Sinopsis

Inspirat de nuvela lui Stephen King, The Body, filmul lui Rob Reiner, e un clasic, o dezarmant de tandra poveste, subtila si sublima, a patru copii care pleaca intr-o calatorie ce-i va maturiza prematur.

Gordie (Will Wheaton) e inteligent, creativ si are un viitor luminos in fata. Chris (River Phoenix), prietenul lui cel mai bun, face pe durul pentru a ascunde durerea produsa de abuzurile fizice pe care le sufera acasa.

Ceilalti doi sunt Vern (Jerry O'Connell), un grasun complexat si Teddy (Corey Feldman), un loial, amuzant, dar tulburat pusti care-si doreste moartea. Atunci cand cei patru afla despre un cadavru aflat la 30 de kilometri in josul caii ferate ce strabate micutul lor orasel din Oregon, ei pornesc clandestin intr-o calatorie aventuroasa pentru a-l vedea cu ochii lor. De-a lungul a numeroase intamplari neplacute, Gordie, Chris, Vern si Teddy savureaza ultima lor vara a copilariei; ii asteapta un viitor care i-ar putea desparti si zdrobi. In acest timp, o banda de adolescenti duri care-si doresc faima cu orice pret, vor sa gaseasca ei primii cadavrul.

Cu totii suntem bantuiti de sfarsitul copilariei si de lucrurile importante pe care trebuie sa le abandonam pe drumul nostru lung si sinuos spre maturizare: intensitatea iubirilor, fricile si ranile; ritualurile talismanice si jocurile; rasetele si bravada, legaturile profunde de prietenie. Toate aceste lucruri sunt prezentate in Stand by Me. Intr-un articol din New York Times, romancierul Avery Corman scrie: Baietii leaga prietenii importante atunci cand sunt tineri si a caror intensitate ramane unica. Din pacate, ele se sfarsesc la maturitate. Stand by Me, gratie regiei impecabile a lui Rob Reiner, capteaza si converteste caldura, intimitatea si sensibilitatea unei asemenea relatii. Filmul e simultan o oda a prieteniilor infantile si o lamentatie pricinuita de pierderea acestei pretioase legaturi atunci cand devii adult.

Propulsat de interpretari excelente si de o actiune captivanta, Stand by Me figureaza printre cele mai bune filme despre maturizare care au impanzit peisajul cinematografic al anilor ’80. S-a spus chiar despre el ca e cea mai importanta pelicula despre prietenie facuta vreodata. Pentru multi critici, e chiar unul dintre filmele preferate din toate timpurile. Stand by me ii prilejuia lui River Phoenix, actor disparut tragic si neasteptat la numai 23 de ani, unul dintre primele roluri majore. Piesa lui Ben E. King care da titlul filmului, s-a reintors in topuri in anul ’87, ajutata de popularitatea filmului.