieteni), cred eu, din puține proiecte și nu-s în măsură să-i cataloghez statutul prezent și valoarea; totuși, fără rușine și la fel de liber cum își dorea regizorul personajele din film, o voi face. Acum, realitatea e că nu voi fi atât de elogios pe cât m-aș fi așteptat după toate opiniile, recenziile, discuțiile citite și auzite pe diverse site-uri, pagini și alte alea.

Narațiunea se concentrează pe două personaje similare: doi frați, mai exact, interpretați de același actor — Michael B. Jordan. Pe el îl știu (și cu el am o relație de prietenie indestructibilă, bineînțeles) din diferite proiecte și deja s-a consacrat în breasla asta — ba chiar mai mult decât atât; debutul în regie nu e nici el neglijabil —, și catalogul său de filme îmi e destul de familiar. Ei bine, aici, ducând o misiune extrem de complicată ca actor (rol dublu și o necesară precizie în detalii), consider că l-am văzut pe Jordan într-o versiune matură și puternică — o interpretare impresionantă în două moduri diferite și destul de nuanțată pentru a putea defini și a separa ambele personaje. Nu îi iese în totalitate, e greu, dar se supune cu măiestrie unei asemenea sarcini extenuante și care cere o formă de perfecționism copleșitor. Oricum, rolul ăsta arată o versiune a actorului care-l propulsează pe un palier al celor remarcabili. Nu, nu va fi recompensat în vreun fel și premiat, dar e un alt pas pe care-l face spre acest obiectiv. De cealaltă parte, o altă figură cunoscută aici e Hailee Stainfeld (actriță și cântăreață), primind un rol misterios și greu de atribuit unor forțe ale binelui sau, dimpotrivă, unor chemări diavolești. Dar nu va spun mai multe. În plus, ea, față de actorul deja descris mai sus, nu primește timp suficient pentru a se exprima în totalitate și a-l face pe spectator să formeze o legătură de atașament față de ea.

Bun, să revin la ce se întâmplă în acest film și să fiu scurt. Cele două personaje (aproape identice) — niste gangsteri de culoare — revin în statul lor și au un plan măreț: cu banii făcuți (prin cine știe ce metode murdare) în timpul cât au fost plecați, cei doi plănuiesc — și reușesc — să-și deschidă o afacere: un local primitor pentru lumea umilită și batjocorită de albii care dețineau puterea și superioritatea în societatea anilor '20. Printre altele, scopul acelui loc are obiectivul libertății pentru cei care nu se pot bucura de ea, oferind o portiță către normalitatea pe care — și ei — ar trebui s-o experimenteze constant. Cu toate astea, acel spațiu de emancipare și exprimare nu scapă de amenințarea celor din exterior. Deodată, în chip de cântăreți prietenoși, niște indivizi albi dubioși se arată la ușa localului proaspăt deschis și instalează haosul. Asta dintr-un singur motiv: pentru că intențiile lor amicale ascund manifestări demonice care stau să iasă la suprafață și să preia controlul. Și o vor face... din păcate — pentru mine și experiența mea.

De ce spun asta? Păi, în primul rând, pentru că filmul devine cu totul altceva la jumătatea lui — prinde alt contur și aduce detalii ieftine care banalizează un întreg care arătase o primă jumătate impresionantă. E o combinație de măreție și stângăcie, de creativitate și delăsare, de excelență și nepăsare. Mai exact, am fost impresionat și dezamăgit totodată. Dacă prima parte e o creație fantastică (în mare parte), a doua, cea horror, e plină de un haos necontrolat, ilogic, fragmentat și convenabil ca scenariu. Prezența figurilor din a doua jumătate, deși oarecum simbolică, are nevoie de măcar o explicație scurtă pentru a funcționa; de o definiție a răului în acel context și o dezvăluire a motivelor pentru care, de nicăieri — la propriu —, cad că din cer și acaparează acel spațiu al desăvârșirii și al exprimării spirituale a celor care nu știu ce-i libertatea. Pe lângă asta, trucurile (ieftine și dezamăgitoare) la care apelează regizorul pentru a ajunge la un punct final sunt puțin ridicole și preluate din alte producții: abilitățile figurilor care se arată în a doua parte, gesturile stupide ale personajelor care luptă pentru viața lor, scene de sex inutil de explicite și lungite, motive neștiute (de către privitori) pentru care dominatorii vor să domine, frânturi de logică nenumărate în acțiunile personajelor, o scenă bonus de după sfârșit care, sincer, pare ruptă dintr-un videoclip muzical al lui The Weeknd etc.

