Un film dezamăgitor, parcă al altui regizor (unul de duzină). Un film prin care Fatih Akin își discreditează toate celelalte lucrări. Un fiasco.
liana10
pe 29 Aprilie 2020 02:07
Nu înţeleg de ce acest film se află într-un top al filmelor despre bucătari, respectiv mâncare. În afară de cartofi prăjiţi şi nişte bucăţi arse de peşte, faptul că taie nişte legume şi bate o bezea, nu-l include deloc într-un film culinar. Am văzut filme unde se mănâncă mai bine, se arată reţeta încă de la început şi totul e gătit cu mare artă. Aici aşa zisul bucătar bea şi fumează în timp ce găteşte, ceea ce e oribil! Să stea mai bine într-un top al comediilor, acolo se încadrează. Şi pentru că e previzibil, ştii mereu ce urmează să se întâmple, şi pentru că sunt multe clişee, e slab.
lili22
pe 24 Decembrie 2017 14:13
Rar se intampla sa dai peste o comedie atat de bine realizata, se simte mana unui regizor de valoare .Interpretare foarte buna.
zeno.marin
pe 07 Mai 2012 17:47
Soul Kitchen pe mine unul cel putin ma duce cu gandul la Amelie, unul din filmele mele preferate. Personaje interesante, incurcaturi nelimitate, drama si umor, ba chiar filmari interesante si expresive, un scenariu coerent si usor de urmarit fara a fi banal, toate intr-un singur pachet continand o surpriza placuta (cu alte cuvinte eram un pic sceptic).
Am vazut varianta in italiana, desi se pare ca mult mai populara e cea dublata in germana. Cumva in germana mi s-ar fi parut mai nimerita, pentru ca personajele pur si simplu nu prea inspirau nimic italian. Dar si asa a fost foarte placut si amuzant de urmarit. Desigur nu e un film la care sa razi in hohote, dar as spune unul la care sa zambesti suficient de frecvent ca sa nu vrei sa pleci din fotoliu. Singura obiectie e in privinta scenelor "erotice sugerate" complet inutile si vulgare care strica restul filmului. In rest, o nota buna.
xerses
pe 20 Mai 2011 16:42
Pentru "asa si asa"optez si eu.Nu m-a incantat mai cu nimic.
aayana
pe 08 Mai 2011 14:45
Gegen die Wand mi-a plăcut dar Auf der anderen Seite a luat-o pe panta descendentă. Și nu e numai părerea mea. În momentul în care ești servit cu ceva de calitate, te aștepți ca la următoarea consumație (de film) să ai parte de același tratament, nu? Conștient probabil de aceste realități, sau poate din alte considerente, Fatih Akin a schimbat registrul. Soul Kitchen este o comedie filmată în același stil alert cu care regizorul și-a obișnuit publicul, cu scene și replici bine țesute. Nu mă așteptam la ceva extraordinar dar m-a surprins într-un mod plăcut. Adevărul e că trebuie puțină răbdare până când povestea prinde contur și te prinde în interiorul ei. Un film ce merită văzut mai ales dacă ești sătul de comediile americane și vrei ceva nou.
alex_il_fenomeno
pe 01 Mai 2011 09:50
un film asa si asa ...nu pot spune ca este bun , dar nici slab . are cateva faza foarte amuzante , diferite de umorul american (doar filmul e nemtesc) , dar as avea sa ii reprosez faptul ca nu a avut o actiune mai complexa ...
