Părerea criticului
Oare a avut Mark Hamill dreptate să acuze studiourile Disney de lăcomie când a comentat că Solo: A Star Wars Story se lansează mult prea curând după Ultimii Jedi? Nu există îndoială că, dincolo de discursurile ce ridică în slăvi spectacolul şi creativitatea, scopul studiourilor este să facă bani. Dar este pregătit publicul pentru o nouă aventură Stars Wars la fiecare cinci luni? Şi este Solo cel mai potrivit film să convingă fanii francizei că în loc de "puţin şi bun" ar trebui să fie "mult şi aşa şi-aşa"? Iată mai jos meritele premierei de vineri, dar şi motivele pentru care filmul a fost întâmpinat cu neaşteptată răceală de fani: un rating de doar 5,9 pe imdb, 28% dintre votanţi apreciind Solo cu nota 1.

O poveste a originilor lui Han Solo a fost întâmpinată cu o anumită reticenţă încă de la anunţul făcut cu mai bine de trei ani în urmă. "Solo e Solo şi gata!", au spus unii fani, decretând în acelaşi timp că nimeni nu se poate ridica la înălţimea interpretării atât de degajate a lui Harrison Ford. Un merit al noului film este că adaugă noi detalii mitologiei personajului, reuşind să-i ofere o istorie captivantă, să-i explice psihologia, dar şi să-i creioneze, cu o singură replică, esenţa. Filmul merită văzut, chiar dacă nu este un blockbuster pentru care să te înghesui la cinema, iar respingerea lui categorică este justificată mai degrabă de prejudecăţile spectatorilor decât de neajunsurile sale.

Povestea începe pe o planetă ai cărei locuitori trăiesc la limita subzistenţei. Tânărul Han (Alden Ehrenreich) şi iubita lui Qi'ra (Emilia Clarke) fură şi înşeală pentru Lady Proxima, un gangster monstruos, dar visează în acelaşi timp să câştige suficienţi bani pentru a-şi răscumpăra libertatea şi a explora galaxia. În urma unui concurs de împrejurări, Han va ajunge să se înroleze în armata Imperiului, iar câteva întâmplătoare întâlniri mai târziu îl vedem încercând să jefuiască un tren încărcat cu un inestimabil supercarburant şi făcând echipă cu Tobias Beckett (Woody Harrelson), un mentor cu moralitate mai mult decât îndoielnică.

Solo nu aduce mare lucru nou universului Star Wars: mai degrabă completează spaţii goale, fără a-şi merita eticheta de "umplutură". Este ataşant să-l vedem pe erou întâlnindu-l pe Chewbacca în condiţii mai mult decât neprielnice pentru extraordinara prietenie pe care o ştim din prima trilogie Star Wars. La fel, prima întâlnire cu nava Millennium Falcom şi dedesubturile încercatei relaţii a lui Solo cu Lando Calrissian (David Glover).

Oricât de distractiv şi din plin ajutat de costisitoarea generozitate a studiourilor Disney în ceea ce priveşte efectele speciale şi decorurile, Solo păcătuieşte din cauza diferenţelor de ritm şi a unor "burţi" care îl lungesc inutil. Etichetat încă din start drept un "western spaţial", blockbusterul face eforturi uriaşe, de-a dreptul supărătoare şi uneori cumplit de nejustificate, pentru a omagia genul odinoară atât de popular. Nu suntem în Vestul Sălbatic, ci în Galaxia Sălbatică, un spaţiu din nefericire mult prea fertil pentru rateuri de ton. Jefuim trenuri în mişcare, lichidăm nelegiuţi cu un foc de pistol în deşert şi jucăm poker în aşa-zise birturi pline de indivizi dubioşi pentru că, iată, Solo trebuia să fie un "western spaţial".

Problema lui Solo este că promite momente "wow" (nu că acestea i-ar lipsi), dar uneori oferă doar momente "hm". Din acest punct de vedere şi în comparaţie cu alte filme Star Wars, această poveste a originilor este parţial o dezamăgire. Se simte faptul că regizorii aleşi iniţial, Phil Lord şi Christopher Miller, au fost concediaţi de Disney după mai bine de patru luni de filmări, iar Ron Howard, acum singur creditat ca regizor, a fost chemat să salveze situaţia. Rezultatul este discutabil şi ar trebui să-i facă pe capii studiourilor să se gândească de cinci ori înainte de a alege un regizor şi de zece ori înainte de a-l concedia.