Sinopsis

O delirantă comedie a travestiurilor, în care nimic nu e ce pare a fi, unul dintre filmele care au făcut cu succes înconjurul lumii, datorită modului în care pelicula pune în valoare fascinanta senzualitate naivă și vulnerabilă a strălucitoarei Marilyn Monroe, alături de umorul subtil al celor doi parteneri - Tony Curtis și Jack Lemmon.

Doi muzicieni, Joe și Jerry, martori ai unei răfuieli între bande, în noaptea Sfântului Valentin, îngroziți de perspectiva de a fi uciși, încearcă să scape de urmăritori. Cum sunt în căutare de lucru și se tem de răzbunare ei sunt nevoiți să se angajeze într-o orchestră feminină ce pleacă în turneu. Dar pentru a se putea alătura formației trebuie să se deghizeze în femei. Situația explodează când cei doi se-ndrăgostesc de cea mai frumoasă și dulce dintre fete, nu întâmplător purtând numele de Sugar și când, travestiți în femei, Joe și Jerry încep să atragă privirile neobrăzate ale bărbaților.