În imposibilitatea de a mai clasifica, voi spune că Akira Kurosawa și Andrei Tarkovsky sunt, în opinia mea, cei mai buni regizori cunoscuți. Într-o listă mai curând foarte bogată în regizori excelenți.
Dintre creațiile lor, Călăuza este categoric o capodoperă. Spre rușinea mea, l-am văzut doar de vreo zece ori. În sală, există și discul video, dar filmul merită și trebuie văzut în sală. Zece este foarte puțin, am avut colegi, în studenție, care l-au văzut și de treizeci de ori. Evident, au existat și atunci unii alergici, care l-au văzut o dată și nu au mai revenit, dar este probabil ceva cu apa pentru că atunci am cunoscut o singură asemenea persoană, în timp ce în prezent observăm că apar mai frecvent...
Oricum, filmult trebuie văzut nu doar în sală, ci și în grup. Un grup capabil să privească trei ore un film, care poate fi descris prin fraza „trei indivizi se plimbă, discutând, printr-o grădină, asta timp de trei ore".
Se tot amintește romanul „Picnic la marginea drumului". Un roman bun. Fără nici o legătură cu filmul!
Subiectul real al filmului... la fiecare vizionare devine altul. Este unul dintre filmele cu cele mai mobile înțelesuri... În anii '70 moda era (și de aceea atâtea vizionări) să mergi în grup, neapărat în grup, neapărat în liniște, apoi să ieși, să invadezi o masă de la Trifoiaj (una dintre cele două pizerii ale urbei epocii) și să discuți. Ore în șir. Despre ceea ce ai și au înțeles cei din grup. Mereu, cum spuneam, altceva... Filmul furnizează o mulțime imensă de argumente și o mulțime de întrebări.
De ce nu se poate merge direct?
De ce cei doi îndrăgostiți sunt schelete înnanexa anticamerei Camerei?
De ce se aprinde becul? De ce se arde apoi?
De ce este legat telefonul?
...
Filmul are nevoie de sală, atmosferă bună, un grup extrem de inteligent și un loc de discutat pe urmă!
Și este nevoie de generația lui „Eu nu citesc! Eu nu fac așa ceva!”, ca să poți auzi pe cineva declarând că nu a suportat, nu doar cărțile, dar nici filmul „Călăuza". Un adevărat revelator al sufletelor voalate...
Pentru toți cei care „au priceput" filmul, un tip:
Poate, oricare dintre cele trei personaje, să aibă o existență de sine stătătoare? Mai țineți minte cum începeau manualele epocii, cu cele trei forme de cunoaștere? Și care este spațiul în care nu putem intra, deși îl accesăm, inconștient, frecvent? Una dintre interpretări...
Smrs
pe 26 August 2023 19:09
Am văzut filmul, am citit și câteva comentarii și cu siguranță au dreptate și cei care zic de bine și cei care zic de rău.. Filmul este complex și greoi, iar înțelesurile astea ascunse și descoperite de unii useri precum Aayana, sunt exact ca în literatură unde profele se chinuie să recunoască cunoașteri paradisiace sau luciferice, ori să vadă drumuri inițiatice și tot felul de înțelesuri în texte aparent liniare. Exact așa este și Stalker, care poate fi interpretat și dpvd spiritual cum au încercat unii, însă tema centrală este fericirea iluzorie care nu poate fi atinsă nici prin parcurgerea celor mai grele experiențe prin care trebuie să treacă omul. Scenariul este complicat inutil, aș zice, iar contextul clădirii părăsite plină de mizerie și ape stătute în care actorii sunt chinuiți să stea ore întregi, nu își au rostul și nu accentuează mai mult senzația de dificil.
SebyCraciun
pe 21 Octombrie 2020 00:03
Pe drept cuvânt un Dostoievski al ecranului Tarkovski trebuie văzut nu povestit, această parabolă cu un mesaj puternic creștin într o lume profund atee cucevereste pe oricine e deschis spre filosofie și teologie sau pur și simplu spre o poveste bună
Spiritul rusesc de a face capodoperă din orice e inimitabil iar asta e unul dintre puținele cazuri când cartea îi e inferioară filmului
Spiger_Iasi
pe 08 Aprilie 2020 20:16
Genial!Filosofie simpla, curata, teme actuala-perene , rusii pot surprinde si prin cinematografie esenta sufletului uman!
pinkmindset
pe 09 Iunie 2019 15:03
Un exercitiu de meditatie spirituala. Scenariul si actiunea filmului sunt interpretabile, la fel si calitatea lui. E un film de arta bun, care iti injecteaza lent o stare de meditatie, dar e usor supraevaluat. E o ecranizare a unui roman pe care Tarkovski incearca sa o duca la nivel de arta, relatand cat mai profund importanta spiritualitii si incercand sa trezeasca nevoia privitorului in sensul asta, dar profitand exagerat de elemente care sa impuna fortat, nenatural, starea de meditatie si eventual de confuzie. E ca un test psihologic in care se tot suprapun intrebari si idei in plus, nu neaparat necesare, cu scopul de a parea mai complicat, mai inteligent, dar care risca sa piarda esentialul din cauza asta. E ca o mancare gustoasa care se strica usor prin adaugarea exagerata de ingrediente si condimente, in speranta ca va fi si mai gustoasa
vege
pe 14 Aprilie 2018 22:21
Rar de gasit o asemenea porcarie supraevaluata. Scenariul a fost rescris de vreo 10 ori, indepartandu-se din ce in ce de trama romanului, desi au participat, cel putin in primele faze, si fratii Strugatski. Tarkovski ne prezinta un film plicticos pana la greata, pana la somnolenta, plin de pseudo-filosofie exprimata repetitiv, de niste personaje-actori care provoaca repulsie, nu interes. Exista si unele scene interesante vizual, dar sunt lungite pana la voma.
Poate e cel mai supraevaluat film din istorie. Mai bine cititi (recititi) Picnic la marginea drumului - care este adevarata capodopera.
Iulidesprefilme
pe 17 Iulie 2017 12:51
Un film inițiatic, cu semnificații și simboluri nebănuite...
The_Lawyer
pe 03 Martie 2016 01:18
Un film de excepție.
Apropo, un lucru pozitiv în faptul că Basarabia s-a aflat sub stăpînirea Rusiei este faptul că cunosc fără probleme limba rusă și am putut vedea filmul în original.
radu3455
pe 20 Decembrie 2015 11:58
primul film a lui Andrei Tarkovski pe care il vad,filmele acestuia nu-s pentru orcine,necesita multa rabdare ca sa termini de urmarit,de intetels nu mai zic,te pune pe ganduri,cu siguranta il voi mai revedea peste ceva ani.
mihai_barbu
pe 08 Noiembrie 2015 03:05
Bun film. Am vazut pe TCM cand era reclamele acelea despre filmul meu preferat sau ceva de genu. Radu Naum explica el acolo ce si cum =)) n-am inteles mare lucru da am vrut sa vad filmul ca sa ma lamuresc.
