Filmul pornește de la următoarea premisă: pentu a contracara incendiul declanșat la o rafinărie, patru indivizi “exilați” într-un sordid orășel sud-american sunt angajați pentru a transporta, folosindu-se de niște camioane, nitroglicerina necesară stingerii focului. Doza de dramatism este asigurată de faptul că aceștia sunt nevoiți să străbată jungla amazoniană pe o distanță de peste 300 kilometri, în condiții, așadar, total nefavorabile din start oricărui mijloc de transport. Mai mult, abaterea într-o anumită măsură a camioanelor de la planul drept al drumului este însoțită de riscul extrem de relevant al exploziei nitroglicerinei transportate. În situația reușitei misiunii, celor recrutați li se promite o sumă de bani, suficientă pentru a părăsi pentru totdeauna orășul în care, pentru moment, sunt blocați (cu șanse minime de a se elibera...). Pentru a lămuri și misterul titlului filmului, trebuie spus că Sorcerer este numele pe care îl primește unul din camioane.
Așadar, o premisă cinematografică generoasă, însă ideea nu era una originală a lui Friedkin. Dimpotrivă, Henri-Georges Clouzot (căruia îi este dedicat, de altfel, “Sorcerer”) realizase încă din 1953 o ecranizare a romanului omonim scris de Georges Arnaud (inspirat de călătoriile acestuia în America de Sud), sub titulatura “Salariul groazei” (“Le salaire de la peur”). La vremea respectivă, filmul fusese considerat unul din cele mai bune thriller-e din istoria cinematografică a genului. Așadar, după succesele de public și comerciale obținute cu “Filiera franceză” (“The french connection” - 1971) și “Exorcistul” (“The exorcist” - 1973), Friedkin se decide să ecranizeze propria variantă a romanului lui Arnaud.
Spre deosebire de Clouzot, Friedkin decide să intervină, într-o manieră deloc nesemnificativă, în compoziția narativă a romanului, astfel încât prima parte a filmului are un caracter retrospectiv, înfățișând în detalii amănunțite trecutul celor patru personaje principale și circumstanțele care i-au făcut să ajungă cu toții în orășelul sud-american Los Piedras. De altfel, Los Piedras este prezentat ca un adevărat Paradis pierdut, un infern din care toți cei aflați acolo încearcă din răsputeri să se elibereze, acesta fiind și motivul pentru care vor accepta misiunea “sinucigașă”, cu șanse à priori aparent minimale de reușită.
În “Sorcerer”, Roy Scheider îl interpretează pe Scanlon (rol inițial gândit pentru Steve McQueen), un gangster care se ascunde de Mafia aflată pe urmele sale. Cel de-al doilea personaj care se bucură de un portret detaliat este cel interpretat de Bruno Cremer, un fost om de afaceri francez. Cât privește rolurile celorlalte personaje, acestea sunt foarte puțin schițate, ceea ce face ca la un moment dat, după explozia unuia din camioane, tensiunea dramatică să nu atingă cotele scontate (și asta tocmai datorită lipsei de identificare a spectatorilor cu protagoniștii...).
Trebuie menționată și contribuția trupei germane Tangerine Dream, autoarea coloanei sonore. Așadar, în final, rămânem cu un album excelent (“Sorcerer”) al trupei amintite, însă cu un film care nu s-a bucurat de un mare succes în rândul spectatorilor, adeverind, parcă, promisiunea făcută de însuși Friedkin lui Clouzot în perioada în care încerca să îl convingă pe acesta din urmă să își dea acordul pentru realizarea remake-ului: “filmul meu nu va putea fi niciodată mai bun decât <<Le salaire de la peur>>”. Și așa a și fost...
