Smultronstället (1957)

Smultronstället (1957) a fost tradus Wild Strawberries (Fragii sălbatici), deși mai corect ar fi Locul cu fragii sălbatici iar acel loc este memoria accesată prin vis de către regizor, Ingmar Bergman. Aflat la o vârstă înaintată (78 de ani) dintr-o familie din care mama încă mai trăia (și era și vioaie, după cum spune personajul) Isak Borg revine prin locurile copilăriei schimbând în ultimul moment ruta unei călătorii. Plănuind inițial să se ducă singur, se vede nevoit să o ia și pe nora sa, iar mai târziu, din fața casei unde a copilărit, pe încă trei tineri, o fată și doi băieți care făceau autostopul. În aceste momente visele, amintirile și coincidența (fata are același nume cu o verișoară cu care a avut o relație mai apropiată în copilărie) vin până în mijlocul realității încălzindu-i inima de gheață (Borg în suedeză înseamnă fortăreață). Împăcat cu sine, cu viața, cu statutul (plecase pentru a primi un titlu onorific de doctor) a fost năpădit doar de o fărâmă a vieții trecute, un loc al memoriei plini cu fragi sălbatici. Momentele grele pe care le-a trăit Isak Borg s-au răsfrânt și asupra familiei, fiul preluând asprimea și răceala tatălui, chiar dacă acestea au început, odată cu vârsta, să se topească. Este de observat cum simplele rememorări par a avea efect și asupra familiei lui, asupra fiului, a nurorii și, de ce nu, a menajerei care îl servea de peste 40 de ani.
Filmul este o călătorie interioară, o întoarcere în acel loc unde totul este lumină (amintirea vieții de familie este, în film, redată în lumină puternică), în acel loc unde un anume sentiment este refulat (surprinderea soției cu un amant), în acel loc unde tinerețea și prospețimea interioară ies la suprafață ajutate de călăuzirea mai tinerilor tovarăși de drum.

Un film frumos, de epocă despre impararea omului in fata morții.
Filmul prezintă călătoria sa spre Lund, Suedia, unde trebuia să primească un premiu onorific pentru activitateaa de profesor de-a lungul timpului.
Atmosfera este una calmă, solemnă, pe alocuri veselă și comică
Un film recomadat pentru orice iubitor al clasicului

Ingmar Bergman si magnifica expresivitate a lui Victor Sjöström, aceasta este o lectie de actorie, daca va imaginati alti actori in acest rol ....Meritul este, binenteles, tot a lui Bergman.

Minunat film , l-am revazut dupa o lunga perioada si am ramas la fel de impresionata ca la prima vizionare.

Îmi plac fragii, dar când vrei să faci o prăjitură îți trebuie și lapte și trebuie să spargi și câteva ouă ca să iasă pufoasă. Ce mai picnic apoi.　　　　　　　

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea mai demult că cel mai mare dușman al omului este el-însuși. În cursul vieții oamenii își croiesc propriul destin, făcându-și singuri mai mult rău decât ar face-o ceilalți oameni. Propriile păcate (lenea, invidia, mândria și celelalte) îi împing către tristețe, singurătate și nefericire, lipsindu-le viața de sens. Oamenii conștientizează de multe ori la finalul vieții că și-au risipit talantul primit, murind neîmpăcați cu ceilalți și nici cu ei-înșiși. Călătoria în trecut are rolul de a ne reaminti propriile speranțe și vise pentru a căuta să ne dăm seama unde și când am greșit.

Confruntat cu apropierea morții prevestită de un vis suprarealist straniu în care apare o stradă pustie, un dric fără vizitiu și un ceas fără limbi (simbol al veșniciei care a luat locul timpului scurs), bătrânul profesor Isak Borg (Victor Sjöström) este chinuit de regrete și de anxietate și întreprinde o introspecție în propriul trecut, retrăind momentele decisive ale propriei vieți. Este o încercare de căutare a liniștii sufletești pe care o pierduse cândva între copilăria frumoasă petrecută în casa aflată în pădurea cu fragi sălbatici și bătrânețea tot mai însingurată.

Procesul de conștiință are ca efect pregătirea omului pentru ultima și cea mai importantă călătorie a sa: călătoria către eternitate, în care fiecare trebuie să pornească împăcat cu sine și cu sufletul încărcat de pace.