lucacrisu
pe 25 Februarie 2015 16:54
Nu-mi plac filmele rusesti,nu-mi plac scenarile lor,personajele si atitudinea in general a personajelor,cum sunt ele construite.Dar admit ca ma frapa genialitatea recunoscuta de catre publicul larg a doi mari regizori rusi Andrei Tarkovski si Nikita Mikhalkov,Am inceput cu 'Stalker'' cum era de asteptat nu mi-a placut,dar m-a captat de la inceput si m-a tinut curios pana la sfarsit.Doar prin CALITATEA regizorala atat,si da am gasit in film aceeasi angoasa sociala est-europeana,aceeasi psihologie complexa...prea complexa si lamentabila a personajelor, totul cenusiu pe dinauntru fara pic de sclipire pe din afara,trist,insipid,incolor,inodor,Iar Tarkovski iti arata asta cu fiecare secunda,In 2 ore si jumatate nu te lasa un moment sa vezi altceva,iar cel mai tare "accelereaza" la inceput cadre alb-negru.cu accente ruginii,cadre fara pic de speranta,cu pesonajul principal tusind bolnavicios parca nu din piept ci din suflet,incetul cu incetul cu o maiestrie nemaivazuta de mine,coloreaza si invie putin peisajul doar cat sa-ti spuna..."fraiere... credeai ca filmul e alb-negru,nu e tata...e cum vreau eu....."Si iti lasa peisajul asa colorat,dar se asigura ca amaruciunea personajului principal sa creasca,la fel si agonia sa,concomitent cu cadrele vii,ca sa nu cumva sa crezi ca acesta este un film despre "luminita de la Capatul Tunelului"....ca nu este....iar finalul se incheie cum era de asteptat.... ''fara final'' semn ca ce am vazut nu se opreste,e o viata reala,posaca ce continua si dupa film..si revenind la cadrele moarte,fara culoare,''bolnave de plamani''...parca s-ar asigura ca si cei mai optimisti dintre noi nu s-au 'occidentalizat',''americanizat''... ''nu nu! Ramaneti tata de unde am pornit,nu va dau drumu'....astia suntem noi,unde comunismul,bolsevismul nu ne-a intrat in case,ci in sange,nu ne-a ales el l-am ales noi,aici a prins cel mai bine,ne place tristetea,..ce e rau in asta?Despre scenariu...nu zic nimic,un pretext ca omul asta sa faca ce vrea cu imaginea si da... A FACUT.Cat depre Mikhalkov nu am putut sa ma uit,nu de plictiseala,ci de nervi....Am vazut cateva filme printre care si "Barbierul din Siberia" si am vazut numai personaje din "Coana Chirita"...pur si simplu nu pot sa ma uit la asa ceva,,,nu pot :-) cu tot respectul pentru iubitorii filmelor sale,ce a vrut sa spuna,nici macar nu m-a interesat...insa prin comparatie m-a ajutat sa descopar un regizor DE UN TALENT INCREDIBIL cu filme urate pentru gustul meu Andrei Tarkovsky!
Ghemot
pe 14 Februarie 2015 17:44
Este un film la care m-am plictisit profund, și nici nu mi-a plăcut. Nu știu, poate nu e genul meu, dar îmi este greu să înțeleg de ce unii au dat nota 10...
kakamo
pe 14 Ianuarie 2015 14:27
Inteleg povestea, suprarealismul... incercarea omului de a-si ascunde firea si esecul lui, etc. Dar ma enerveaza stilul lui Tarkovski de a lua 15 min pentru a muta camera de la fereastra la usa, sa vad toata casa, dialogurile inutile ... Ciorba asta lungita imi displace...
AlexG90
pe 28 Decembrie 2014 21:12
Un film artistic realizat de Tarkovski. Filmul nu impresionează prin mijloacele cinematografice (acțiune sau alt cele), ci prin ideea pe care o transmite. Filmul este greu de urmărit, dar merită per total pentru orice cinefil amator. Cadrele sunt destul de terne, dar se observă ceva diferit în momentul în care cele trei personaje (Călăuza- Aleksandr Kaydanovskiy; Scriitorul- Anatoliy Solonitsyn; Profesorul- Nikolay Grinko) intră în "Zona", în mediul urban culorile sunt terne, șterse și nu au coloristică, pe când în "Zona" toate cadrele prind viață. Filmul prezintă o idee genială, o zonă unde dorințele celor care intră se îndeplinesc. Drumul este anevoios, iar legile fizicii în momentul în care intri în "Zona" nu mai sunt valabile. Problemele existențiale și întrebările care nu au răspuns. Ce este fericirea? Ce este dorința? Moartea?
Un moment interesant a fost cel în care Scriitorul spune: "Conștientul meu vrea ca vegetarianismul să câștige în lume, dar subconștientul meu dorește o halcă de carne. Ce vreau eu până la urmă?"
Filmul este realizat după cartea ("Picnic la margine de drum" de Arkadi şi Boris Strugatki).
cezarika21
pe 10 Mai 2014 08:43
"Călăuza" este un film vag inspirat din romanul "Picnic la marginea drumului" de Boris şi Arkadi Strugaţki. Ca şi în "Solaris", cineastul Andrei Tarkovski s-a folosit de sursa de inspiraţie doar ca idee şi nu a intenţionat să ecranizeze opera literară. Potrivit lui, filmul nu are nimic în comun cu romanul cu excepţia celor două cuvinte: Călăuza şi Zona. Deci, orice legătură făcută cu romanul este inutilă, pentru că cineastul a dorit realizarea unei opere de artă originale, în care să-şi expună idei proprii. Filmul poate avea mai multe interpretări, dată fiind ambiguitatea sa. În cele de mai jos voi explica ce am înţeles eu.
Apariţia unui miracol inexplicabil produs de o civilizaţie superioară - acea misterioasă Zonă guvernată după legi proprii şi care pare că îndeplineşte în mod miraculos dorinţele oamenilor care intră înăuntru - determină sentimente contradictorii în sufletele oamenilor. Majoritatea lor sunt cuprinşi de frică şi încearcă să o distrugă, dar Zona nu poate fi distrusă de o mână omenească, iar atunci autorităţile încearcă să o izoleze şi să interzică accesul oamenilor. Călăuze alese de Zonă după criterii necunoscute conduc înăuntru pe cei care îşi asumă riscul de a intra într-un spaţiu interzis, în care se află numeroase pericole.
Reprezentarea acestor două lumi de către Tarkovski este complet diferită: în timp ce lumea din afara Zonei este una cenuşie (cu imagini filmate în sepia şi cu un contrast puternic) şi cu sunete ascuţite, Zona este un spaţiu al culorii şi al liniştii profunde, cu sunete blânde (apa care curge, frunzele care se mişcă în vânt etc.). Drumul către Zonă poate însemna astfel drumul către lumină.
Zona este un loc în care fiecare îşi poate mântui sufletul, dar ca să poţi să te mântuieşti trebuie să crezi şi să-ţi doreşti aceasta din adâncul sufletului. Aici se îndeplinesc numai dorinţele adevărate, cele în care crezi cu adevărat şi nu cele pe care ţi le exprimi în cuvinte. În acest loc trebuie să intri cu smerenie, cu speranţă şi mai ales cu ascultare. Cei care intră aici cu senzaţia de superioritate precum Profesorul şi Scriitorul sau cu dorinţe egoiste și meschine precum Mistreţul nu vor reuşi să se salveze din existenţa cenuşie şi fără speranţă a omului muritor. Ieşirea din Zonă este însoţită de acordurile sonore ale Odei bucuriei din Simfonia a IX-a a lui Beethoven.
Călăuza duce în Zonă în acest film doi intelectuali: Profesorul şi Scriitorul, oameni nefericiți care au renunțat la conștiință și nu cred în minuni, dar speră să li se trezească spiritualitatea pierdută în sufletele lor pustii, cu sentimente drămuite după principiul biblic „Mene, mene, techel, ufarsin” (evocat şi în film). Ajunşi în faţa încăperii unde şi-ar putea materializa dorinţele cele mai ascunse, oamenii ezită, se tem şi în final aleg să nu mai intre, temându-se de ei-înşişi şi de toate răutăţile pe care le-ar putea materializa. "Conştiinţa mea vrea ca vegetarianismul să învingă în lume, dar subconştientul tânjeşte după o friptură suculentă", spune unul dintre cei doi intelectuali la începutul călătoriei. Cei doi se întorc în lumea din care au venit fără niciun câştig spiritual. Suflete pustii, ei urmează să rătăcească pe pământ până la venirea morţii, nereuşind să înţeleagă scopul superior al existenţei omului şi legătura sa cu divinitatea care a creat viaţa.
Incapacitatea şi refuzul oamenilor de a se mântui reiese cu claritate din plânsul neliniştit al Călăuzei din finalul filmului: "Oh, Doamne, ce oameni... I-ai văzut? Aveau ochii goi. Singurul lucru la care se gândesc e cum să se vândă pe ei înşişi, nu prea ieftin! Cum să obţină maximum posibil pentru fiecare mişcare emoţională! Ei ştiu că s-au născut cu un "scop", o "chemare superioară"! În definitiv, nu trăiesc "decât o dată"! Pot asemenea oameni să creadă în ceva? Şi nimeni nu crede. Nu numai ăia doi. Nimeni! Pe cine să mai iau acolo? Oh, Doamne... Şi ce-i mai groaznic e că nimănui nu-i trebuie. Nimeni n-are nevoie de camera aia. Toate eforturile mele sunt zadarnice." Profet neînţeles într-o lume golită de spiritualitate, Călăuza trăieşte dezamăgirea de a nu putea trezi credinţa în sufletele oamenilor, ai căror ochi orbi refuză să vadă adevărul.
