In timpul regatului Goryeo, undeva intre 1300-1360, stravechiul stat coreean a ajuns sub controlul dinastiei mongole Yuan. Obligat sa trimita soldati si fecioare imparatului mongol, regele Goryeo-ului (interpretat de Ju Jin-mo) se vede redus la simpla calitate de vasal. Acesta era casatorit, prin traditie, cu fiica imparatului mongol al dinastiei Yuan. Regele din Goryeo, insa, a avut ambitia de a crea Kunryongwe, o Garda Regala bine instruita, cu baieti crescuti si antrenati de mici chiar in Palatul regal. Acestia erau niste soldati mai mult decat instruiti si loiali regelui, oricand dispusi sa-si sacrifice viata pentru acesta. Dar Regele incepe sa nu mai fie pe placul imparatului mongol in momentul in care nu se intrevede un urmas la tron; de aceea se incearca, la sugestia imparatului, desemnarea ca print mostenitor a unui var al Regelui, Lordul Kyungwon, sustinut de ministri. Pentru a evita aceasta umilinta, Regele pune la cale un plan imoral: ii cere Sefului Garzii Regale sa o lase insarcinata pe Regina. Insa Seful Garzii nu era nimeni altul decat…amantul regelui, iar de aici ia nastere un triunghi amoros cu consecinte catastrofale nu doar pentru cei 3, ci pentru insusi soarta regatului.
Filmul este unul extrem de controversat, nefiind recomandat persoanelor minore. Filmul e regizat de Yu Ha (regizorul lui “A Dirty Carnival”).