Exemplu de artă cinematografică pură, ”Smultronstallet” este o capodoperă atât prin profunzimea ideilor vehiculate, cât și ca realizare tehnică. Atmosfera onirică rafinată imaginată de Ingmar Bergman este pusă în valoare de interpretările excepționale ale unor celebri actori suedezi precum Victor Sjöström (cunoscut mai ales ca regizor), Ingrid Thulin, Max von Sydow sau Gunnar Björnstrand. Un film recomandat tuturor celor îndrăgostiți de cinema.

Fragii salbatici este o drama profunda sub amprenta maestrului Ingmar Bergman,o drama in care viata,moartea si copilaria se impletesc perfect.In una din cele mai importante zile din viata sa (acesta urmand sa fie premiat de catre Universitatea din Lund pentru intreaga sa cariera medicala) doctorul Isak Borg ajunge sa aiba mustrari de constiinta…amintiri pe care si le dorea uitate sau pe care incerca sa le ascunda incep a nu-I da pace.Cu siguranta in viata fiecaruia dintre noi va venii un moment in care ne-am dorii sa retraim amintirile copilariei sau adolescentei, si totodata am vrea sa le indreptam…Desi povestea poate parea simpla,filosofia si incarcatura uriasa de nostalgie te fac sa relectezi cu adevarat la ce ai facut,ce faci sau ce vei face in continuare cu viata ta,fara a influenta in mod negativ persoanele dragi din jurul tau, asa cum se intampla si in film..modul destul de rece al doctorului de a se purta cu fiul sau in copilarie a dus la respingerea acestuia de a avea copii.Dupa vizionarea acestui film vei ramane cu siguranta nostalgic.Un film care merita vazut ca o adevarata lectie de viata.De la mine are 10+

o drama simpla dar care transmite foarte multa emotie,e un film ce n-ai cum sa-l uiti,mi-a placut felul in care povesteste profesorul,Merita vizonat nota 8

Sa vezi un film de Bergman inseamna o experienta de o intensitate si profunzime greu egalabile. In Fragii salbatici, calatoriei in trecut a profesorului Borg ii corespunde calatoria initiatica a cinefilului in lumea fantastica si miraculoasa a unui regizor urias.

amintiri si suspine,vremuri ce se simt si dor dar viata e frumoasa si in prezent cand linistea e tot ce a ramas

primul film de Bergman pe care il vad , si clar ca o sa i le urmaresc si pe celelalte ! are un calm atat de frumos , incat pana si in momentele tensionate sau de suspans ( antologica acea imagine de la inceput , din vis , cu cosciugul acela si tot ceea ce urmeaza , semnele inspaimantatoare ) , totul desfasurandu-se intr-o atmosfera atat de calda , incat nu are cum sa nu iti placa acest film , pana si ritmul mai lent amplificand aceasta stare de visare ... o poveste de viata , transpusa atat de frumos ... film de colectie pe care merita sa il ai in casa si sa il urmaresti oricand !

Acest regizor Igmar Bergman este denumit regizorul viziunilor sumbre,si acest film este din aceasta categorie,un film despre lipsa emotiilor si finalul care va veni.

Un adevarat monument al cinematografiei, acest film.

Iata ca am trecut si prin a treia experienta a vizionarii unui film al marelui Bergman si-mi vin in minte primele impresii, dar cu urme de indoiala si usoara tristete sau, voi fi onest, un pic de deceptie. Senzational episodul primului vis, ca premonitie pentru moartea care se strecoara prin usa dormitorului. A facut tot filmul pentru mine. Esenta de film, nu alta. Ratacirea pe strazile sinistre si necunoscute e un cosmar frecvent la multi, la fel de intalnit precum senzatia de abandonare, deziluzie si alienare exprimata atat de des in filmele lui Bergman. Ceasul fara limbi, expresia vesniciei unde timpul nu mai are consistenta, manechin cu chip contorsionat si mortul din sicriul care cade din dricul fara vizitiu au toate ceva comun: o presimtire sumbra pe care o are spectatorul. Nu ca ar fi previzibile, dar mai degraba potrivit ar fi "de ce iti este teama nu vei scapa", caci spaima vine ca rasplata la asteptare tensionata.