Finalul filmului oferă totuşi o urmă de speranţă simbolizată de trecerea de la tonurile sepia care simbolizează moartea spiritului la culorile vii ce reprezintă renaşterea spirituală a lumii. "Maimuţica", copilul cu puteri telekinetice al Călăuzei, este o pată de culoare vie ce există în afara Zonei. Mişcarea celor trei pahare şi căderea pe jos doar a celui gol simbolizează prăbuşirea sufletească a omului cu un suflet gol şi supravieţuirea doar a celor care se întorc spre spiritualitate.
Filmul este plin de simboluri şi nu este locul aici să le detaliez. Recomand urmărirea sa cu atenţie pentru o mai bună înţelegere.
pst35
pe 23 Noiembrie 2013 21:03
L-am vazut in doua reprize, in prima repriza mi-am dat seama ca este foarte profund, dar oboseala fizica si psihica nu m-au lasat sa-l inteleg prea bine, oricum are niste replici de te pune pe ganduri...am de gand sa ma mai uit inca o data le el si daca nu-l inteleg bine nici odihnit...ma las pagubas :)) Ma intreb unde or fi gasit cladirile si locurile alea in '79, ca pareau abandonate de zeci sau sute de ani...
Stephen2D
pe 23 Noiembrie 2013 12:53
SarpeleCocosat
pe 08 August 2013 08:13
Mi-a placut in mod special din punct de vedere al imaginii, cadrele au o geometrie subtila ce duce spre arta fotografica mai degraba, deasemeni jocul actorilor foarte bun. In rest nu stiu ce sa zic, e un film filozofic cu un subiect difuz si un mesaj la fel de difuz, cel putin pentru mine. Dar in ciuda cetei in care m-a lasat pot spune ca m-am simtit atras de el, are un aer misterios si transmite multa profunzime.
xerses
pe 26 Aprilie 2013 11:50
Mi-a fost destul de greu sa urmaresc filmul; dar l-am "luat" ca pe o proba de rezistenta.
FlorinMovieFreak
pe 25 Ianuarie 2013 12:13
Ce poti spune dupa vizionarea sa ? ca te simti coplesit de cantitatea de informatie primita .. ca si cei din film .. te simti extenuat de calatorie .. si practic asta e si ideea filmului .. sa urci si sa cobori prin maruntaile vietii .. sa le ocolesti sau sa le infrunti direct .. pentru gasirea destinului .. menirea .. ta in scursura acestui subsol inchis .. numit VIATA !!!
pisicuta1
pe 18 Decembrie 2012 23:27
extraordinar,l am vazut cu multi ani in urma ;la cinematograf
,mi a placut poate
nu l am inteles prea bine atunci,
dar cred ca merita vazut!
aalex81
pe 11 Octombrie 2012 14:41
Dupa prima vizionare l-as putea descrie ca fiind greu de inteles, tulburator si incitant...mi-a lasat aceeasi senzatie pe care mi-a dat-o romanul "Shining" pe care l-am citit cap-coada intr-o singura noapte...si mie mi-a dat dureri de cap, si eu l-am considerat pe alocuri plictisitor, dar in acelasi timp genial..nu pot spune ca am inteles total semnificatia (sau semnificatiile) filmului, dar modul in care a fost regizat, filmat, jucat, face din el unul din cele mai bune filme ale cinematografiei..in mod sigur trebuie sa il revad..
lili22
pe 15 Septembrie 2012 15:09
l-am vazut si revazut de vreo 10-15 ori, dar nu mi se pare de ajuns.Pe primele locuri in lista preferintelor mele.
Totul este perfect in arta lui Tarkovski, fiecare replica, fiecare personaj, nimic nu este intimplator, mi s-a parut ca si eu am parcurs zona odata cu profesorul si scriitorul.Ati mai vazut un film care sa stringa pe afis actori atit de mari?
Vai de cei ce nu inteleg si iubesc acest film.
Un detaliu straniu, atit regizorul cit si doi dintre actori au murit tineri, rapusi de cancer.
sabinalin
pe 06 Aprilie 2012 17:12
Daca iti place literatura, nu-i poti rata de Dostoievski, Tolstoi sau Cehov. Daca esti un impatimit al conematografului e musai sa nu-ti scape Tarkovski, Mihalkov sau Koncealovski. In creatia tarkovskiana "Calauza" ocupa un loc de frunte. E genul de film care nu poate fi povestit, trebuie pur si simplu vazut si simtit. Cu foarte putin Tarkovski obtine foarte mult, acesta este apanajul geniilor. Cine suntem si incotro ne indreptam ? Nu exista solutie universal valabila a intrebarii existentiale. Cel mai important e ca omul sa-si pastreze dimensiunea spirituala. Usor de zis, foarte greu de facut...
ciprian34
pe 17 Martie 2012 23:39
Imi pare rau ca nu pot da o nota mai mare acestui film care e atat de complicat ca de altfel toate filmele regizate de Tarkovski sunt filme grele,dar bune,am vazut si Andrei Rubliov de asemenea o capodopera,ma fascineaza acest regizor si probabil acum voi continua cu Solaris si Copilaria lui Ivan.Revenind la acest film,are atatea de oferit incat daca ai incepe sa-l diseci in fiecare scena a filmului ai gasi ceva interesant.Calauza incearca sa duca oamenii in aceea Zona care pare un Rai,unde te poti mantui,dar oamenii nu cred si mai ales nu cred cei care se simt superiori ca Profesorul si Scriitorul care cred ca au o menire in viata aspira la Premiul Nobel,as putea scrie multe despre acest film ,nu-i inteleg pe cei care spun ca e un film prost,si mai ales pe cei care nu agreaza filmul rusesc,eu ador filmele rusesti,bineinteles cele bune.
ChrisfloydOS2001
pe 19 Septembrie 2011 00:55
un film pur o evadere din realitate ducand spre speranta cand totul se rezuma la a fi tu insuti...vizionand acest film ma duce cu gandul ca toti suntem propriile noastre calauze...si zgomotul sinelor si imaginiile in apa frumos!
CosminHorrorMaster
pe 15 Iulie 2011 21:16
Andrei Tarkovsky se remarca excelent de bine prin regizarea acestui film.
Quantico
pe 23 Mai 2011 01:48
Un film vazut de 3 ori...la intervale de 20 de ani!
Total diferit perceput de fiecare data...Zona-spatiu atemporal al imaginatiei noastre interioare-eul nostru regasit-speranta in ceva...(oare?!)-autocritica si autocenzura-regasirea adevarului din noi...si inca cate si mai cate...
Drumul in sine e parca evitarea scurtimii dintre 2 puncte si ocolirea tuturor reperelor posibile.(mai tineti minte acel "drum spre Mecca"a lui Macedonski?)
Alb-negru,sepia,arareori culori...
Acest film e viata sub forma sa cea mai directa si mai cruda.
ii inteleg pe cei carora nu le-a placut...e atat de usor sa fugi de tine insuti...
Ce pot sa zic , mie mi-a placut filmul . Fiecare cu genurile lui . Gusturile nu se discuta .
Marie_Antoinette
pe 22 Noiembrie 2010 17:27
pentru mine a fost destul de chinuitor sa-l vad cap coada. absolut plictisitor. cartea nu am citit-o asa ca nu am avut cu ce compara filmul...insa la cate recenzii pozitive am citit...o fi fost interesant pentru anii ´80...
bornStubborn
pe 21 Noiembrie 2010 14:27
Sincer v-am tot citit comentariile. Sunteti impatimiti, uluiti, atingeti pragul orgasmului intelectual cum spunea cineva mai sus - dar eu raspund POFTIM???. Mai copii si oameni mari am tot citit carti si vazut filme de pe cand eram prin clasa a 4-a si sincer, dar foarte sincer ACEASTA ECRANIZARE MI-A PRODUS LA PROPRIU DURERI DE CAP. E atat de plictisitor incat si cu pachetul de tigari in fata mi-a fost greu sa-l duc pana la capat. Lasati snobismul de duzina pur romanesc va rog si nu va mai dati chiar asa de fascinati. Parerea mea.
mihaelatb
pe 10 Octombrie 2010 13:30
viata prinde culoare numai prin ochii copilului, care este atat de pur incat paranormalul devine normal. Drumul facut impreuna cu "calauza", este de fapt drumul spre sine insusi, reintoarcerea la puritatea copilariei.
theothe
pe 26 Septembrie 2010 09:52
dupa ce citesti romanul...as vrea un film cu efectele speciale de acum
acesta e teatru curat...
