Părerea criticului
Debutul solo al regizorului-scenarist Benoît Chieux a avut recent premiera în România! Animația în stil ghibli Sirocco și Regatul Vânturilor trimite spectatorii într-o călătorie suprarealistă prin universul unei cărți și s-a aflat în competiția pentru Cel mai bun film la Festivalul Internațional de Film de Animație de la Annecy, bucurându-se de critici pozitive la nivel mondial.
Scris în colaborare cu Alain Gagnol, scenariul le urmărește pe surorile Juliette și Carmen, lăsate de mama lor pentru o zi în grija unei autoare. Plictisite, fetele încep să citească povestea pentru copii la care lucrează Agnes, doar pentru a ajunge miraculos în interiorul ei. O lume fantastică se desfășoară astfel în fața ochilor lor. O lume cu creaturi nemaiîntâlnite în care orice este posibil. O lume obsedată de cântăreața Selma, o ființă antropomorfă cu cioc de pasăre, a cărei estetică aduce aminte de Set, zeul egiptean al deșerturilor și furtunilor.. O lume aflată la mila neînduplecatului vrăjitor Sirocco, singurul care poate controla vântul și furtunile distrugătoare de orașe ce pândesc regatul.
Premisa este interesantă, filmul este atrăgător vizual, însă în ciuda acestor elemente, lipsește orice contribuție proprie. Din punct de vedere narativ, Sirocco și Regatul Vânturilor este Alice în Țara Minunilor, dar cu alte personaje (și două fete pierdute în loc de una). Stilul animației este preluat de la regizorul Hayao Miyazaki, fiind un omagiu asumat adus acestuia și Studioului Ghibli. Universul conturat de la zero pare o combinație între tablourile lui Salvador Dalí și cele ale lui Hieronymus Bosch – un flux creativ potențat foarte ușor de Ayahuasca sau orice altă substanță halucinogenă.
Dublajul în limba română pare să scadă chiar mai mult valoarea filmului. Personajele sunt clișeice și se comportă predictibil. Singurul învăluit într-un oarecare mister și singurul care are parte de un plot-twist surprinzător este personajul titular, amintind de Înțeleptul din serialul animat Enigmele din Providence.
Însă este cel mai deranjat lucru îl reprezintă faptul că o mare parte din narațiuea filmului este explicată prin dialogurile dintre personaje, în loc să fie arătată pe ecran. Multe întorsături de situație duc la un anticlimax din cauza felului în care sunt dezvăluite: fie prin vorbe, fie prin acțiuni mult prea grăbite ca să aibă un impact adevărat. Unele scene par chiar să aibă anumite erori de logică.
Argumentul cum că filmul își permite aceste derapaje fiindcă ar fi o animație pentru copii nu este valabil, întrucât Harold și creionul fermecat este unul dintre cele mai recente exemple care demonstrează că poți face un film pe înțelesul tuturor, indiferent de vârstă – fără să îl simplifici iremediabil, presupunând din start că audiența are o capacitate mentală redusă. Pentru că de cele mai multe ori nu este așa, iar copiii își dau seama prin intuiție, dacă nu conștient, când le este livrat ceva care pare să îi privească cu condescendență – Clubul lui Mickey Mouse este cel mai notoriu produs cinematografic în acest sens.
Muzica realizată de Pablo Pico este probabil cel mai mare atu al filmului, potrivindu-se mănușă fiecărei scene în care este adăugată. Drăguțică este și ideea de iubire împărtășită de surori, care pare să fie o temă omniprezentă în Sirocco și Regatul Vânturilor: Agnes a iubit-o atât de mult pe Selma încât a introdus-o în povestea ei, Carmen a iubit-o atât de mult pe Juliette încât a sărit după ea prin șotronul-portal pentru a o proteja cu orice preț.