kraker
pe 14 Decembrie 2010 00:38
mi-a plcut in mod deosebit rolul pe care l-a avut Catrin Striebeck, merita vazut, va mai recomand pe langa acest film si comedia you again, aparuta recent cu un scenariu foarte original, desi este tipic american, are un plus si stil
sabinalin
pe 24 Iulie 2010 17:12
Un grec proprietar de restaurant care incearca sa-si sacrifice afacerea pentru a pleca la Shanghai acolo unde prietena lui, fata de bani-gata, si-a gasit un "job" in a fi corespondenta-jurnalista. Un frate specializat in spargeri care trebuie sa se angajeze pentru a obtine eliberare conditionata. Un bucatar specialist in arta culinara caruia nu-i place sa faca vreun compromis cand vine vorba de meserie si care e usor isteric si dictator atunci cand ii invata pe altii pretioasele sale mestesuguri. Un fost coleg de scoala, devenit dezvoltator imobiliar,care miroase imediat oportunitatea pe care i-o ofera terenul pe care se afla taverna "Soul Kitchen". O ospatarita care prefera sa picteze,sa se refugieze in dans si muzica si sa se simta libera. O bioenergoterapeuta care incearca sa rezolve posibila hernie de disc a eroului principal care n-are nici un fel de asigurare medicala. Morale: sa nu joci poker decat daca te tine,sa nu pariezi la curse de cai daca te stii fara noroc,sa nu i-o tragi Fiscului pentru ca apoi ti-o trage si el tie. Plus o coloana sonora minunata centrata pe exceptionala "La paloma adieu". Intr-adevar: viata e ce ti se intampla atunci cand faci planuri iar torentul ei e de multe ori ametitor incat nici nu mai ai timp sa gandesti. Enjoy!
undicilegioni
pe 17 Iulie 2010 13:12
Una din putinele cu adevarat comedii aparute in ultima vreme...cu atat mai mult ca este "neamericana"
pe 28 Iunie 2010 00:11
CoolRank: 9/10
- atmosfera & entertainment: 9/10
- regie: 10/10
- actori: 10/10
- scenariu: 9/10
- montaj: 9/10
Nota IMDb: 7.5/10
Soul Kitchen mi-a fost recomandat de la inceputul anului de catre un bun prieten turc si asteptam cu mare nerabdare sa-l vad. Nu pot decat sa spun ca asteptarea a meritat, caci filmul a fost intr-adevar reusit. Nu mai vorbesc ca recomandarile amicului meu au capatat o si mai mare greutate dupa aceasta ultima reusita.
Fatih Akin, regizorul si co-scenaristul filmului, este considerat unul dintre cei mai talenti, dar si prolifici, regizori din Germania. Dupa cum ...
Morphy
pe 24 Iunie 2010 10:21
Sincer sa fiu nici nu stiam ca exista acest film pana in momentul in care o prietena a venit cu propunerea sa il vedem la cinematograf. Am vazut trailer-ul, mi-a placut si am zis de ce nu. Pana la urma s-a dovedit unul dintre cele mai amuzante filme pe care le-am vazut anul acesta. Actorii au fost bine alesi si au jucat nemaipomenit incepand cu actorul principal, fratele, bucatarul, etc. chiar si doamna de la Fisc. :) De altfel m-am cam saturat de atatea comedii americane (Killers, Bounty Hunter, Date Night) care nu aduc nimic nou...
Keeper
pe 15 Iunie 2010 22:20
e un film frumos :)...nu e comedie dinaia unde iesi din sala tinandu-te de burta, dar are farmecul lui
victor_neo75
pe 14 Iunie 2010 20:08
Filmele de acest fel, cu subiect culinar, ar trebui sa aiba si ceva intriga cum a fost "Sideways" (In vino veritas) (2004) cu vinurile, "Chocolat" (Ciocolata cu dragoste) (2000) cu prajituri din ciocolata sau recentul "Julie & Julia" (2009) cu mai toate retetele culinare cunoscute !
"Taverna Soul Kitchen" (2009) are o poveste destul de interesanta despre tanarul Zinos, proprietarul restaurantului Soul Kitchen din Hamburg care ia niste decizii neinspirate cand pleaca dupa iubita lui in Shanghai si cand lasa taverna in grija fratelui sau, un fost puscarias.
