Sound of My Voice (2011)

Ador filmele astea care nu-ti dau pace mult timp dupa ce le vezi. Am revazut Sound of my voice la aproape doua luni dupa ce-l vazusem prima oara. Pur si simplu am simtit nevoia s-o revad pe Brit Marling in rolul asta, sa vad cat ii e de usor unui om sa seduca, sau dupa caz, sa se lase sedus, atras cu o vorba, cu un gest, cu o privire. Filmul l-as putea incadra in genul episoadelor Dosarelor X. Ca si acolo, avem o echipa, un duo, ce se confrunta cu o dilema : e Maggie cine pretinde c-ar fi, sau e o escroaca ? Sentimentele celor doi fluctueaza, in functie de evenimente. Chris e un dr. Scully, e cinic, obiectiv, in timp ce Lorna e deschisa la orice, receptiva. Pe parcurs, Chris devine vulnerabil in fata farmecului feminin, sau cel putin asta (ne) spune Lorna. Carisma liderului spiritual ii influenteaza si ii afecteaza obiectivitatea, dar merge pana la capat, ca sa(si) dovedeasca... ce ? Ca granita dintre fanatism si necredinta e atat de subtire... Ca indoiala, incertitudinea, te poate incerca in orice moment al vietii si ca nimeni nu e invulnerabil in fata ei.
In final, fiecare poate alege sa creada ce vrea. Ca si in viata.

Filmul e dragut, destul de captivant. E interesant pentru ca arata ca oamenii pot deveni orbi cand cred ca si-au gasit maestrul spiritual, faptul ca personajele fac orice pentru a ramane in secta si tot ce spune Maggie e sfant. Iti da o lectie de viata pentru ca trebuie sa gandim cu propria minte, nu sa-i lasam pe altii sa gandeasca pentru noi.

Totusi nu am inteles finalul, care ar avea mai multe interpretari. Oricum, eu zic ca merita vazut.

Trebuie sa recunosc eu sunt fascinat de Brit Marling și modul în care ea a scris 2 scenarii , în același timp pentru a produce 2 filme foarte interesante. E destul de fascinant pe ecran. Mi-a plăcut modul în care privitorul este lent tras în acest mister