Sinopsis
Spioni ca noi este o comedie pe care nu o povestesti, ci o citezi intre prieteni. Ca si in Hot Shots! si Top Secret!, subiectul e doar un pretext pentru a insira poanta dupa poanta si pentru a pune eroii intr-o situatie mai absurda decat alta.

Austin si Emmett sunt doi prieteni care vor sa devina spioni. Complet inepti si lipsiti de orice simt al realitatii, cei doi sunt totusi racolati de CIA si trimisi in Pakistan pentru a-i pune pe spionii sovietici pe o pista falsa si permitandu-le astfel adevaratilor agenti CIA sa-si faca treaba linistiti. Fara sa aiba habar ca nu sunt decat o momeala, Austin si Emmet pornesc la drum veseli si entuziasmati ca intr-o tabara de vara. Cum e de asteptat, misiunea lor e un lung sir de boacane comise cu seninatate, dar cel mai amuzant e ce-si spun, cum isi spun si in ce conditii isi spun ceea ce-si spun.