Push
pe 08 Septembrie 2010 17:55
I ran into this video by accident, hopefully someone can help me.
Does anyone know the name of the music/song on the video clip?
Thanks...
nemotoujours
pe 01 Septembrie 2010 15:58
OMUL ASTA E CRIMA PURA.
FILMUL AM DORIT ANI DE ZILE SA I-L VAD,DIN CAUZA ROMANULUI APARUT IN ALMANAHUL ANTICIPATIA-PARCA 83 SAU IN 85,DAR NU STIU CUM NAIBA AM REUSIT DE ABIA TARZIU SA PUN MANA PE EL.
SI M-A TERMINAT PSIHIC.
AM AVUT VREO 5-6 ORGASME INTELECTUALE.
M-A SATISFACUT COMPLET DE NU MI-A MAI TREBUIT TELEVIZOR,CARTE,LAPTOP SI NICI MANCARE.
NU AM CE SA SPUN ALTCEVA DECAT CA IL VAD CA PE O PARALELA A ROMANULUI,O VARIANTA SUBLIM DE UMANA SI SPIRITUALA,UN REGAL DE IMAGINI SUPERBE,MONUMENTALE,PICTURALE,SUGESTIVE SI UN JOC DE ZILE MARI,CUM NUMAI RUSII I-L POT FACE.
DE CE SPUN ASA?
PRIVITI SOLARIS-UL SAU SI CEL AMERICAN!
STIATI CA FILMUL ORIGINAL A LUAT FOC SI S-A REFACUT TOTUL IN ACELASI BUGET,DE LA ZERO INTR-UN RITM SI O NEBUNIE INFERNALE?
ADMIR IN ACEST FILM SI PLACEREA POVESTII,CUM AI GANDUL LIBER SI CUM IMAGINEA SI SUNETUL I-TI CONDUC MINTEA.
chingachgooc
pe 28 Iulie 2010 22:31
Singurii care îşi îndeplinesc cele mai ascunse dorinţe sunt copiii. Departe de lume, şi totuşi în interiorul ei. Greu de înţeles de către adulţi, de către cei pentru care miracolul a pierit şi Dumnezeu a murit. Zona este a copiilor. A copiilor din noi. Căci, spune Călăuza, când omul este tânăr, copil, este asemenea unui copac fragil dar rodnic, pe când bătrâneţea este rigidă. Şi rigiditatea este semnul morţii apropiate.
Ce este Zona? Nimeni nu ştie. Dacă ea se datorează unui fenomen fizic, al ciocnirii unui meteorit de pământ, sau dacă ea înseamnă mâna întinsă de o civilizaţie extraterestră dornică să aducă omenirii un dar, sau s-o înveţe să preţuiască miracolul, omul rămâne sceptic. Pentru personajele din film, călători alături de Călăuză în Zonă, misterul e deopotrivă anti-ştiinţific şi periculos.
Trecând prin camerele complicate ale zonei, în căutarea camerei speciale unde dorinţele se îndeplinesc, oamenii rămân singuri cu ei înşişi, se întreabă despre condiţia lor şi despre sensul propriei vieţi. Aici, natura interacţionează cu mintea. Te lasă să mergi mai departe dacă ştii să îi urmezi regulile. Şi te opreşte, dacă te bizui doar pe propria ta raţiune. Zona are regulile ei.
Călăuza este un personaj aparte. El trăieşte totul la intensitate maximă. E foarte lucid. Înţelege că se confruntă cu o forţă pe care n-o poate controla. Şi ştie că de el depinde ca însoţitorii săi să ajungă cu bine la destinaţie. A făcut închisoare, pentru că a dus oameni clandestin în Zonă. Şi-a lăsat familia singură, soţia iubitoare şi copilul dăruit. A sacrificat totul pentru a se bucura de libertate. Libertatea de a-i face pe ceilalţi fericiţi.
Pictură alb-negru a umanului, imaginea unei ţări înnecate în băutură şi militarizare care respiră prin miracole, exemplu de urmat pentru tinerii oraşului monoton aflaţi la porţile ferecate ale speranţei.
kenya
pe 26 Iunie 2010 10:58
Aveam 15 ani cand a aparut acest film.L-am vazut odata la "Studio X" la bulgari pe vremea lui Ceausescu,prin 1987,fara sa inteleg nimic nici in rusa,nici in bulgara.Dar l-am vazut pe tot.De ce?Pentru ca imaginile neconventionale si expresia dramatica a protagonistilor imi sugerau o mica parte din intelesul filmului.A fost primul film SF pe care l-am vazut.L-am revazut acum cateva luni,cu subtitrare,si nu ma pot lauda ca m-am lamurit cu mult mai mult decat prima oara.
Acest film se dezvaluie mai mult irationalului,se adreseaza acelei sensibilitati organice a fiecaruia.Cartea este perfect cursiva,explicita,plina de substanta,scenele se petrec in ordinea naturala a actiunii,personajele sunt conturate si fiecare trasatura de caracter este clar descrisa.Sincer,cand am citit-o mi-am inchipuit altfel totul.Filmul este mult prea sumbru si parerea mea este ca din cauza aceasta poti scapa ideea filozofica.Esti prea ocupat sa te lamuresti asupra formelor si scapi fondul.Cred ca au incercat sa prinda si putin din dezolarea comunista,sa o sugereze foarte subtil,sa o incadreze in limitele unei lumi apocaliptice,imaginare,sa personalizeze insusi extraterestrul absent,invizibil, dar a carui amprenta in "Zona"este in totalitate coplesitoare,prin reguli care sfideaza chiar legile fizicii.Dezumanizarea si traiectoria pe care o apuca fiecare in acest "regat"al terorii,unde nimic nu este ceea ce pare,surprinde personajele,dar mai ales privitorul.
Cam asa se implinesc dorintele,pana ajungi la capatul drumului,de cele mai multe ori uiti de ce ai pornit,constati ca ceea ce ai dobandit pe parcurs este mai important decat motivul originar si ca modul in care te-a schimbat acest traseu face ca acest alt om care ai devenit,sa constate ca are alte valori,alte limite,alte prioritati si cu siguranta,alte credinte.Aceasta pare sa fie ideea filozofica a filmului,pentru care unii profesori de filozofie il recomanda.
fleurdelautomne
pe 25 Iunie 2010 19:32
unul dintre foarte putinele filme care sunt aproape mai bune decat cartea (Picnic la marginea drumului)... absolut superb .. si foarte actual avand in vedere ca in curand intreaga planeta va arata precum Zona
gena_boo
pe 04 Iunie 2010 00:35
Filmul este o capodopera.
Alin incearca sa vizionezi filme pentru varsta ta...Asta in cazul in care esti adolescent.
Daca ai trecut de varsta adolescentei,atunci nu incerca sa mai revezi filmul a 3-a oara...
NimeniAltu2k9
pe 26 Mai 2010 00:01
Pentru o asa opera de arta nu exista nota ,un asemenea film merita mai mult decat o cifra banala,un film special in care viziunea asupra vietii si a omului e de o originalitate iesita din comun.
Poezie pura e putin spus pentru un film plin de intelesuri construit cu ajutorul obiectelor , discutiilor filosofice, si a culorilor(vezi secvente alb negru in care viata parca nu isi mai are rostul,ca apoi sa se treaca la imaginile color din Zona in care viata este perceputa in mod diferit in care speranta si dorinta de a crede in ceva sunt posibile).
Zona este un nou inceput,noi oamenii vrem un nou inceput ,ceva in care sa credem,Zona este o calatorie a omului in sine insusi.
Filmul este plin de intrebari la care se gasesc cu greu raspunsuri ,ce e viata?ce e omul cu toate calitatile si defectele lui:rautate,egoism ,bunatate ,sinceritate? asa ca daca vrei o provocare in materie de filme ,acesta e alegerea perfecta.!
aayana
pe 23 Martie 2010 14:45
Criza ultimului idealist în viaţă
Fără credinţă, fără rădăcini spirituale, omul este ca un orb. Asta afirma Andrei Tarkovsky în interviul din 1980 acordat lui Aldo Tassone referindu-se la filmul său, Stalker. Indiferent că eşti filozof, artist sau om de ştiinţă, cunoaşterea pe care o dobândeşti de-a lungul vieţii este incompletă şi nu aduce satisfacţie. Dar dacă ai şti că există un loc unde cele mai sincere dorinţe, născute din suferinţă, se pot împlini, ai merge într-acolo?
