Părerea criticului
Star Trek Into Darkness rulează în regim de avanpremieră în cinematografele cu tehnologie 3D din toată ţara şi pe ecranul IMAX din Bucureşti, oferind un spectacol vizual care îţi taie răsuflarea şi o poveste cu multe twisturi, acţiune cât să nu lase actorii să-şi tragă sufletul vreo clipă, multă tensiune şi personaje complexe.

În 2009, J.J. Abrams - creatorul seriei Lost, regizorul lui Misiune: Imposibila III şi a lui Super 8 - resuscita franciza Star Trek, nu doar readucând seria la viaţă, ci dându-i un suflu nou. A reuşit asta fără să îi aplice o transformare radicală. A reuşit să-l facă pur şi simplu bun, mai mult - un film mainstream, salvându-l de la statutul filmului de nişă. Ce înţelegeam atunci, şi ni s-a confirmat cu ocazia avanpremierei lui Into Darkness, este că regizorul nu face parte din grupul fanilor împătimiţi ai seriei Star Trek. Nefiind unul dintre fani, a lucrat ca simplu povestitor, fără să se raporteze la un bagaj emoţional sau vreo nostalgie personală. Asta a putut face din Star Trek Into Darkness un SF cu viaţă proprie, de audienţă generală.

E adevărat, prima scenă din Star Trek Into Darkness, film pe care l-am vizionat joi seara pe ecranul Imax din Bucureşti, este un tribut adus seriei Star Trek, făcând trecerea de la "locurile comune", ce cu siguranţă vor unge pe suflet fanii, către un nou nivel. Echipa de pe Enterprise este într-o misiune de explorare, pe planeta vulcanică Nibiru. Unul dintre trailerele filmului arată în câteva secunde fascinanta planetă. În film secvenţa este destul de dezvoltată, cu Kirk (Chris Pine), Spock (Zachary Quinto) şi Bones (Karl Urban) gata să încalce regulile Flotei Stelare. După scena-tribut, filmul evoluează în direcţia în care J.J. Abrams a vrut să ducă filmul de la bun început. Odată ce misiunea de explorare "a noi lumi şi noi civilizaţii" este încheiată, Enterprise revine la bază. Acolo Kirk află despre atentatul asupra arhivelor Flotei Stelare, pus la cale de cel identificat ca fiind John Harrison (Benedict Cumberbatch). Aşa că misiunea Enterprise se modifică radical - Kirk şi echipajul său vor pleca în spaţiu într-o operaţiune militară. Pentru că un război e pe cale să se declanşeze... Miza filmului creşte, astfel, dramatic.

Rămânând la capitolul tributuri, fanii din sală ai seriei Star Trek au aplaudat - la proiecţia din sala Imax de joi seară - intervenţia într-o scenă scurtă a unui personaj veteran din universul Star Trek. Salutăm şi noi această participare, probabil gândită de scenaristul Gene Roddenberry, adus ca şi consultant la Into Darkness datorită experienei sale ca scenarist la celebra serie TV Star Trek.

Personajul negativ al filmului, jucat de un Benedict Cumberbatch costumat precum Blade, este un adevărat adversar pentru Kirk şi echipaj, mai ales prin caracterul lui alunecos, manipulativ. Rece, cerebral, cu rezistenţă fizică şi abilităţi combative aproape inumane, cel identificat de Flota Stelară ca John Harrison are un soi de cruzime ce-l apropie de Hannibal Lecter. Scenariştii Roberto Orci, Alex Kurtzman, Damon Lindelof îl fac miezos pe acest villain. Pe de o parte crede în eugenie, pe de alta are câteva momente în care i se întrevede umanitatea. J.J. Abrams licitează şi mai mult la capitolul "răi". Mai există o minte bolnavă în spatele personajului lui Cumberbatch, a cărui identitate nu o vom dezvălui, care încurcă şi mai mult iţele echipajului de pe Enterprise. Pregătiţi-vă, de asemenea, pentru câteva twist-uri bune, plus mărunte şi secundare conflicte care vor pune sare pe rană, pe parcursul filmului, dând de furcă protagoniştilor.

Dacă Kirk şi Spock, intuitivul comandant şi - respectiv - raţionalul secund, se completează reciproc, iar fetele de pe Enterprise - Uhura (Zoe Saldana) şi Dr. Carol Marcus (Alice Eve) vor face deliciul publicului masculin (prima mai ales pentru scena în care îi confruntă pe agresivii klingonieni, iar blonda mai ales prin apariţia în bikini), personajul nostru de suflet din acest film este... Scotty (Simon Pegg), inginerul-şef de geniu de pe Enterprise.

Scenele de luptă corp la corp, sau dintre nave, urmăririle în spaţiu, ori de pe planeta klingonienilor, Kronos, frumuseţea stranie a planetei Nibiru, imaginile panoramice ale Londrei din viitorul îndepărtat, plus proiectarea filmului în trei dimensiuni, fac din Star Trek Into Darkness un spectacol vizual la care îţi vei ţine respiraţia. Comparabil ca spectaculozitate cu un Transformers: Dark of the Moon, ori Iron Man 3, fiind totodată altceva, nu credem că greşim afirmând că are şi miez, cam ca un thriller psihologic.

Iar după ce J.J. Abrams şi echipa reuşesc să facă un film în care nu e timp să te plictiseşti, pentru că există acţiune, miză, conflicte, vocea din off de pe generic te va face să simţi fiori în tot corpul. La auzirea tagline-ului filmelor Star Trek, nostalgia şi emoţia vor năpădi spectatorul, fie că este fan împătimit, fie că a urmărit măcar o dată un film din seria cu Căpitanul Jean-Luc Picard: "Space: the final frontier. These are the voyages of the starship Enterprise. Its five-year mission: to explore strange new worlds, to seek out new life and new civilizations, to boldly go where no man has gone before".