Sirocco rămâne totuși singurul personaj despre care publicul are șansa să își schimbe percepția pe parcursul filmului. Singurul cu un arc al evoluției bine definit. Singurul care se dovedește a fi complet opusul a ce se crede la început despre el, atât în regat cât și în ochii spectatorilor. În definitiv, este povestea lui. Ceilalți sunt acolo doar pentru a o dezvălui.
Scris în colaborare cu Alain Gagnol, scenariul le urmărește pe surorile Juliette și Carmen, lăsate de mama lor pentru o zi în grija unei autoare. Plictisite, fetele încep să citească povestea pentru copii la care lucrează Agnes, doar pentru a ajunge miraculos în interiorul ei. O lume fantastică se desfășoară astfel în fața ochilor lor. O lume cu creaturi nemaiîntâlnite în care orice este posibil. O lume obsedată de cântăreața Selma, o ființă antropomorfă cu cioc de pasăre, a cărei estetică aduce aminte de Set, zeul egiptean al deșerturilor și furtunilor.. O lume aflată la mila neînduplecatului vrăjitor Sirocco, singurul care poate controla vântul și furtunile distrugătoare de orașe ce pândesc regatul.
Premisa este interesantă, filmul este atrăgător vizual, însă în ciuda acestor elemente, lipsește orice contribuție proprie. Din punct de vedere narativ, Sirocco și Regatul Vânturilor este Alice în Țara Minunilor, dar cu alte personaje (și două fete pierdute în loc de una). Stilul animației este preluat de la regizorul Hayao Miyazaki, fiind un omagiu asumat adus acestuia și Studioului Ghibli. Universul conturat de la zero pare o combinație între tablourile lui Salvador Dalí și cele ale lui Hieronymus Bosch – un flux creativ potențat foarte ușor de Ayahuasca sau orice altă substanță halucinogenă.
Dublajul în limba română pare să scadă chiar mai mult valoarea filmului. Personajele sunt clișeice și se comportă predictibil. Singurul învăluit într-un oarecare mister și singurul care are parte de un plot-twist surprinzător este personajul titular, amintind de Înțeleptul din serialul animat Enigmele din Providence.
Însă este cel mai deranjat lucru îl reprezintă faptul că o mare parte din narațiuea filmului este explicată prin dialogurile dintre personaje, în loc să fie arătată pe ecran. Multe întorsături de situație duc la un anticlimax din cauza felului în care sunt dezvăluite: fie prin vorbe, fie prin acțiuni mult prea grăbite ca să aibă un impact adevărat. Unele scene par chiar să aibă anumite erori de logică.
Argumentul cum că filmul își permite aceste derapaje fiindcă ar fi o animație pentru copii nu este valabil, întrucât Harold și creionul fermecat este unul dintre cele mai recente exemple care demonstrează că poți face un film pe înțelesul tuturor, indiferent de vârstă – fără să îl simplifici iremediabil, presupunând din start că audiența are o capacitate mentală redusă. Pentru că de cele mai multe ori nu este așa, iar copiii își dau seama prin intuiție, dacă nu conștient, când le este livrat ceva care pare să îi privească cu condescendență – Clubul lui Mickey Mouse este cel mai notoriu produs cinematografic în acest sens.
Muzica realizată de Pablo Pico este probabil cel mai mare atu al filmului, potrivindu-se mănușă fiecărei scene în care este adăugată. Drăguțică este și ideea de iubire împărtășită de surori, care pare să fie o temă omniprezentă în Sirocco și Regatul Vânturilor: Agnes a iubit-o atât de mult pe Selma încât a introdus-o în povestea ei, Carmen a iubit-o atât de mult pe Juliette încât a sărit după ea prin șotronul-portal pentru a o proteja cu orice preț.
Sirocco rămâne totuși singurul personaj despre care publicul are șansa să își schimbe percepția pe parcursul filmului. Singurul cu un arc al evoluției bine definit. Singurul care se dovedește a fi complet opusul a ce se crede la început despre el, atât în regat cât și în ochii spectatorilor. În definitiv, este povestea lui. Ceilalți sunt acolo doar pentru a o dezvălui.
