Sinopsis
De regula, un triunghi amoros e format din doua femei si un barbat. Asa ne spune viata, asa ne-au invatat filmele. In Splendoare, lucrurile se schimba putin: o femeie iubeste si este iubita de doi barbati. Promiscuitate? Nici vorba.

Veronica (Kathleen Robertson) e o actrita de mana a doua indragostita pana peste cap de doi barbati diametral opusi ca personalitate: Abel (Johnathon Schaech), critic muzical, inteligent, fermecator, spiritual, si Zed (Matt Keeslar), baterist, animal pur-sange si atat. Si cei doi o iubesc pe Veronica si, dupa cateva intalniri neortodoxe, cei trei sfideaza societatea si regulile ei, mutandu-se impreuna. Timp de sase luni, viata e senina in acest cuibusor de nebunii. In cele din urma insa, neputandu-si plati partea de chirie, cei doi ajung sa fie intretinuti de Veronica. Satula de munci umilitoare si de seninatatea iubitilor ei pentru care a devenit un fel de a doua mama, Veronica isi propune sa se maturizeze (conform bunelor moravuri).
In scena intra Ernest (Eric Mabius) un regizor-producator de succes, pe care Veronica il intalneste la o auditie. Ernest este exact barbatul pe care orice mama si l-ar dori drept ginere: fatos, bogat, bine crescut. Cu cat petrece mai mult timp in compania lui, cu atat indoielile eroinei noastre cresc: are rost sa-si continue viata boema alaturi de cei doi frumosi de-acasa? Dilema e prea incalcita si nimeni nu o poate sfatui, nici macar prietena cea mai buna. Ca si cum criza amoroasa si cea financiara nu ar fi fost indeajuns, Veronica constata ca e insarcinata. Ernest o cere in casatorie, desi nu are nici o legatura cu sarcina, promitandu-i ca va avea grija de ea si de copil... Dar nici Abel si Zed nu stau degeaba. Siliti sa se intretina singuri si treziti din lenevie, ei reusesc sa-si incropeasca niste venituri. Dar inimile lor tanjesc inca dupa Veronica si-si propun s-o recastige. Oare e prea tarziu?