(Dacă tot veni vorba de muzică, da, sunt pasaje care sunt îmbunătățire de o coloană sonoră cuceritoare, însă de ce au folosit asta transformând niste simpli cetățeni obișnuiți în niște tenori de clasă? Cei trei viteji care se arată în noaptea cu pricina sunt niște țărani obișnuiți, poate chiar fără carte și educație, cu 0 înclinație spre artă, care se întâlnesc aleatoriu într-un loc pustiu și secetos. Cu toate acestea, indivizii au la ei instrumente — pe care le cunosc ca niște profesioniști — muzicale și poartă niște glasuri de staruri mondiale cu zeci de concerte la activ. Ei bine, detaliile astea, pentru mine, sunt insuportabile și îmi provoacă o distanțare emoțională față de produsul urmărit — producând o inevitabilă și permanentă detașare.)

Terminând cu o scurtă concluzie, ideea e că mi-a plăcut destul și mi-aș fi dorit să-mi placă mai mult și să-mi confirme așteptările create — de către ceilalți, concret, și nu neapărat de mine. Coogler produce un hibrid intre inedit și reîncălzit. Daca te seduce aproape o oră cu puncte solide unul după altul, te potolește în a doua oară cu niște trucuri ieftine familiare și nedorite. Curajul îl apreciez și mi se pare calitatea principală a unui regizor tânăr care își cere laudele. Nu știu, poate sunt eu prea răutăcios și indiferent, dar tot nu cred că valoarea filmului — care am vrut să-mi placă enorm — e cea promovată de critici sau privitori. E bun, da, cu momente de măiestrie care merită elogii, însă e stricat de altele ridicole, banale, neinspirate sau leneșe. Dar vi-l recomand și sper că luați doar ce-i mai bun din el: puterea pozitivă a mesajului și doza de optimism pe care o oferă în contextele întunecate și tulburi.

„Păcătoșii” este original, un amalgam de blues, cultura afro-americană și vampiri. Bine împletite toate cele trei aspecte, cu muzică din plin și un joc actoricesc spectaculos. Puțin cam lung, ce-i drept, dar neapărat de văzut la cinema.

Probabil regizorul s-a inspirat din filmul From dusk t ill down al lui Robert Rodriguez dar asta nu inseamna ca nu a făcut o treabă bună.Filmul e bun,personajele sunt interesante,are o muzica deosebita scene grotești dar si ceva umor.Merita vazut in cinema in special pentru muzica.

Mie nu mi+ a plăcut . Mai bine de jumătate de film m- am plictisit și apoi povestea cu vampirii.
Am vzt filme mai bune decât acesta !
Nu l- as recomanda !

Un film pe care nu ai voie sa il ratezi! Personajele foarte bine conturate, povestea interesanta si actori bine alesi! 10/10

Filmul este mult mai mult decat pare, partea cu vampirii este doar o bucatica ce ajuta in a contura ideea generala, prin contrast, si anume muzica si puterea ei. As putea spune ca este chiar original in unele momente iar scenele muzicale sunt extraordinare, aproape ca participi la un concert live. Recomand!

Clar nu e un film pentru publicul de la noi, e #1 la ei, dar am fost singur in sala aici. Slow Burn extrem minim prima oră, dar cu joc de exceptie, poveste inedită, câteva alegeri în conținut (muzical) la care nu mă așteptam, un final post-credits reușit.

Un film slab după părerea mea.
Început de film lent apoi apar niște vampiri și cam atât.

Sa vedem ce o sa fie de el. Rar un film bun pe vremea asta!