Filmul e asa si asa, mai mult o diversiune de la temele dure abordate de regizorul, de origine turca, dar nascut in Germania, Fatih Akin, in filmele "Auf der anderen Seite" (The Edge of Heaven) (2007) si mai ales in excelentul "Gegen die Wand" (Head-On) (2004) !!
Pitbull
pe 11 Iunie 2010 13:41
"Soul Kitchen" - Un film-şcoală
Aşa se face cinema, băieţi!
De când e lumea lume (adică de vreo sută zece ani şi ceva, de la fraţii Lumière încoace), se tot ceartă unii-alţii despre respectarea regulilor gramaticii cinematografice. Conservatorii nu acceptă noul, şi ţin morţiş ca totul să fie făcut ca la carte. Rebelii, la rândul lor, contestă orice reguli şi-şi idolatrizează vrerea propriilor muşchi. E surprinzător cât de greu e, şi pentru unii, şi pentru alţii, să înţeleagă aplicarea şi în acest caz a truismului "adevărul se află la mijloc" - în cazul de faţă: regulile sunt făcute pentru a fi încălcate în cunoştinţă de cauză.
"Taverna" lui Fatih Akin este un exemplu concludent în acest sens. Rar am mai văzut un film lucrat cu atâta pricepere, şi în acelaşi timp la fel de insolit. La prima vedere, poate părea stufos, haotic, plin de excrescenţe dispensabile şi deraieri în desuetudine, cu accente melodramatice, gaguri burleşti şi rezolvări complet improbabile. La o privire mai atentă, însă, se observă clar că toate sunt justificate şi perfect dozate - iar aici intervine un fenomen foarte semnificativ: geneza filmului a stat sub semnul unei anumite dezordini. În 2003, Fatih Akin a vrut să încerce un mic experiment în modalităţile de abordare a povestirilor cinematografice, aşa că a construit o premisă dramatică la întâmplare: Dacă un patron de restaurant merge spre dezastru? Dar dacă tocmai atunci îl părăseşte şi iubita, frângându-i inima? Sub aspectul corectitudinii, pare destul de firavă: distanţa între cei doi poli e prea mare pentru a crea o tensiune veritabilă. Cum, însă, nu era decât o tentativă de lucru, Fatih a dezvoltat acest setup, schiţând în cinci zile un prim draft. Evident, a ieşit o laie - singur şi-a dat seama că scenariului îi lipsea complet anvergura. Ca un făcut, tocmai primise Ursul de aur pentru "Head-On", iar stresul propriu unui asemenea succes avea la rândul lui efecte perturbatoare.
Acesta, însă, a fost factorul de cotitură în geneza filmului! După eforturile şi sacrificiile muncii la "Head-On" şi «De l'autre côté», autorul simţea nevoia unei destinderi, iar lucrul ludic la noul său scenariu îi oferea prilejul ideal. Ca atare, rateul iniţial pe fond de stres a evoluat rapid spre o joacă dramaturgică relaxantă, şi totodată foarte accelerată, Fatih vrând ca noul său proiect să-şi păstreze prospeţimea şi credibilitatea. Nici prin minte nu-i trecea că avea să devină un film atât de dezvoltat, elaborat şi... lucrul cel mai important, îndrăgit atât de public, cât şi de critică.
La drept vorbind, povestea lui Zinos Kazantsakis (Adam Bousdoukos) urmează un filon cât se poate de simplu, şi de o limpezime aproape ortodoxă: pornind de la premisa expusă mai sus, eroul luptă în paralel să-şi rezolve ambele probleme - şi, evident, din această cauză încurcă progresiv borcanele până-şi pierde de-a binelea şi localul, şi iubita. Şi tocmai din acest dezastru dual scapără soluţia, în modul cel mai neaşteptat - dar şi credibil! Până la inevitabilul happy end (căci povestea îl cerea - dar nicidecum într-un mod previzibili), labirintul aparent abulic pe care-l parcurge tot mănunchiul de ploturi şi subploturi, coordonat în cele din urmă cu o precizie de-a dreptul matematică, nu face decât să construiască piramidal drumul spre actul final, relevând totodată sensurile de fond ale filmului: tema prieteniei, a iubirii, a solidarităţii, pentru a comunica ideea că, acolo unde există cu adevărat loialitate, chiar şi cea mai dezastruoasă trădare poate deschide calea spre mântuire.
