Părerea criticului
Dacă nu eşti pasionat de ştiinţă şi de verosimil, Source Code o să-ţi ofere o captivantă combinaţie de film de acţiune, thriller, dramă şi film de dragoste cu Jake Gyllenhaal, un actor în stare să bifeze cum trebuie mai toate genurile.
Source Code este unul dintre acele filme care te mint, dar le apreciezi că te mint frumos. Sunt toate şansele ca cele 93 de minute ale acestei premiere să treacă foarte repede o dată ce te-ai aşezat confortabil pe scaunul de cinema, pentru că Duncan Jones (a semnat apreciatul SF Moon din 2009) te atrage imediat cu o poveste puternică, personaje captivante şi suficientă adrenalină ca să-ţi ia ochii de la dedesubturile ştiinţifice ale poveştii sale.
Practic, avem de-a face cu unul dintre acele filme în care o invenţie revoluţionară permite explorarea unei alte direcţii a action-ului clasic. Transferul de identitate (care a devenit şi traducerea în română a titlului) permite retrăirea în repetate rânduri a ultimelor opt minute din viaţa unui om. Exact aşa facem cunoştinţă şi cu Colter Stevens (Gyllehnhaal): soldatul se trezeşte în corpul unui bărbat aflat într-un tren şi află curând că misiunea lui este să descopere cât mai repede cine este teroristul ce va arunca totul în aer în doar opt minute.
Cu ajutorul "transferului de identitate" (din fericire Duncan Jones dă suficient de puţine detalii despre tehnologie ca să nu te provoace), Colter va retrăi iar şi iar această scurtă perioadă de timp descoperind de fiecare dată noi indicii şi... (aici intră în acţiune filmul de dragoste) apropiindu-se tot mai mult de simpatica Christina (Michelle Monaghan), însoţitoarea bărbatului al cărui loc îl ia Colter. Actorul este categoric cel mai mare atu în această poveste care jonglează emoţia şi acţiunea pentru a spune câte ceva despre ceea ce ne face umani, despre eroism şi sacrificiu.
Jucat, filmat şi montat perfect, Transfer de identitate nu-şi epuizează surprizele cu premisa lui exagerată, în arsenalul lui Jones aflându-se suficiente resurse pentru a te ţine atent. Iar la sfârşit, când începi să te gândeşti că detaliile ştiinţifice din spatele poveştii ar face un fizician să se înroşească de furie (sau de invidie, căci multe lucruri ar fi mai simple pentru el), nu poţi decât să-i mulţumeşti lui Jones că, după ce te-a ţinut lipit de ecran, ţi-a mai pus şi mintea la contribuţie.
Source Code este unul dintre acele filme care te mint, dar le apreciezi că te mint frumos. Sunt toate şansele ca cele 93 de minute ale acestei premiere să treacă foarte repede o dată ce te-ai aşezat confortabil pe scaunul de cinema, pentru că Duncan Jones (a semnat apreciatul SF Moon din 2009) te atrage imediat cu o poveste puternică, personaje captivante şi suficientă adrenalină ca să-ţi ia ochii de la dedesubturile ştiinţifice ale poveştii sale.
Practic, avem de-a face cu unul dintre acele filme în care o invenţie revoluţionară permite explorarea unei alte direcţii a action-ului clasic. Transferul de identitate (care a devenit şi traducerea în română a titlului) permite retrăirea în repetate rânduri a ultimelor opt minute din viaţa unui om. Exact aşa facem cunoştinţă şi cu Colter Stevens (Gyllehnhaal): soldatul se trezeşte în corpul unui bărbat aflat într-un tren şi află curând că misiunea lui este să descopere cât mai repede cine este teroristul ce va arunca totul în aer în doar opt minute.
Cu ajutorul "transferului de identitate" (din fericire Duncan Jones dă suficient de puţine detalii despre tehnologie ca să nu te provoace), Colter va retrăi iar şi iar această scurtă perioadă de timp descoperind de fiecare dată noi indicii şi... (aici intră în acţiune filmul de dragoste) apropiindu-se tot mai mult de simpatica Christina (Michelle Monaghan), însoţitoarea bărbatului al cărui loc îl ia Colter. Actorul este categoric cel mai mare atu în această poveste care jonglează emoţia şi acţiunea pentru a spune câte ceva despre ceea ce ne face umani, despre eroism şi sacrificiu.
Jucat, filmat şi montat perfect, Transfer de identitate nu-şi epuizează surprizele cu premisa lui exagerată, în arsenalul lui Jones aflându-se suficiente resurse pentru a te ţine atent. Iar la sfârşit, când începi să te gândeşti că detaliile ştiinţifice din spatele poveştii ar face un fizician să se înroşească de furie (sau de invidie, căci multe lucruri ar fi mai simple pentru el), nu poţi decât să-i mulţumeşti lui Jones că, după ce te-a ţinut lipit de ecran, ţi-a mai pus şi mintea la contribuţie.