Stalker este călăuza care-i duce pe oameni în acest spaţiu misterios numit Zona. Cele două denumiri sunt singurele detalii pe care regizorul le-a păstrat când a folosit ca sursă de inspiraţie nuvela fantastică a fraţilor Strugatsky, Picnic la marginea drumului.
Înainte de toate, ce fel de job e ăsta, călăuză? Din limba engleză, to stalk s-ar traduce cu cel care încalcă graniţa şi intră. Să fie graniţa dintre real şi imaginar, dintre profan şi sacru? Problema principală este că nimeni nu ştie dacă Zona există cu adevărat. Poate fi doar o născocire sau e produsul unei civilizaţii superioare.
Dar ce s-a întâmplat cu Mistreţul, călăuza anterioară, învăţătorul lui Stalker? După ce a intrat în cameră s-a îmbogăţit iar la o săptămână s-a spânzurat. Uneori o dorinţă poate fi opacă pentru sine şi nocivă pentru ceilalţi. A cerut ce nu trebuia să ceară. După ce şi-a dat seama de acest lucru a vrut să plătească pentru păcatul său.
Cert este că munca lui Stalker dă sens vieţii lui, este o cauză pentru care se abandonează. Deşi obosit după atâtea încercări şi avertizat de soţie să nu mai ducă oameni în Zonă, nu o ascultă. Pentru el este important să aprindă scânteia credinţei în inimile celor care şi-au pierdut ultima fărâmă de speranţă. Trebuie să fii cam inocent din punct de vedere intelectual pentru a spera că dincolo de pereţii unei camere ţi se pot împlini visele. Cu toate acestea, Scriitorul şi Profesorul aleg acest drum primejdios al necunoscutului. Fiecare cu intenţiile lui, mai mult sau mai puţin curate.
Stalker se simte întreg numai în Zonă şi oriunde altundeva pentru el e închisoare. Odată descoperită această libertate, vrea să o dăruiască omenirii. Altfel de ce un om ar dori să facă fericiţi pe alţii dacă nu ar primi el însuşi fericirea prin asta? Este o formă a gratuităţii greu înţeleasă într-o lume plină de interese personale.
Filmul nu excelează prin acţiune sau suspans. De altfel, cadrele în care nimic parcă nu se întâmplă pot plictisi pe cei care urmăresc intens un fir epic, o intrigă. Tarkovsky a fost într-atât de atent la detalii încât a ales ca muzica şi imaginile să comunice cu privitorul când dialogurile lipsesc. Tranziţia urban-rural se face prin cadre de lumină conjugate armonios: de la sepia la verdele proaspăt al pajiştilor luminoase. Te întrebi dacă pistolul de pe fundul râului, ziarul rupt, monezile aruncate, seringile şi câinele negru apar întâmplător sau semnifică ceva.
Discuţiile care se ţes între personaje sunt tensionate. Scriitorul vede că arta este singura virtute a omenirii prin însăşi lipsa ei de egoism. Arta se dăruieşte. Cu toate acestea, conştiinţa vrea să învingă vegetarianismul în lume în timp ce subconştientul tanjeşte după o fleică în sânge. Dar adevărul s-a născut din contradicţie. Profesorul nu înţelege toată poliloghia scriitorului, pentru el lucrurile sunt mai simple: vrea să fie lăsat în pace.
Zona nu pare periculoasă chiar dacă drumul trebuie să fie mereu altul pentru a ajunge la destinaţie. Securitatea celor trei depinde de intenţiile lor secrete: dacă au venit cu dorinţe sincere nu au de ce să se teamă. Scriitorul crede că nu există pericole reale în Zonă în timp ce profesorul urmează sfaturile călăuzei.
Finalul este ambiguu. Nu ştim sigur dacă au intrat în cameră, după ce au înfruntat toate pericolele de pe drum. Oamenilor nu le place să vorbească despre sentimentele lor lăuntrice. În pragul camerei misterioase, Stalker le spune că este cel mai important moment al vieţii lor, unul de sinceritate maximă. Să te uiţi în oglindă fără să te minţi nu e uşor. Teama de a schimba ceva stă în faţa comodităţii. Fiecare se mulţumeşte cu ce are. Scriitorul nu vrea să-şi verse murdăriile altuia şi nici să-şi piardă geniul, profesorul renunţă la premiul Nobel. Falsă modestie sau mândrie.
Doar rigiditatea şi tăria sunt însoţitorii morţii, spune Scriitorul. Numai elasticitatea şi lipsa de putere sunt expresii ale prospeţimii vieţii. Cu ce arme ne apărăm şi împotriva cui se dă lupta? Profesorul care venise cu o bombă renunţă să mai distrugă Zona. Poţi să distrugi propriile speranţe dar niciodată pe ale celorlalţi. Dar călăuza? Ea nu are nevoie să intre în cameră, asta ar merge contrar credinţei sale. Pentru Stalker contează ca ceilalţi să creadă că li se vor împlini dorinţele, că minunea se poate întâmpla. Este catalogat ca nebun.
Întorşi la barul din care au plecat, îi vedem meditativi. Epuizat şi profund dezamăgit după această ultimă încercare de a schimba ceva în oamenii care caută numai foloase materiale, călăuza se opreşte. De ce această durere? Stalker este ca un profet onest şi curat care crede că lumea va pieri din lipsa unei vieţi spirituale. Cum să nu te zbaţi când ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască, spune pe marginea râului. A trăi credinţa şi a nu o putea trezi în alţii, este chinul său.
Copilul cu puteri telekinetice din ultima scenă este speranţa, o nouă formă de credinţă, dă noi perspective, noi puteri spirituale, necunoscute. Nu ştim întotdeauna ce forme poate lua adevărul dar drumul rămâne deschis căutărilor, cu sau fără călăuză.
mike000000
pe 12 Februarie 2010 13:20
Mi l-a recomandat profu` de filozofie. Sper sa pot sa-l inteleg.
andreyuzzu
pe 18 August 2009 11:26
Nu sunt fan al acestor filme dar Stalker are ceva special. E genul de film in care nu trebuie sa compari cartea cu filmu.....modul in care tarkovsky a filmat e incredibil....e ceva unic in isotria cinematografiei.
EON
pe 02 Iunie 2006 10:19
Calauza si alte filme ale lui Tarkovsky (SOLARIS,...) le poti gasi in format DVD (cu subtitrare in lb. romana) in reteaua Media Galaxy si Diverta. Incearca sa citesti cartea care a stat la baza filmului ("Picnic la marginea drumului" - Arcadii & Boris Strugatki; mai poti cauta "Scarabeul in musuroi" si "Valurile linistesc vintul" carti aparute in anii 90 la ED NEMIRA
SUCCES...
pe 01 Iunie 2006 18:07
minunat film. acesta si "romeo si julieta" al lui zefirelli sunt cele doua filme asezate de mine in fruntea listei personale. imi doresc sa il am dar nu stiu de unde si cum sa fac rost de el, in limba rusa, evident si cu subtitrare. stiti dvs de unde pot sa-l iau?
pe 20 Noiembrie 2005 19:43
Intr-un viitor nedefinit, in urma vizitei pe Pamant a unei civilizatii extraterestre, spatiul din jurul impactului navei intergalactice prezinta proprietati biofizice stranii si primejdioase; ca atare, si mai ales, datorita zvonului ca in perimetruar exista un presupus loc al implinirii dorintelor, politia interzice accesul. Se formeaza o noua meserie, ilegala si plina de riscuri: aceea de calauza in spatiul Zonei. Datorita pericolului si al multiplelor riscuri implicate, meseria este imbracata de proscrisii societatii. Protagonistul filmului este un astfel de ins. In decursul unei zile, el ii va calauzi pe Scriitor si pe Fizicean printre variatele puncte primejdioase ale rezervatiei, ambii manati de ambitia de a obtine genialitatea. Jocul orgoliilor, dar si al caintei va face, insa, ca exact cand vor ajunge in dreptul fantanii dorintelor, drumetii sa nu mai fie in stare sa-si rosteasca cererea, constientizand ca nu mai au puterea de a dori cu adevarat - dar nu inainte ca Fiziceanul sa fi incercat sa arunce in aer fantana dorintelor. Cei trei se intorc in oras. Calauza, asteptat de sotie si de fiica bolnava, dezamagit de obtuzitatea si de egoismul semenilor sai, hotareste sa se mute cu sotia si cu fetita in perimetrul interzis.
