Sinopsis

Emilia Olivares (Karyme Lozano) trece prin aceasta transformare drastica nu printr-o intorsatura a destinului, ci in urma unui plan malefic care o prinde intr-un labirint de minciuni. Emilia lucreaza ca servitoare pentru a-si ajuta familia sa duca o viata decenta. Frumoasa, sensibila si buna la suflet, Emilia il cunoaste intr-o zi pe barbatul visurilor ei: Felipe Reyes (Cristián de la Fuente).
Intimidata de faptul ca Felipe este foarte bogat si rusinata de situatia ei financiara, Emilia nu ii spune lui Felipe cine este in realitate; mai mult, devine un mister pentru tanarul barbat. Dupa mai multe intalniri, se indragostesc fara scapare, iar cand lucrurile devin din ce in ce mai serioase... ea dispare fara urma. Dupa foarte mult timp, destinul ii va pune fata in fata din nou, cand Emilia se afla intr-o situatie foarte delicata. Pentru a putea recupera o suma mare de bani, Roberta Lizalde (Laura Zapata), patroana Emiliei o convinge pe aceasta sa se dea drept Andrea (Carmen Daysi Rodríguez), fiica sa vitrega. Inainte de a muri, tatal sau i-a lasat Andreei o avere considerabila, punand o singura conditie: daca aceasta va muri inainte de a implini 24 de ani, banii se vor duce la organizatiile de binefacere. Pentru ca Andrea mai are foarte putin de trait, Roberta o manipuleaza pe Emilia sa ii ia locul fiicei sale vitrege. Trecand drept Andrea, Emilia se intalneste cu Felipe, iar iubirea pe care au simtit-o la inceput renaste mai puternica decat la inceput.