Rezultă destul de clar din cele de mai sus că Fatih Akin a pernit la drum cu ideea de a realiza un film narativ clasic, turnat într-o formă cât mai originală şi în stilul său personal, atât departe - adică, exact aspectele asupra cărora insistam în introducerea prezentei analize. În primul rând, dincolo de rigoarea straturilor epice, autorul îşi confirmă din nou stilul narativ pe cât de alert, pe atât de precis. Deşi complicată şi relatată în pas alergător, povestea nu-şi pierde nici un moment claritatea - ba mai mult, câştigă enorm în materie de veridicitate şi umor. De altfel, hazul inteligent, de un rafinament rar, constituie principalul atu al "Tavernei" - pornind de la gaguri (fie originale, fie dimpotrivă, capabile să stârnească hohote de râs în pofida vechimii, a banalităţii sau chiar a aspectelor licenţioase: personaje care se lovesc cap în cap, căderi pe spate, scăpări de mâncăruri pe jos, futaiuri la grămadă după ce li s-au pus afrodisiace în mâncare, etc. - fiindcă Fatih se pricepe de minune la plasarea în context, la pacing, la găsirea momentului oportun), şi încheind cu umorul robust şi substanţial al situaţiilor de ansamblu, al caracterelor - inegalabil personajul lui Shayn Weiss (Birol Unel), bucătarul şef care construieşte mici capodopere din semipreparatele congelate şi nu se codeşte să zboare clienţii din restaurant cu şuturi în cur şi înjurături ca la uşa cortului, dacă preferă junk în locul "specialităţilor" - sau al mijloacelor de expresie (combinaţia irezistibilă între realismul sordid, noroios, al cartierului, şi artificiile zglobii, gen modernizarea pe fast-forward a bucătăriei). Ceea ce ne aduce şi la virtuţile plastice cu totul aparte ale filmului: când elaborat cu discreţie, când scăpărător cu ostentaţie ironică - totul compus într-o cromatică pe cât de bogată, pe atât de armonioasă, potenţată şi de jocuri savante ale luminilor şi umbrelor, între zilele noroase ale mahalalelor din Hamburg şi nopţile de mister straniu când Taverna se trezeşte la viaţă.
Cum spuneam la început, filmul e o adevărată lecţie despre ceea ce înseamnă a fi novator la modul competent - subiect pe care l-am putea detalia enorm, dincolo de spaţiul adecvat acestei cronici. Totuşi, ţin să n-o închei fără a atrage atenţia asupra câtorva exemple extrem de concludente pentru tinerii în curs de formare - şi mă refer aici la talentul de a construi mici plot-point-uri, secvenţe-pivot ce împing eficient povestea înainte. Nu voi recapitula consideraţiile lui Syd Field şi Robert McKee, dar vă recomand tuturor să priviţi prin prisma lor diversele twisturi ale filmului - mă voi rezuma la doar două exemple:
Secvenţa sosirii lui Shayn la Tavernă. E şomer, Zinos îi oferă o slujbă, dar el nu va renunţa cu nici un chip la idiosincraziile lui de maestru culinar fanatic. Fiecare personaj are o nevoie dramatică puternică şi un caracter îndărătnic. Schimbul lor de replici se constituie într-un captivant crescendo de atitudine, în care amândoi sunt confruntaţi cu câte o alegere decisivă. Efectiv, nu ştii care va ceda - şi, la modul cel mai obiectiv, e posibil s-o facă oricare; dar, în funcţie de soluţia aleasă, filmul va merge mai departe pe o cale, sau pe cu totul alta. Asta înseamnă să creezi cu adevărat suspense - şi nu de acţiune, nu pe viaţă şi pe moarte, ci de relaţie, de atitudine, de substanţă.