pe 12 Martie 2005 16:15
La sfarsit nu se misca paharele...se misca cele trei personaje. Unul dintre ele, cel gol, trece dincolo, cade...
pe 04 Septembrie 2004 16:57
il comanzi de pe amazon?doar o idee.
filmul.erm, am avut bunavointa sa-l vad.de 2 ori chiar, pt ca prima oara am zis ca oi fi eu fumat unu' blunturi prea multe.apoi, am vazut ceva filme asha ca nu mi se poate imputa ca nu mi-a placut deoarece imi plac numai filmele lui marlon wayans sau freddie prinze jr.
calauza e mult prea lung, actorii sunt enervanti, subiectul e plictisitor (si nu in sens pozitiv pt ca si 2001 e plictisitor dar acolo cand te plictisesti macar ai ce vedea) iar mesajul pe care tarkovski banuiesc ca vrea sa-l transmita este probabil mult, mult prea subtil pentru mine.iar cand in final copilul ala misca paharul, m-a lasat paf.
in general asta e problema cu filmele lui, pe care le-am vazut in mare parte asa ca nu o sa postez si la ele.
o sa-l mai vad probabil peste cativa ani, ca sa vad daca imbatranirea mea afecteaza cumva modul in care vad filmul, dar eu unul mai indoiesc.
asha ca 2 stele
pe 28 Iulie 2003 11:52
Draga Domnule,
Va scriu cu un mare interes astazi deoarece o prietena minunata de-a mea este indragostita de acest film al dumneavoastra, "Calauza", film care de altfel a si reprezentat foarte mult pentru ea chiar din 1979, de la aparitie. In mod surprinzator, nu il are si mi-as dori foarte mult sa-i fac aceasta bucurie. Daca m-ati putea ajuta in acest sens v-as fi foarte recunoscatoare.
Cum as putea intra in posesia acestei casete video (eu as vrea sa o cumpar sau daca nu este posibil sa o inregistrez).
Va multumesc mult pentru raspunsul dvs si astept cu nerabdare un semn.
Dintre creațiile lor, Călăuza este categoric o capodoperă. Spre rușinea mea, l-am văzut doar de vreo zece ori. În sală, există și discul video, dar filmul merită și trebuie văzut în sală. Zece este foarte puțin, am avut colegi, în studenție, care l-au văzut și de treizeci de ori. Evident, au existat și atunci unii alergici, care l-au văzut o dată și nu au mai revenit, dar este probabil ceva cu apa pentru că atunci am cunoscut o singură asemenea persoană, în timp ce în prezent observăm că apar mai frecvent...
Oricum, filmult trebuie văzut nu doar în sală, ci și în grup. Un grup capabil să privească trei ore un film, care poate fi descris prin fraza „trei indivizi se plimbă, discutând, printr-o grădină, asta timp de trei ore".
Se tot amintește romanul „Picnic la marginea drumului". Un roman bun. Fără nici o legătură cu filmul!
Subiectul real al filmului... la fiecare vizionare devine altul. Este unul dintre filmele cu cele mai mobile înțelesuri... În anii '70 moda era (și de aceea atâtea vizionări) să mergi în grup, neapărat în grup, neapărat în liniște, apoi să ieși, să invadezi o masă de la Trifoiaj (una dintre cele două pizerii ale urbei epocii) și să discuți. Ore în șir. Despre ceea ce ai și au înțeles cei din grup. Mereu, cum spuneam, altceva... Filmul furnizează o mulțime imensă de argumente și o mulțime de întrebări.
De ce nu se poate merge direct?
De ce cei doi îndrăgostiți sunt schelete înnanexa anticamerei Camerei?
De ce se aprinde becul? De ce se arde apoi?
De ce este legat telefonul?
...
Filmul are nevoie de sală, atmosferă bună, un grup extrem de inteligent și un loc de discutat pe urmă!
Și este nevoie de generația lui „Eu nu citesc! Eu nu fac așa ceva!”, ca să poți auzi pe cineva declarând că nu a suportat, nu doar cărțile, dar nici filmul „Călăuza". Un adevărat revelator al sufletelor voalate...
Pentru toți cei care „au priceput" filmul, un tip:
Poate, oricare dintre cele trei personaje, să aibă o existență de sine stătătoare? Mai țineți minte cum începeau manualele epocii, cu cele trei forme de cunoaștere? Și care este spațiul în care nu putem intra, deși îl accesăm, inconștient, frecvent? Una dintre interpretări...
Spiritul rusesc de a face capodoperă din orice e inimitabil iar asta e unul dintre puținele cazuri când cartea îi e inferioară filmului
Poate e cel mai supraevaluat film din istorie. Mai bine cititi (recititi) Picnic la marginea drumului - care este adevarata capodopera.
Apropo, un lucru pozitiv în faptul că Basarabia s-a aflat sub stăpînirea Rusiei este faptul că cunosc fără probleme limba rusă și am putut vedea filmul în original.
Un moment interesant a fost cel în care Scriitorul spune: "Conștientul meu vrea ca vegetarianismul să câștige în lume, dar subconștientul meu dorește o halcă de carne. Ce vreau eu până la urmă?"
Filmul este realizat după cartea ("Picnic la margine de drum" de Arkadi şi Boris Strugatki).
Apariţia unui miracol inexplicabil produs de o civilizaţie superioară - acea misterioasă Zonă guvernată după legi proprii şi care pare că îndeplineşte în mod miraculos dorinţele oamenilor care intră înăuntru - determină sentimente contradictorii în sufletele oamenilor. Majoritatea lor sunt cuprinşi de frică şi încearcă să o distrugă, dar Zona nu poate fi distrusă de o mână omenească, iar atunci autorităţile încearcă să o izoleze şi să interzică accesul oamenilor. Călăuze alese de Zonă după criterii necunoscute conduc înăuntru pe cei care îşi asumă riscul de a intra într-un spaţiu interzis, în care se află numeroase pericole.
Reprezentarea acestor două lumi de către Tarkovski este complet diferită: în timp ce lumea din afara Zonei este una cenuşie (cu imagini filmate în sepia şi cu un contrast puternic) şi cu sunete ascuţite, Zona este un spaţiu al culorii şi al liniştii profunde, cu sunete blânde (apa care curge, frunzele care se mişcă în vânt etc.). Drumul către Zonă poate însemna astfel drumul către lumină.
Zona este un loc în care fiecare îşi poate mântui sufletul, dar ca să poţi să te mântuieşti trebuie să crezi şi să-ţi doreşti aceasta din adâncul sufletului. Aici se îndeplinesc numai dorinţele adevărate, cele în care crezi cu adevărat şi nu cele pe care ţi le exprimi în cuvinte. În acest loc trebuie să intri cu smerenie, cu speranţă şi mai ales cu ascultare. Cei care intră aici cu senzaţia de superioritate precum Profesorul şi Scriitorul sau cu dorinţe egoiste și meschine precum Mistreţul nu vor reuşi să se salveze din existenţa cenuşie şi fără speranţă a omului muritor. Ieşirea din Zonă este însoţită de acordurile sonore ale Odei bucuriei din Simfonia a IX-a a lui Beethoven.
Călăuza duce în Zonă în acest film doi intelectuali: Profesorul şi Scriitorul, oameni nefericiți care au renunțat la conștiință și nu cred în minuni, dar speră să li se trezească spiritualitatea pierdută în sufletele lor pustii, cu sentimente drămuite după principiul biblic „Mene, mene, techel, ufarsin” (evocat şi în film). Ajunşi în faţa încăperii unde şi-ar putea materializa dorinţele cele mai ascunse, oamenii ezită, se tem şi în final aleg să nu mai intre, temându-se de ei-înşişi şi de toate răutăţile pe care le-ar putea materializa. "Conştiinţa mea vrea ca vegetarianismul să învingă în lume, dar subconştientul tânjeşte după o friptură suculentă", spune unul dintre cei doi intelectuali la începutul călătoriei. Cei doi se întorc în lumea din care au venit fără niciun câştig spiritual. Suflete pustii, ei urmează să rătăcească pe pământ până la venirea morţii, nereuşind să înţeleagă scopul superior al existenţei omului şi legătura sa cu divinitatea care a creat viaţa.
