Sinopsis

Demult, intr-o galaxie indepartata...

Cavalerul Jedi Anakin Skywalker trebuie sa ia o decizie de importanta cruciala. Pus in situatia de a alege intre a o pierde pe femeia iubita si a-si vinde sufletul pentru a o salva, Anakin cade prada tentatiilor oferite de partea intunecata a Fortei. Dupa aproape 30 de ani de asteptare, spectatorii din lumea intreaga vor afla in ce mod eroul lor, Anakin Skywalker - pe care profetiile il considera a fi Alesul, unicul individ capabil sa asigure pacea galaxiei - devine temutul Darth Vader, mâna dreapta a Imparatului. De asemenea, vor descoperi cum mentorii lui Anakin - Obi-Wan Kenobi si Maestrul Jedi Yoda - au reusit sa supravietuiasca distrugerii Ordinului Jedi, fiind apoi nevoiti sa se ascunda pâna la sfarsitul zilelor pe planete indepartate si ostile.

Spectatorii vor asista la transformarea Cancelarului Palpatine, initial intelept si cu intentii pacifiste, in temutul dictator al Imperiului Galactic si vor afla conditiile in care copiii lui Anakin, Luke Skywalker si Printesa Leia Organa, au fost despartiti si destinati sa conduca celebra revolta impotriva Imperiului.

„Toate piesele acestui puzzle vor fi puse cap la cap si adevarul va fi dezvaluit.“ promite regizorul si scenaristul George Lucas, care inchide astfel ciclul inceput in 1977 cu Star Wars: Episode IV A New Hope / Razboiul stelelor.