Părerea criticului
Povestea (adaptarea romanului grafic Le Transperceneige al francezului Jean-Marc Rochette) este plasată într-un viitor în care, după un experiment scăpat de sub control pentru oprirea încălzirii globale, o nouă eră glaciară s-a instalat, ucigând aproape toată viaţa de pe Pământ. Singurii supravieţuitori sunt ocupanţii lui „Snowpiercer”, un tren uriaş pus în mişcare de un motor perpetuum-mobile. O parabolă similară biblicei Arce a lui Noe, SF-ul are o atmosferă realmente apăsătoare şi paranoică, accentuată şi de mediul claustrant - un tren - în care supravieţuitorii sunt condamnaţi să trăiască. Regizorul Joon-ho Bong face convingător portretul acestei lumi a viitorului. Este ajutat creativ de scenografi, designerul de costume şi directorul de imagine Kyung-Pyo Hong.

Fiecare vagon străbătut face, încet-încet, trecerea de la sărăcia din coada trenului la opulenţa din fruntea lui. Trenul „Snowpiercer” este, aşadar, un microcosmos al societăţii umane: clasele de pasageri sunt oglinda diferitelor clase politice şi sociale. Sătui de viaţa grea din spate, pasagerii pornesc o revoluţie încercând să ia controlul locomotivei, pe care elitele o consideră „sacră”. Descoperirea fiecărui nou vagon pe care spectatorul o face împreună cu ceata de revoltaţi din coada trenului provoacă şi o desfăşurare oarecum liniară a poveştii. O creştere dramatică va fi atunci când, în faţa unei noi uşi pe care trebuie să o deschidă, clarvăzătoarea grupului simte o primejdie fatală. Spre finalul trenului/poveştii, confruntările mi s-au părut uşor anticlimatice.

Din fericire, regizorul exploatează creativ elementele pe care o călătorie cu trenul le-ar putea aduce firului narativ. De exemplu, intrarea într-un tunel va aduce una dintre cele mai interesante răsturnări de situaţie din acest SF distopic.

Este evident că filmul împrumuta mult din estetica benzilor desenate, de la romanul grafic revendicându-şi în mare parte structura şi imageria; în planul conţinutului, cele câteva elemente absurde din poveste, un soi de farse pe care regizorul le lasă în film, decuplează un pic spectatorul. Scenele de luptă sunt interesant coregrafiate, ţinând cont de spaţiul îngust în care se desfăşoară confruntările.

Dacă personajul central, jucat de Chris Evans (cu barbă, oarecum de nerecunoscut faţă de „scosul din cutie” Captain America) are multe faţete, pe care i le vom descoperi pe parcurs - frământări, dileme, antiteze lăuntrice, oscilaţii şi indecizii - lucrurile stau altfel cu cel mai consecvent antagonist al revoltaţilor: personajul jucat de românul Vlad Ivanov. Acesta este rău de la un capăt la celălalt, invincibil. Acest Cerber, unul dintre apărătorii elitei din Snowpiercer, tren ce pare o luntre în continuă mişcare spre Hades, transportând suflete chinuite, merita din scenariu un portret mai complex şi măcar câteva replici.

Vlad Ivanov completează, însă, cu fizionomia sa, găurile din scenariu. Chipul său oarecum bonom e, în film, masca ce ascunde bruta. Fineţea ipocrită (îşi aranjează sacoul şifonat de mitralieră), consecvenţa cu care îţi urmăreşte victimele, şi chipul transfigurat dinspre final (coafura răvăşită completează portretul) fac din Franco Elder un personaj ce intră în galeria răilor memorabili. Iar Ivanov îşi completează palmaresul de eroi negativi, după 4,3,2 şi In the Fog.

Snowpiercer are o distribuţie internaţională impresionantă: Chris Evans, Jamie Bell, John Hurt, Tilda Swinton, Ed Harris, Ewen Bremner şi Octavia Spencer, alături de figuri familiare ale cinematografului coreean: Song Kang-ho şi Ko Ah-sung, ambii colaboratori ai lui Bong pentru The Host. În film există un aparat de traducere simultană, astfel încât Chris Evans şi Song Kang-ho, acesta din urmă vorbind în limba coreeană, pot comunica. Tilda Swinton, aproape de nerecunoscut în spatele machiajului, face un personaj perfect adaptat universului distopic creionat de film.