Şi, în sfârşit, secvenţa premergătoare finalului, când Zinos se duce la Nadine să-i ceară banii pentru răscumpărarea Tavernei - discuţia are loc în prag:
ZINOS: - Am nevoie de nişte bani.
NADINE: - Sigur. Cât?
ZINOS: - O sută de mii de euros.
NADINE (uimită): - O sută de mii...?!?
ZINOS: - Poate chiar două sute...
NADINE (cu tristeţe): - Regret.
ZINOS (după un moment de cumpănă): - Pot să-ţi spun povestea mea?
NADINE (după alt moment de cumpănă): - Intră.
CUT TO:
Close-up: un cec de 200.000 euros.
...Evident, asta nu va fi tot! Va mai urma încă un twist final, şi încă unul! Punctate la fix!
Băieţi, aşa se face cinema!
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
11 iunie, 2010, 11:00-13:03
Bucureşti, România
Am vazut varianta in italiana, desi se pare ca mult mai populara e cea dublata in germana. Cumva in germana mi s-ar fi parut mai nimerita, pentru ca personajele pur si simplu nu prea inspirau nimic italian. Dar si asa a fost foarte placut si amuzant de urmarit. Desigur nu e un film la care sa razi in hohote, dar as spune unul la care sa zambesti suficient de frecvent ca sa nu vrei sa pleci din fotoliu. Singura obiectie e in privinta scenelor "erotice sugerate" complet inutile si vulgare care strica restul filmului. In rest, o nota buna.
- atmosfera & entertainment: 9/10
- regie: 10/10
- actori: 10/10
- scenariu: 9/10
- montaj: 9/10
Nota IMDb: 7.5/10
Soul Kitchen mi-a fost recomandat de la inceputul anului de catre un bun prieten turc si asteptam cu mare nerabdare sa-l vad. Nu pot decat sa spun ca asteptarea a meritat, caci filmul a fost intr-adevar reusit. Nu mai vorbesc ca recomandarile amicului meu au capatat o si mai mare greutate dupa aceasta ultima reusita.
Fatih Akin, regizorul si co-scenaristul filmului, este considerat unul dintre cei mai talenti, dar si prolifici, regizori din Germania. Dupa cum ...
"Taverna Soul Kitchen" (2009) are o poveste destul de interesanta despre tanarul Zinos, proprietarul restaurantului Soul Kitchen din Hamburg care ia niste decizii neinspirate cand pleaca dupa iubita lui in Shanghai si cand lasa taverna in grija fratelui sau, un fost puscarias.
Filmul e asa si asa, mai mult o diversiune de la temele dure abordate de regizorul, de origine turca, dar nascut in Germania, Fatih Akin, in filmele "Auf der anderen Seite" (The Edge of Heaven) (2007) si mai ales in excelentul "Gegen die Wand" (Head-On) (2004) !!
Aşa se face cinema, băieţi!
De când e lumea lume (adică de vreo sută zece ani şi ceva, de la fraţii Lumière încoace), se tot ceartă unii-alţii despre respectarea regulilor gramaticii cinematografice. Conservatorii nu acceptă noul, şi ţin morţiş ca totul să fie făcut ca la carte. Rebelii, la rândul lor, contestă orice reguli şi-şi idolatrizează vrerea propriilor muşchi. E surprinzător cât de greu e, şi pentru unii, şi pentru alţii, să înţeleagă aplicarea şi în acest caz a truismului "adevărul se află la mijloc" - în cazul de faţă: regulile sunt făcute pentru a fi încălcate în cunoştinţă de cauză.
