Părerea criticului
Spenser Confidential, un action cu accente comice lansat pe platforma Netflix pe 6 martie, s-a aflat de-a lungul mai multor zile pe locul fruntaş în topul vizionărilor la noi în ţară. Nu ne-am mirat deloc, dat fiind potenţialul de relaxare al genului, dar şi popularitatea lui Mark Wahlberg. Iată ce ne-a plăcut nouă la acest film numai bun pentru două ore de amuzament în care nu vrei să-ţi pui prea mult mintea la contribuţie.
Wahlberg este Spenser, fost detectiv din Boston ajuns la închisoare după ce şi-a atacat un superior pe care îl bănuia de corupţie. După ce-şi ispăşeşte condamnarea de cinci ani, Spenser se bucură de prima zi de libertate, dar totul se dă peste cap atunci când victima sa este ucisă cu brutalitate. Poliţia rezolvă aproape instantaneu cazul, numai că lui Spenser i se pare extrem de suspectă identificarea ucigaşului, prin urmare decide să facă o investigaţie pe cont propriu. Evident, acest lucru se va dovedi mai dificil decât se aştepta, iar investigaţia sa îl va transforma într-o ţintă atât a răufăcătorilor, cât şi a foştilor săi colegi corupţi.
Ce surprinde la Spenser Confidential este că, în ciuda numelor mari ataşate producţiei, de la Mark Wahlberg şi regizorul Peter Berg la Alan Arkin, filmul este surprinzător de neoriginal. Practic, scenariul nu face altceva decât să reambaleze elemente pe care le-am văzut de o mie de ori în alte filme, de la prietenia cu suişuri şi coborâşuri dintre erou şi aghiotantul său Hawk (Winston Duke), la escapadele sexuale cu fosta iubită cu gură mare şi descoperirile din investigaţie.
Pentru unii, asta reprezintă fără îndoială un neajuns al filmului, dar pentru cei care nu vor decât să se relaxeze (şi eventual să stea cu un ochi şi pe telefon) în timp ce Mark Wahlberg este bătut crunt de gangsteri latinoamericani şi tăvălit prin praf de un dulău foarte hotărât să-şi apere curtea, Spenser Confidential poate fi o idee chiar bună. Filmul este lipsit de orice ambiţii şi de orice pretenţii că-şi va surprinde vreo clipă spectatorul.
Totul pare se întâmple într-o doară în Spenser Confidential şi chiar şi când eroii gonesc în ditamai tirul povestea pare cuprinsă de o surprinzătoare amorţeală. Probabil că acest aspect al filmului ar deveni cu totul deranjant dacă vizionarea ar implica şi plătirea a 25-35 de lei pe un bilet la cinema, dar acasă, în faţa televizorului, experienţa devine mai degrabă ataşantă, ca vizionarea unui film pe care l-ai mai văzut de nenumărate ori şi, deşi îi ştii pe de rost fiecare replică şi întorsătură de situaţie, încă te captivează şi te implică.
În acelaşi timp este îngrijorător şi neaşteptat faptul că publicul pare să nu mai simtă nevoia de surprize în timpul vizionării unui film. Acest comentariu vine şi în contextul succesului fenomenal al lui The Lion King, lansat anul trecut în versiune live action şi atât de gustat de public încât a ajuns la încasări globale de 1,65 de miliarde de dolari, deşi filmul reia practic scenă cu scenă animaţia originală, neoferind nicio surpriză.
Wahlberg este Spenser, fost detectiv din Boston ajuns la închisoare după ce şi-a atacat un superior pe care îl bănuia de corupţie. După ce-şi ispăşeşte condamnarea de cinci ani, Spenser se bucură de prima zi de libertate, dar totul se dă peste cap atunci când victima sa este ucisă cu brutalitate. Poliţia rezolvă aproape instantaneu cazul, numai că lui Spenser i se pare extrem de suspectă identificarea ucigaşului, prin urmare decide să facă o investigaţie pe cont propriu. Evident, acest lucru se va dovedi mai dificil decât se aştepta, iar investigaţia sa îl va transforma într-o ţintă atât a răufăcătorilor, cât şi a foştilor săi colegi corupţi.
Ce surprinde la Spenser Confidential este că, în ciuda numelor mari ataşate producţiei, de la Mark Wahlberg şi regizorul Peter Berg la Alan Arkin, filmul este surprinzător de neoriginal. Practic, scenariul nu face altceva decât să reambaleze elemente pe care le-am văzut de o mie de ori în alte filme, de la prietenia cu suişuri şi coborâşuri dintre erou şi aghiotantul său Hawk (Winston Duke), la escapadele sexuale cu fosta iubită cu gură mare şi descoperirile din investigaţie.
Pentru unii, asta reprezintă fără îndoială un neajuns al filmului, dar pentru cei care nu vor decât să se relaxeze (şi eventual să stea cu un ochi şi pe telefon) în timp ce Mark Wahlberg este bătut crunt de gangsteri latinoamericani şi tăvălit prin praf de un dulău foarte hotărât să-şi apere curtea, Spenser Confidential poate fi o idee chiar bună. Filmul este lipsit de orice ambiţii şi de orice pretenţii că-şi va surprinde vreo clipă spectatorul.
Totul pare se întâmple într-o doară în Spenser Confidential şi chiar şi când eroii gonesc în ditamai tirul povestea pare cuprinsă de o surprinzătoare amorţeală. Probabil că acest aspect al filmului ar deveni cu totul deranjant dacă vizionarea ar implica şi plătirea a 25-35 de lei pe un bilet la cinema, dar acasă, în faţa televizorului, experienţa devine mai degrabă ataşantă, ca vizionarea unui film pe care l-ai mai văzut de nenumărate ori şi, deşi îi ştii pe de rost fiecare replică şi întorsătură de situaţie, încă te captivează şi te implică.
În acelaşi timp este îngrijorător şi neaşteptat faptul că publicul pare să nu mai simtă nevoia de surprize în timpul vizionării unui film. Acest comentariu vine şi în contextul succesului fenomenal al lui The Lion King, lansat anul trecut în versiune live action şi atât de gustat de public încât a ajuns la încasări globale de 1,65 de miliarde de dolari, deşi filmul reia practic scenă cu scenă animaţia originală, neoferind nicio surpriză.
