Părerea criticului
Cu siguranta Stardust va placea spectatorilor iubitori de povesti cu zane si cu troli, cu inorogi si cu vrajitoare, cu eroi care salveaza personaje feminine si cu castele pe nori. Pentru ca tocmai despre asta e vorba in Stardust.
Povestea lui Neil Gaiman, un scriitor care abordeaza post-Tolkien un subiect asemanator ( dupa ce romanele sale Zeii americani sau Baietii lui Anansi au cu totul alte teme), publicata in 1998, inspira filmul lui Matthew Vaughn.
Povestea se desfasoara intre doua lumi: cea reala, in Anglia victoriana de sfarsit de secol XIX, si in lumea fantastica a Tarii Zanelor, un loc de poveste, cu alte notiuni pentru spatiu si timp. Cele doua locuri, totusi, vor comunica in momentele-cheie.
In satul Wall, undeva in Anglia , tanarul Tristran Thorn (Charlie Cox) se indragosteste de frumoasa Victoria (Sienna Miller), careia ii promite, ca un adevarat indragostit, o stea cazatoare de pe cer. Ceea ce insa face speciala promisiunea e calatoria lui Tristran in Tara Zanelor, care - desi invecinata satului e de fapt o lume de basm, iesita din spatiu si timp. Dorinta sa este de a aduce steaua cazuta din cer, ca semn de pretuire pentru iubita sa din lumea oamenilor, fara a-si da seama ca fiinta celesta devine o tanara blonda adorabila (Claire Danes). In acelasi timp, fiii regelui de curand defunct al Tarii Zanelor (Peter O’Toole), o figura inspirata parca din Hamlet, se lupta pentru obsinerea unui colier cu piatra pretioasa, care va asigura gasitorului dreptul la succesiune. Iar acest colier se afla, fireste, unde altundeva decat la gatul stelei. {i pentru ca atat ar fi fost prea putin, iata ca si o vrajitoare (coborata parca, de asemenea, din Macbeth), pleaca in cautarea stelei, ca reteta a tineretii vesnice; de Niro face un rol foarte amuzant de capitan de pirati ( pe langa care Jack Sparrow din Piratii... pare un adevarat “Barba-Neagra”).
Distributia cuprinde nume cunoscute printre actori relativ putin consacrati - Charlie Cox, in rolul eroului principal, e mai degraba un debutant, iar Claire Danes e prea pamanteana pentru rolul unei stele cu chip de femeie. In alt plan, rolul infam de vrajitoare n-o impiedica pe Michelle Pfeiffer sa retina privirea... mai mult decat tinerele care aprind sau au aprins inima eroului principal. In acelasi timp, dialogurile sunt foarte contemporane pentru niste personaje ale secolului XIX, si reusesc sa faca agreabila o lume altfel indepartata.
Tema e romantica – tanarul plecat sa indeplineasca promisiunea iubitei, de altfel ingrata, se indragosteste de frumoasa pe care o salveaza, iar sfarsitul e oarecum previzibil. Un film destul de lung, cu mai multe fire epice, nu e neaparat o poveste pentru copii – prin complexitatea personajelor.
Costumele prezinta o oarecare inclinatie catre decoratia flamboaianta, explicabil pentru un film intr-o lume de basm, dar totusi peste ceea ce ar fi cerut ambianta filmului.
O asemenea poveste, asezonata cu gnomi, zane care incap in palma, inorogi salvatori, dar si cu prezente episodice inspirate va tine cu sufletul la gura pe cei care se infioara cand aud de legende sau de istorisiri cu zane. Eu una am cedat tentatiei.
Povestea lui Neil Gaiman, un scriitor care abordeaza post-Tolkien un subiect asemanator ( dupa ce romanele sale Zeii americani sau Baietii lui Anansi au cu totul alte teme), publicata in 1998, inspira filmul lui Matthew Vaughn.
Povestea se desfasoara intre doua lumi: cea reala, in Anglia victoriana de sfarsit de secol XIX, si in lumea fantastica a Tarii Zanelor, un loc de poveste, cu alte notiuni pentru spatiu si timp. Cele doua locuri, totusi, vor comunica in momentele-cheie.
In satul Wall, undeva in Anglia , tanarul Tristran Thorn (Charlie Cox) se indragosteste de frumoasa Victoria (Sienna Miller), careia ii promite, ca un adevarat indragostit, o stea cazatoare de pe cer. Ceea ce insa face speciala promisiunea e calatoria lui Tristran in Tara Zanelor, care - desi invecinata satului e de fapt o lume de basm, iesita din spatiu si timp. Dorinta sa este de a aduce steaua cazuta din cer, ca semn de pretuire pentru iubita sa din lumea oamenilor, fara a-si da seama ca fiinta celesta devine o tanara blonda adorabila (Claire Danes). In acelasi timp, fiii regelui de curand defunct al Tarii Zanelor (Peter O’Toole), o figura inspirata parca din Hamlet, se lupta pentru obsinerea unui colier cu piatra pretioasa, care va asigura gasitorului dreptul la succesiune. Iar acest colier se afla, fireste, unde altundeva decat la gatul stelei. {i pentru ca atat ar fi fost prea putin, iata ca si o vrajitoare (coborata parca, de asemenea, din Macbeth), pleaca in cautarea stelei, ca reteta a tineretii vesnice; de Niro face un rol foarte amuzant de capitan de pirati ( pe langa care Jack Sparrow din Piratii... pare un adevarat “Barba-Neagra”).
Distributia cuprinde nume cunoscute printre actori relativ putin consacrati - Charlie Cox, in rolul eroului principal, e mai degraba un debutant, iar Claire Danes e prea pamanteana pentru rolul unei stele cu chip de femeie. In alt plan, rolul infam de vrajitoare n-o impiedica pe Michelle Pfeiffer sa retina privirea... mai mult decat tinerele care aprind sau au aprins inima eroului principal. In acelasi timp, dialogurile sunt foarte contemporane pentru niste personaje ale secolului XIX, si reusesc sa faca agreabila o lume altfel indepartata.
Tema e romantica – tanarul plecat sa indeplineasca promisiunea iubitei, de altfel ingrata, se indragosteste de frumoasa pe care o salveaza, iar sfarsitul e oarecum previzibil. Un film destul de lung, cu mai multe fire epice, nu e neaparat o poveste pentru copii – prin complexitatea personajelor.
Costumele prezinta o oarecare inclinatie catre decoratia flamboaianta, explicabil pentru un film intr-o lume de basm, dar totusi peste ceea ce ar fi cerut ambianta filmului.
O asemenea poveste, asezonata cu gnomi, zane care incap in palma, inorogi salvatori, dar si cu prezente episodice inspirate va tine cu sufletul la gura pe cei care se infioara cand aud de legende sau de istorisiri cu zane. Eu una am cedat tentatiei.