"Taverna" lui Fatih Akin este un exemplu concludent în acest sens. Rar am mai văzut un film lucrat cu atâta pricepere, şi în acelaşi timp la fel de insolit. La prima vedere, poate părea stufos, haotic, plin de excrescenţe dispensabile şi deraieri în desuetudine, cu accente melodramatice, gaguri burleşti şi rezolvări complet improbabile. La o privire mai atentă, însă, se observă clar că toate sunt justificate şi perfect dozate - iar aici intervine un fenomen foarte semnificativ: geneza filmului a stat sub semnul unei anumite dezordini. În 2003, Fatih Akin a vrut să încerce un mic experiment în modalităţile de abordare a povestirilor cinematografice, aşa că a construit o premisă dramatică la întâmplare: Dacă un patron de restaurant merge spre dezastru? Dar dacă tocmai atunci îl părăseşte şi iubita, frângându-i inima? Sub aspectul corectitudinii, pare destul de firavă: distanţa între cei doi poli e prea mare pentru a crea o tensiune veritabilă. Cum, însă, nu era decât o tentativă de lucru, Fatih a dezvoltat acest setup, schiţând în cinci zile un prim draft. Evident, a ieşit o laie - singur şi-a dat seama că scenariului îi lipsea complet anvergura. Ca un făcut, tocmai primise Ursul de aur pentru "Head-On", iar stresul propriu unui asemenea succes avea la rândul lui efecte perturbatoare.
Acesta, însă, a fost factorul de cotitură în geneza filmului! După eforturile şi sacrificiile muncii la "Head-On" şi «De l'autre côté», autorul simţea nevoia unei destinderi, iar lucrul ludic la noul său scenariu îi oferea prilejul ideal. Ca atare, rateul iniţial pe fond de stres a evoluat rapid spre o joacă dramaturgică relaxantă, şi totodată foarte accelerată, Fatih vrând ca noul său proiect să-şi păstreze prospeţimea şi credibilitatea. Nici prin minte nu-i trecea că avea să devină un film atât de dezvoltat, elaborat şi... lucrul cel mai important, îndrăgit atât de public, cât şi de critică.
La drept vorbind, povestea lui Zinos Kazantsakis (Adam Bousdoukos) urmează un filon cât se poate de simplu, şi de o limpezime aproape ortodoxă: pornind de la premisa expusă mai sus, eroul luptă în paralel să-şi rezolve ambele probleme - şi, evident, din această cauză încurcă progresiv borcanele până-şi pierde de-a binelea şi localul, şi iubita. Şi tocmai din acest dezastru dual scapără soluţia, în modul cel mai neaşteptat - dar şi credibil! Până la inevitabilul happy end (căci povestea îl cerea - dar nicidecum într-un mod previzibili), labirintul aparent abulic pe care-l parcurge tot mănunchiul de ploturi şi subploturi, coordonat în cele din urmă cu o precizie de-a dreptul matematică, nu face decât să construiască piramidal drumul spre actul final, relevând totodată sensurile de fond ale filmului: tema prieteniei, a iubirii, a solidarităţii, pentru a comunica ideea că, acolo unde există cu adevărat loialitate, chiar şi cea mai dezastruoasă trădare poate deschide calea spre mântuire.