Incapacitatea şi refuzul oamenilor de a se mântui reiese cu claritate din plânsul neliniştit al Călăuzei din finalul filmului: "Oh, Doamne, ce oameni... I-ai văzut? Aveau ochii goi. Singurul lucru la care se gândesc e cum să se vândă pe ei înşişi, nu prea ieftin! Cum să obţină maximum posibil pentru fiecare mişcare emoţională! Ei ştiu că s-au născut cu un "scop", o "chemare superioară"! În definitiv, nu trăiesc "decât o dată"! Pot asemenea oameni să creadă în ceva? Şi nimeni nu crede. Nu numai ăia doi. Nimeni! Pe cine să mai iau acolo? Oh, Doamne... Şi ce-i mai groaznic e că nimănui nu-i trebuie. Nimeni n-are nevoie de camera aia. Toate eforturile mele sunt zadarnice." Profet neînţeles într-o lume golită de spiritualitate, Călăuza trăieşte dezamăgirea de a nu putea trezi credinţa în sufletele oamenilor, ai căror ochi orbi refuză să vadă adevărul.
Finalul filmului oferă totuşi o urmă de speranţă simbolizată de trecerea de la tonurile sepia care simbolizează moartea spiritului la culorile vii ce reprezintă renaşterea spirituală a lumii. "Maimuţica", copilul cu puteri telekinetice al Călăuzei, este o pată de culoare vie ce există în afara Zonei. Mişcarea celor trei pahare şi căderea pe jos doar a celui gol simbolizează prăbuşirea sufletească a omului cu un suflet gol şi supravieţuirea doar a celor care se întorc spre spiritualitate.
Filmul este plin de simboluri şi nu este locul aici să le detaliez. Recomand urmărirea sa cu atenţie pentru o mai bună înţelegere.
,mi a placut poate
nu l am inteles prea bine atunci,
dar cred ca merita vazut!
Totul este perfect in arta lui Tarkovski, fiecare replica, fiecare personaj, nimic nu este intimplator, mi s-a parut ca si eu am parcurs zona odata cu profesorul si scriitorul.Ati mai vazut un film care sa stringa pe afis actori atit de mari?
Vai de cei ce nu inteleg si iubesc acest film.
Un detaliu straniu, atit regizorul cit si doi dintre actori au murit tineri, rapusi de cancer.
Total diferit perceput de fiecare data...Zona-spatiu atemporal al imaginatiei noastre interioare-eul nostru regasit-speranta in ceva...(oare?!)-autocritica si autocenzura-regasirea adevarului din noi...si inca cate si mai cate...
Drumul in sine e parca evitarea scurtimii dintre 2 puncte si ocolirea tuturor reperelor posibile.(mai tineti minte acel "drum spre Mecca"a lui Macedonski?)
Alb-negru,sepia,arareori culori...
Acest film e viata sub forma sa cea mai directa si mai cruda.
ii inteleg pe cei carora nu le-a placut...e atat de usor sa fugi de tine insuti...
acesta e teatru curat...
Does anyone know the name of the music/song on the video clip?
Thanks...
FILMUL AM DORIT ANI DE ZILE SA I-L VAD,DIN CAUZA ROMANULUI APARUT IN ALMANAHUL ANTICIPATIA-PARCA 83 SAU IN 85,DAR NU STIU CUM NAIBA AM REUSIT DE ABIA TARZIU SA PUN MANA PE EL.
SI M-A TERMINAT PSIHIC.
AM AVUT VREO 5-6 ORGASME INTELECTUALE.
M-A SATISFACUT COMPLET DE NU MI-A MAI TREBUIT TELEVIZOR,CARTE,LAPTOP SI NICI MANCARE.
NU AM CE SA SPUN ALTCEVA DECAT CA IL VAD CA PE O PARALELA A ROMANULUI,O VARIANTA SUBLIM DE UMANA SI SPIRITUALA,UN REGAL DE IMAGINI SUPERBE,MONUMENTALE,PICTURALE,SUGESTIVE SI UN JOC DE ZILE MARI,CUM NUMAI RUSII I-L POT FACE.
DE CE SPUN ASA?
PRIVITI SOLARIS-UL SAU SI CEL AMERICAN!
STIATI CA FILMUL ORIGINAL A LUAT FOC SI S-A REFACUT TOTUL IN ACELASI BUGET,DE LA ZERO INTR-UN RITM SI O NEBUNIE INFERNALE?
ADMIR IN ACEST FILM SI PLACEREA POVESTII,CUM AI GANDUL LIBER SI CUM IMAGINEA SI SUNETUL I-TI CONDUC MINTEA.
Ce este Zona? Nimeni nu ştie. Dacă ea se datorează unui fenomen fizic, al ciocnirii unui meteorit de pământ, sau dacă ea înseamnă mâna întinsă de o civilizaţie extraterestră dornică să aducă omenirii un dar, sau s-o înveţe să preţuiască miracolul, omul rămâne sceptic. Pentru personajele din film, călători alături de Călăuză în Zonă, misterul e deopotrivă anti-ştiinţific şi periculos.
Trecând prin camerele complicate ale zonei, în căutarea camerei speciale unde dorinţele se îndeplinesc, oamenii rămân singuri cu ei înşişi, se întreabă despre condiţia lor şi despre sensul propriei vieţi. Aici, natura interacţionează cu mintea. Te lasă să mergi mai departe dacă ştii să îi urmezi regulile. Şi te opreşte, dacă te bizui doar pe propria ta raţiune. Zona are regulile ei.
Călăuza este un personaj aparte. El trăieşte totul la intensitate maximă. E foarte lucid. Înţelege că se confruntă cu o forţă pe care n-o poate controla. Şi ştie că de el depinde ca însoţitorii săi să ajungă cu bine la destinaţie. A făcut închisoare, pentru că a dus oameni clandestin în Zonă. Şi-a lăsat familia singură, soţia iubitoare şi copilul dăruit. A sacrificat totul pentru a se bucura de libertate. Libertatea de a-i face pe ceilalţi fericiţi.
Pictură alb-negru a umanului, imaginea unei ţări înnecate în băutură şi militarizare care respiră prin miracole, exemplu de urmat pentru tinerii oraşului monoton aflaţi la porţile ferecate ale speranţei.
Acest film se dezvaluie mai mult irationalului,se adreseaza acelei sensibilitati organice a fiecaruia.Cartea este perfect cursiva,explicita,plina de substanta,scenele se petrec in ordinea naturala a actiunii,personajele sunt conturate si fiecare trasatura de caracter este clar descrisa.Sincer,cand am citit-o mi-am inchipuit altfel totul.Filmul este mult prea sumbru si parerea mea este ca din cauza aceasta poti scapa ideea filozofica.Esti prea ocupat sa te lamuresti asupra formelor si scapi fondul.Cred ca au incercat sa prinda si putin din dezolarea comunista,sa o sugereze foarte subtil,sa o incadreze in limitele unei lumi apocaliptice,imaginare,sa personalizeze insusi extraterestrul absent,invizibil, dar a carui amprenta in "Zona"este in totalitate coplesitoare,prin reguli care sfideaza chiar legile fizicii.Dezumanizarea si traiectoria pe care o apuca fiecare in acest "regat"al terorii,unde nimic nu este ceea ce pare,surprinde personajele,dar mai ales privitorul.
Cam asa se implinesc dorintele,pana ajungi la capatul drumului,de cele mai multe ori uiti de ce ai pornit,constati ca ceea ce ai dobandit pe parcurs este mai important decat motivul originar si ca modul in care te-a schimbat acest traseu face ca acest alt om care ai devenit,sa constate ca are alte valori,alte limite,alte prioritati si cu siguranta,alte credinte.Aceasta pare sa fie ideea filozofica a filmului,pentru care unii profesori de filozofie il recomanda.
Alin incearca sa vizionezi filme pentru varsta ta...Asta in cazul in care esti adolescent.
Daca ai trecut de varsta adolescentei,atunci nu incerca sa mai revezi filmul a 3-a oara...
Poezie pura e putin spus pentru un film plin de intelesuri construit cu ajutorul obiectelor , discutiilor filosofice, si a culorilor(vezi secvente alb negru in care viata parca nu isi mai are rostul,ca apoi sa se treaca la imaginile color din Zona in care viata este perceputa in mod diferit in care speranta si dorinta de a crede in ceva sunt posibile).