Cine nu s-a asteptat ca ceasul din buzunarul profesorului Borg sa fie replica zadarnica a ceasului de strada? Cine nu a intuit ca mana din sicriul intredeschis, cazut pe caldaram e chiar...el insusi? Tocmai aici e farmecul: cumva astepti ceva tenebros si tipic de cosmar sa se intample si chiar acel lucru se intampla. Interesant inceputul celuilalt vis, cel cu purgatoriul, umbrit din pacate de scena infidelitatii un pic cam de prisos. La fel de rafinat finalul, un vis frumos sau un sfarsit frumos de viata.
Expresiv jocul exceptionalului Victor Sjöström fara de care am citit ca acest film nici n-ar fi existat. O nota buna si pentru superba Ingrid Thulin, simpatic si Max von Sydow in - cred - cel mai scurt si mai minor rol al carierei sale (angajat la benzinarie).

Totusi cu tot respectul pentru opera lui Bergman si echipa sa constanta de actori intreb: este permis sa-ti placa mai putin un film al unui mare regizor sau "orgoliul de cinefil" te obliga sa te extaziezi la toate?... Marturisesc ca m-au deceptionat profund secventele cu Bibi Andersson, jucand exagerat, cu voce monotna si recitand texte aproape cantate. De vina e structura frazelor ne-natural de elaborate si incredibil de artificiale. De-a dreptul insuportabili ca o pata de fragi salbatici pe un sort alb au fost si cei doi cabotini, "copiii" de pe bancheta din spate (trecuti bine de 30 de ani) cu pasiuni si discutii elevate despre filozofie, dar comportament de scolar (suturi in fund si sapca de strengar). Tot irelevante au fost si gemenele cu cozi impletite ca si intreaga scena nici macar nostima de familie, sau cuplul neconvingator din masina rasturnata.
Lumina excesiva o pot intelege, dar artificialiatea disonanta nu.

Daca se intampla sa fi fost suparat sau trist in timpul zilei,de multe ori amintirile copilariei ma linistesc..

impresionant , are niste segvente simplist realizate, dar memorabile

impresionant , are niste segvente simplist realizate, dar memorabile

Ce mi-a plăcut cel mai mult la film? Sunt mai multe amănunte începînd cu modul subtil în care se îmbină prezentul cu liniştea sau zbuciumul trecutului, simbolurile din vise, dialogurile filozofice şi faptul că personajele sunt uşor de plăcut. Fiecare are câte ceva ce atrage, poate şi din cauză că unii dintre ei sunt preferaţi de regizor şi în alte filme ale lui.

Mulţi se zbat să accepte ceva în viaţa lor, alţii se zbat cu amintirea trecutului până ajung la bătrâneţe, unii te văd arogant în timp ce alţii îţi întind covorul roşu la picioare.
Despre moarte nu-i place nimănui să vorbească dar în cele din urmă a o accepta cu seninătate este o lecţie pe care ne-o oferă tot viaţa. Asta abia după ce ne împăcăm cu toţi şi toate. Dacă reuşim, evident! Important este să privim ce contează cel mai mult: orgoliul sau binele? Al tău şi al celuilalt.

Nu mai tin minte mare lucru, l-am vazut demult dar mi-a ramas in memorie ca un film exceptional. L-as revedea oricand cu placere!

Film extrem de complex şi de inovator pentru epoca în care a fost realizat, m-a surprins mereu prin alternarea halucinantă, pe alocuri genială, a unor cadre din prezent şi trecut, imaginar şi real. Procesul de conştiinţă pe care şi-l face (şi este îndemnat să-l facă) profesorul are rezultatul logic al unei pledoarii pentru iubire şi altruism, în dauna orgoliului şi a monumentelor închinate propriului ego. De Bergman mai văzusem Saraband şi Persona, foarte bune şi ele, dar acesta este într-adevăr masterpiece-ul.

[...] filmul “A saptea pecete“, astazi o sa cunoastem o capodopera suedeza a emotiilor. “Fragii salbatici” (1957) este pelicula care ne arata o latura calda, emotionanta a lumii lui Ingmar [...]