Rezultă destul de clar din cele de mai sus că Fatih Akin a pernit la drum cu ideea de a realiza un film narativ clasic, turnat într-o formă cât mai originală şi în stilul său personal, atât departe - adică, exact aspectele asupra cărora insistam în introducerea prezentei analize. În primul rând, dincolo de rigoarea straturilor epice, autorul îşi confirmă din nou stilul narativ pe cât de alert, pe atât de precis. Deşi complicată şi relatată în pas alergător, povestea nu-şi pierde nici un moment claritatea - ba mai mult, câştigă enorm în materie de veridicitate şi umor. De altfel, hazul inteligent, de un rafinament rar, constituie principalul atu al "Tavernei" - pornind de la gaguri (fie originale, fie dimpotrivă, capabile să stârnească hohote de râs în pofida vechimii, a banalităţii sau chiar a aspectelor licenţioase: personaje care se lovesc cap în cap, căderi pe spate, scăpări de mâncăruri pe jos, futaiuri la grămadă după ce li s-au pus afrodisiace în mâncare, etc. - fiindcă Fatih se pricepe de minune la plasarea în context, la pacing, la găsirea momentului oportun), şi încheind cu umorul robust şi substanţial al situaţiilor de ansamblu, al caracterelor - inegalabil personajul lui Shayn Weiss (Birol Unel), bucătarul şef care construieşte mici capodopere din semipreparatele congelate şi nu se codeşte să zboare clienţii din restaurant cu şuturi în cur şi înjurături ca la uşa cortului, dacă preferă junk în locul "specialităţilor" - sau al mijloacelor de expresie (combinaţia irezistibilă între realismul sordid, noroios, al cartierului, şi artificiile zglobii, gen modernizarea pe fast-forward a bucătăriei). Ceea ce ne aduce şi la virtuţile plastice cu totul aparte ale filmului: când elaborat cu discreţie, când scăpărător cu ostentaţie ironică - totul compus într-o cromatică pe cât de bogată, pe atât de armonioasă, potenţată şi de jocuri savante ale luminilor şi umbrelor, între zilele noroase ale mahalalelor din Hamburg şi nopţile de mister straniu când Taverna se trezeşte la viaţă.
Cum spuneam la început, filmul e o adevărată lecţie despre ceea ce înseamnă a fi novator la modul competent - subiect pe care l-am putea detalia enorm, dincolo de spaţiul adecvat acestei cronici. Totuşi, ţin să n-o închei fără a atrage atenţia asupra câtorva exemple extrem de concludente pentru tinerii în curs de formare - şi mă refer aici la talentul de a construi mici plot-point-uri, secvenţe-pivot ce împing eficient povestea înainte. Nu voi recapitula consideraţiile lui Syd Field şi Robert McKee, dar vă recomand tuturor să priviţi prin prisma lor diversele twisturi ale filmului - mă voi rezuma la doar două exemple:
Secvenţa sosirii lui Shayn la Tavernă. E şomer, Zinos îi oferă o slujbă, dar el nu va renunţa cu nici un chip la idiosincraziile lui de maestru culinar fanatic. Fiecare personaj are o nevoie dramatică puternică şi un caracter îndărătnic. Schimbul lor de replici se constituie într-un captivant crescendo de atitudine, în care amândoi sunt confruntaţi cu câte o alegere decisivă. Efectiv, nu ştii care va ceda - şi, la modul cel mai obiectiv, e posibil s-o facă oricare; dar, în funcţie de soluţia aleasă, filmul va merge mai departe pe o cale, sau pe cu totul alta. Asta înseamnă să creezi cu adevărat suspense - şi nu de acţiune, nu pe viaţă şi pe moarte, ci de relaţie, de atitudine, de substanţă.
Şi, în sfârşit, secvenţa premergătoare finalului, când Zinos se duce la Nadine să-i ceară banii pentru răscumpărarea Tavernei - discuţia are loc în prag:
ZINOS: - Am nevoie de nişte bani.
NADINE: - Sigur. Cât?
ZINOS: - O sută de mii de euros.
NADINE (uimită): - O sută de mii...?!?
ZINOS: - Poate chiar două sute...
NADINE (cu tristeţe): - Regret.
ZINOS (după un moment de cumpănă): - Pot să-ţi spun povestea mea?
NADINE (după alt moment de cumpănă): - Intră.
CUT TO:
Close-up: un cec de 200.000 euros.
...Evident, asta nu va fi tot! Va mai urma încă un twist final, şi încă unul! Punctate la fix!
Băieţi, aşa se face cinema!
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
11 iunie, 2010, 11:00-13:03
Bucureşti, România