Zona este un nou inceput,noi oamenii vrem un nou inceput ,ceva in care sa credem,Zona este o calatorie a omului in sine insusi.
Filmul este plin de intrebari la care se gasesc cu greu raspunsuri ,ce e viata?ce e omul cu toate calitatile si defectele lui:rautate,egoism ,bunatate ,sinceritate? asa ca daca vrei o provocare in materie de filme ,acesta e alegerea perfecta.!
Fără credinţă, fără rădăcini spirituale, omul este ca un orb. Asta afirma Andrei Tarkovsky în interviul din 1980 acordat lui Aldo Tassone referindu-se la filmul său, Stalker. Indiferent că eşti filozof, artist sau om de ştiinţă, cunoaşterea pe care o dobândeşti de-a lungul vieţii este incompletă şi nu aduce satisfacţie. Dar dacă ai şti că există un loc unde cele mai sincere dorinţe, născute din suferinţă, se pot împlini, ai merge într-acolo?
Stalker este călăuza care-i duce pe oameni în acest spaţiu misterios numit Zona. Cele două denumiri sunt singurele detalii pe care regizorul le-a păstrat când a folosit ca sursă de inspiraţie nuvela fantastică a fraţilor Strugatsky, Picnic la marginea drumului.
Înainte de toate, ce fel de job e ăsta, călăuză? Din limba engleză, to stalk s-ar traduce cu cel care încalcă graniţa şi intră. Să fie graniţa dintre real şi imaginar, dintre profan şi sacru? Problema principală este că nimeni nu ştie dacă Zona există cu adevărat. Poate fi doar o născocire sau e produsul unei civilizaţii superioare.
Dar ce s-a întâmplat cu Mistreţul, călăuza anterioară, învăţătorul lui Stalker? După ce a intrat în cameră s-a îmbogăţit iar la o săptămână s-a spânzurat. Uneori o dorinţă poate fi opacă pentru sine şi nocivă pentru ceilalţi. A cerut ce nu trebuia să ceară. După ce şi-a dat seama de acest lucru a vrut să plătească pentru păcatul său.
Cert este că munca lui Stalker dă sens vieţii lui, este o cauză pentru care se abandonează. Deşi obosit după atâtea încercări şi avertizat de soţie să nu mai ducă oameni în Zonă, nu o ascultă. Pentru el este important să aprindă scânteia credinţei în inimile celor care şi-au pierdut ultima fărâmă de speranţă. Trebuie să fii cam inocent din punct de vedere intelectual pentru a spera că dincolo de pereţii unei camere ţi se pot împlini visele. Cu toate acestea, Scriitorul şi Profesorul aleg acest drum primejdios al necunoscutului. Fiecare cu intenţiile lui, mai mult sau mai puţin curate.
Stalker se simte întreg numai în Zonă şi oriunde altundeva pentru el e închisoare. Odată descoperită această libertate, vrea să o dăruiască omenirii. Altfel de ce un om ar dori să facă fericiţi pe alţii dacă nu ar primi el însuşi fericirea prin asta? Este o formă a gratuităţii greu înţeleasă într-o lume plină de interese personale.
Filmul nu excelează prin acţiune sau suspans. De altfel, cadrele în care nimic parcă nu se întâmplă pot plictisi pe cei care urmăresc intens un fir epic, o intrigă. Tarkovsky a fost într-atât de atent la detalii încât a ales ca muzica şi imaginile să comunice cu privitorul când dialogurile lipsesc. Tranziţia urban-rural se face prin cadre de lumină conjugate armonios: de la sepia la verdele proaspăt al pajiştilor luminoase. Te întrebi dacă pistolul de pe fundul râului, ziarul rupt, monezile aruncate, seringile şi câinele negru apar întâmplător sau semnifică ceva.
Discuţiile care se ţes între personaje sunt tensionate. Scriitorul vede că arta este singura virtute a omenirii prin însăşi lipsa ei de egoism. Arta se dăruieşte. Cu toate acestea, conştiinţa vrea să învingă vegetarianismul în lume în timp ce subconştientul tanjeşte după o fleică în sânge. Dar adevărul s-a născut din contradicţie. Profesorul nu înţelege toată poliloghia scriitorului, pentru el lucrurile sunt mai simple: vrea să fie lăsat în pace.
Zona nu pare periculoasă chiar dacă drumul trebuie să fie mereu altul pentru a ajunge la destinaţie. Securitatea celor trei depinde de intenţiile lor secrete: dacă au venit cu dorinţe sincere nu au de ce să se teamă. Scriitorul crede că nu există pericole reale în Zonă în timp ce profesorul urmează sfaturile călăuzei.
Finalul este ambiguu. Nu ştim sigur dacă au intrat în cameră, după ce au înfruntat toate pericolele de pe drum. Oamenilor nu le place să vorbească despre sentimentele lor lăuntrice. În pragul camerei misterioase, Stalker le spune că este cel mai important moment al vieţii lor, unul de sinceritate maximă. Să te uiţi în oglindă fără să te minţi nu e uşor. Teama de a schimba ceva stă în faţa comodităţii. Fiecare se mulţumeşte cu ce are. Scriitorul nu vrea să-şi verse murdăriile altuia şi nici să-şi piardă geniul, profesorul renunţă la premiul Nobel. Falsă modestie sau mândrie.
Doar rigiditatea şi tăria sunt însoţitorii morţii, spune Scriitorul. Numai elasticitatea şi lipsa de putere sunt expresii ale prospeţimii vieţii. Cu ce arme ne apărăm şi împotriva cui se dă lupta? Profesorul care venise cu o bombă renunţă să mai distrugă Zona. Poţi să distrugi propriile speranţe dar niciodată pe ale celorlalţi. Dar călăuza? Ea nu are nevoie să intre în cameră, asta ar merge contrar credinţei sale. Pentru Stalker contează ca ceilalţi să creadă că li se vor împlini dorinţele, că minunea se poate întâmpla. Este catalogat ca nebun.
Întorşi la barul din care au plecat, îi vedem meditativi. Epuizat şi profund dezamăgit după această ultimă încercare de a schimba ceva în oamenii care caută numai foloase materiale, călăuza se opreşte. De ce această durere? Stalker este ca un profet onest şi curat care crede că lumea va pieri din lipsa unei vieţi spirituale. Cum să nu te zbaţi când ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască, spune pe marginea râului. A trăi credinţa şi a nu o putea trezi în alţii, este chinul său.
Copilul cu puteri telekinetice din ultima scenă este speranţa, o nouă formă de credinţă, dă noi perspective, noi puteri spirituale, necunoscute. Nu ştim întotdeauna ce forme poate lua adevărul dar drumul rămâne deschis căutărilor, cu sau fără călăuză.
SUCCES...
filmul.erm, am avut bunavointa sa-l vad.de 2 ori chiar, pt ca prima oara am zis ca oi fi eu fumat unu' blunturi prea multe.apoi, am vazut ceva filme asha ca nu mi se poate imputa ca nu mi-a placut deoarece imi plac numai filmele lui marlon wayans sau freddie prinze jr.
calauza e mult prea lung, actorii sunt enervanti, subiectul e plictisitor (si nu in sens pozitiv pt ca si 2001 e plictisitor dar acolo cand te plictisesti macar ai ce vedea) iar mesajul pe care tarkovski banuiesc ca vrea sa-l transmita este probabil mult, mult prea subtil pentru mine.iar cand in final copilul ala misca paharul, m-a lasat paf.
in general asta e problema cu filmele lui, pe care le-am vazut in mare parte asa ca nu o sa postez si la ele.
o sa-l mai vad probabil peste cativa ani, ca sa vad daca imbatranirea mea afecteaza cumva modul in care vad filmul, dar eu unul mai indoiesc.
asha ca 2 stele
Va scriu cu un mare interes astazi deoarece o prietena minunata de-a mea este indragostita de acest film al dumneavoastra, "Calauza", film care de altfel a si reprezentat foarte mult pentru ea chiar din 1979, de la aparitie. In mod surprinzator, nu il are si mi-as dori foarte mult sa-i fac aceasta bucurie. Daca m-ati putea ajuta in acest sens v-as fi foarte recunoscatoare.
Cum as putea intra in posesia acestei casete video (eu as vrea sa o cumpar sau daca nu este posibil sa o inregistrez).
Va multumesc mult pentru raspunsul dvs si astept cu nerabdare un semn.