Părerea criticului
A fost o mare plăcere să urmăresc Spotlight, despre o investigație jurnalistică asupra unui subiect extrem de dificil, iar „labirintul” pe care l-au avut de parcurs jurnaliștii în descifrarea cazului s-a văzut și în modului în care s-a filmat - protagoniștii sunt urmăriți strâns de cameră prin cotloanele claustrofobe ale Arhivelor.
Filmul se referă la perioada de timp în care au avut loc abuzurile sexuale ale preoţilor catolici pedofili, investigate în amănunt de o echipă de jurnalişti ai publicaţiei Boston Globes, ce a primit numele Spotlight Team. Investigaţia, ce a scandalizat o lume întreagă şi a produs schimbări majore în cadrul Bisericii Catolice, a fost inițiată de către editorul şef de atunci al publicaţiei, Marty Barton (Liev Schreiber), ajutat de Walter 'Robby' Robinson (Michael Keaton) şi reporterii Michael Rezendes (Mark Ruffalo), Sacha Pfeiffer (Rachel McAdams) şi Matt Carroll.
În centrul filmului se află așadar investigația de presă, iar personajele sunt figuri din lumea jurnalismului, avocați, foste victime, care analizează acest subiect sensibil, rușinos, dar în orice caz obscur: o formă de delincvență (pedofilia) gravă, și totuși ținută departe de ochii publicului. Pedofilia, un fenomen delictual și în orice caz jenant cu care clerul catolic s-a confruntat fără ca opinia publică să fie întotdeauna conștientă, e un subiect atins ca și tematică inclusiv de alți regizori pe alte continente (Almodovar, cu Mala Educacion).
Este de menționat că în Statele Unite catolicii reprezintă totuși o minoritate, una suprapusă etnic peste comunitățile de origine irlandeză (existând desigur și alte comunități catolice - cea hispanică de exemplu - dar este de luat în calcul influența și vechimea mai mare a imigrației irlandeze), așa că erau de așteptat reacții interesante, pe de o parte cea a majorității care nu are niciun motiv, nici măcar de solidaritate, să tolereze aceste abuzuri, dar și a minorității catolice care a trecut cu vederea prea ușor aceste fapte din atașament față de Biserică.
Jurnaliștii din echipa Spotlight descoperă amploarea cazurilor de pedofilie la preoții catolici dar și eforturile Bisericii de a le mușamaliza, mână în mână cu autoritățile statului. Am observat că nu există o tentativă nici de a demoniza clerul - însăși cardinalul Law, personaj real care a orchestrat ținerea incidentelor departe de ochii publicului, este un fost activist civic și un personaj cu lumini și umbre, după cum nici jurnaliștii nu se încadrează în stereotipul eroului - ei înșiși ajung să admită, cu surprindere, că au ignorat semnalele de alarmă în trecut. Spotlight reușește să nu fie clișeistica dramă cu eroi luminoși contra personaje negative malefice: nu, filmul nu polarizează. Și chiar dacă într-unul din momente se pare că Biserica nu s-ar da în lături nici de la crimă, o asemenea amenințare nu se concretizează. Un singur „delincvent” apare în film, și acela într-o ipostază relativ benignă. E adevărat, răul de lângă noi poate părea inofensiv, dar asta nu îl face scuzabil.
Filmul îi are așadar ca protagoniști pe jurnaliștii de investigație. Paralela subiectului cu scandalul Watergate este inevitabilă. Filmul nu este construit pe tipicul polițist în care delictul, fie el prezentat sau doar prezumat stă în centrul acțiunii, ci este centrat pe investigația jurnalistică în sine: fenomenul delictual nu este prezentat decât prin notițele jurnaliștilor, prin relatările victimelor, prin însemnările care trezesc suspiciuni.
Mi se pare foarte interesant și propice momentul în care vine filmul, deoarece și în contextul românesc Biserica se lovește de acuzații (desigur, de cu totul altă natură), iar moralitatea clerului este pusă sub semnul întrebării.
Filmul se referă la perioada de timp în care au avut loc abuzurile sexuale ale preoţilor catolici pedofili, investigate în amănunt de o echipă de jurnalişti ai publicaţiei Boston Globes, ce a primit numele Spotlight Team. Investigaţia, ce a scandalizat o lume întreagă şi a produs schimbări majore în cadrul Bisericii Catolice, a fost inițiată de către editorul şef de atunci al publicaţiei, Marty Barton (Liev Schreiber), ajutat de Walter 'Robby' Robinson (Michael Keaton) şi reporterii Michael Rezendes (Mark Ruffalo), Sacha Pfeiffer (Rachel McAdams) şi Matt Carroll.
În centrul filmului se află așadar investigația de presă, iar personajele sunt figuri din lumea jurnalismului, avocați, foste victime, care analizează acest subiect sensibil, rușinos, dar în orice caz obscur: o formă de delincvență (pedofilia) gravă, și totuși ținută departe de ochii publicului. Pedofilia, un fenomen delictual și în orice caz jenant cu care clerul catolic s-a confruntat fără ca opinia publică să fie întotdeauna conștientă, e un subiect atins ca și tematică inclusiv de alți regizori pe alte continente (Almodovar, cu Mala Educacion).
Este de menționat că în Statele Unite catolicii reprezintă totuși o minoritate, una suprapusă etnic peste comunitățile de origine irlandeză (existând desigur și alte comunități catolice - cea hispanică de exemplu - dar este de luat în calcul influența și vechimea mai mare a imigrației irlandeze), așa că erau de așteptat reacții interesante, pe de o parte cea a majorității care nu are niciun motiv, nici măcar de solidaritate, să tolereze aceste abuzuri, dar și a minorității catolice care a trecut cu vederea prea ușor aceste fapte din atașament față de Biserică.
Jurnaliștii din echipa Spotlight descoperă amploarea cazurilor de pedofilie la preoții catolici dar și eforturile Bisericii de a le mușamaliza, mână în mână cu autoritățile statului. Am observat că nu există o tentativă nici de a demoniza clerul - însăși cardinalul Law, personaj real care a orchestrat ținerea incidentelor departe de ochii publicului, este un fost activist civic și un personaj cu lumini și umbre, după cum nici jurnaliștii nu se încadrează în stereotipul eroului - ei înșiși ajung să admită, cu surprindere, că au ignorat semnalele de alarmă în trecut. Spotlight reușește să nu fie clișeistica dramă cu eroi luminoși contra personaje negative malefice: nu, filmul nu polarizează. Și chiar dacă într-unul din momente se pare că Biserica nu s-ar da în lături nici de la crimă, o asemenea amenințare nu se concretizează. Un singur „delincvent” apare în film, și acela într-o ipostază relativ benignă. E adevărat, răul de lângă noi poate părea inofensiv, dar asta nu îl face scuzabil.
Filmul îi are așadar ca protagoniști pe jurnaliștii de investigație. Paralela subiectului cu scandalul Watergate este inevitabilă. Filmul nu este construit pe tipicul polițist în care delictul, fie el prezentat sau doar prezumat stă în centrul acțiunii, ci este centrat pe investigația jurnalistică în sine: fenomenul delictual nu este prezentat decât prin notițele jurnaliștilor, prin relatările victimelor, prin însemnările care trezesc suspiciuni.
Mi se pare foarte interesant și propice momentul în care vine filmul, deoarece și în contextul românesc Biserica se lovește de acuzații (desigur, de cu totul altă natură), iar moralitatea clerului este pusă sub semnul întrebării.
