Părerea criticului
Profesorul nebun l-a creat pe Stitch Head pentru a apăra monștrii de oamenii din orașul Grubbers Nubbin. Dar ce se întâmplă când el părăsește castelul pentru că vrea să fie iubit?
Multipremiatul regizor-scenarist Steve Hudson și-a lansat primul film de animație, o comedie fantastică pentru toată familia, cu accente horror. Micul erou peticit a fost nominalizat la un Luxembourg Film Award și dezvăluie povestea unei așezări medievale deasupra căruia domnește Grotesque, un castel de groază. Cu o premisă inedită, umor și momente înduioșătoare, producția europeană are potențialul de a învăța spectatorii câteva lecții importante despre nevoia de a fi validat, prietenia adevărată și costul faimei.
Legenda spune că în castelul din Grubbers Nubbin s-ar afla mai multe feluri de monștri, astfel că sătenii se tem de el. La rândul lor, locuitorii dealului se tem de o iminentă „gloată furioasă”. Această frică reciprocă îi ține departe unii de ceilalți, asta până când apare Freak Finder, un circar ambulant aproape de faliment. El ar face orice îi stă în putință ca să își salveze afacerea, inclusiv că îl convingă pe Stitch Head să i se alăture în lumea spectacolului, cu promisiunea că oamenii „îl vor iubi”.
Protagonistul are și el motivele lui să plece: profesorul nebun, creatorul său și singura figură paternă pe care a cunoscut-o vreodată, este mereu în căutarea celei mai noi și mai mărețe creaturi, uitând complet de toate celelalte de dinainte. Astfel monștri se ajută ei între ei pentru a face față situației. Dar Stitch Head a suferit destul și consideră că merită adorația publicului, chiar dacă viața de „ciudat” ce bagă frica în oameni se dovedește a fi altfel decât și-a imaginat, atunci când șeful lui începe să îl exploateze, cu riscul de a-l pune în pericol. Din cauza lui se ajunge la o răscoală, iar cu ajutorul Creaturii cu trei mâini – folosite toate deodată foarte firesc, de altfel –, al celorlalți monștri și al unei fetițe curioase și raționale, micul erou peticit are șansa să construiască în sfârșit o legătură între cele două grupuri beligerante, mult mai asemănăoare între ele decât s-ar fi așteptat.
Cromatica se folosește inteligent în film pentru a accentua anumite concepte sau idei din replici. Orașul cenușiu simbolizează apatia țăranilor și lipsa lor de activitate, pe când rulotele circarilor plini de viață, motivație și dorințe aduc culoare, chiar dacă scopurile lor nu sunt prea nobile. La fel și în castelul predominat de tonuri închise, unde monștrii radiază de nuanțe vibrante. Muzica diversă, de asemenea, potențează firul narativ. De la melodii orchestrale, printre care și cele popularizate de 2001: O odisee spațială (Also sprach Zarathustra și Blue Danube), până la piese cu versuri și momente de musical, fiecare își găsește sensul în secvențele în care sunt introduse.
Scenariul deopotrivă comic și profund reprezintă o cale pentru copii, dar și adulți, de a înțelege mai amănunțit anumite aspecte ale vieții. Cât de departe suntem dispuși să mergem doar pentru a ne simți iubiți? Putem risca chiar să devenim victime ale abuzului? Ce se întâmplă dacă, de fapt, căutăm validarea în locul greșit? Care sunt pericolele de a urma turma, fără să gândim cu propriul creier? Cum afectează prejudecățile bazate pe diferențe traiul unor comunități? Și dacă frica vinde, poate ea să și unească? La toate aceste întrebări, Micul erou peticit vine cu răspunsuri.
Multipremiatul regizor-scenarist Steve Hudson și-a lansat primul film de animație, o comedie fantastică pentru toată familia, cu accente horror. Micul erou peticit a fost nominalizat la un Luxembourg Film Award și dezvăluie povestea unei așezări medievale deasupra căruia domnește Grotesque, un castel de groază. Cu o premisă inedită, umor și momente înduioșătoare, producția europeană are potențialul de a învăța spectatorii câteva lecții importante despre nevoia de a fi validat, prietenia adevărată și costul faimei.
Legenda spune că în castelul din Grubbers Nubbin s-ar afla mai multe feluri de monștri, astfel că sătenii se tem de el. La rândul lor, locuitorii dealului se tem de o iminentă „gloată furioasă”. Această frică reciprocă îi ține departe unii de ceilalți, asta până când apare Freak Finder, un circar ambulant aproape de faliment. El ar face orice îi stă în putință ca să își salveze afacerea, inclusiv că îl convingă pe Stitch Head să i se alăture în lumea spectacolului, cu promisiunea că oamenii „îl vor iubi”.
Protagonistul are și el motivele lui să plece: profesorul nebun, creatorul său și singura figură paternă pe care a cunoscut-o vreodată, este mereu în căutarea celei mai noi și mai mărețe creaturi, uitând complet de toate celelalte de dinainte. Astfel monștri se ajută ei între ei pentru a face față situației. Dar Stitch Head a suferit destul și consideră că merită adorația publicului, chiar dacă viața de „ciudat” ce bagă frica în oameni se dovedește a fi altfel decât și-a imaginat, atunci când șeful lui începe să îl exploateze, cu riscul de a-l pune în pericol. Din cauza lui se ajunge la o răscoală, iar cu ajutorul Creaturii cu trei mâini – folosite toate deodată foarte firesc, de altfel –, al celorlalți monștri și al unei fetițe curioase și raționale, micul erou peticit are șansa să construiască în sfârșit o legătură între cele două grupuri beligerante, mult mai asemănăoare între ele decât s-ar fi așteptat.
Cromatica se folosește inteligent în film pentru a accentua anumite concepte sau idei din replici. Orașul cenușiu simbolizează apatia țăranilor și lipsa lor de activitate, pe când rulotele circarilor plini de viață, motivație și dorințe aduc culoare, chiar dacă scopurile lor nu sunt prea nobile. La fel și în castelul predominat de tonuri închise, unde monștrii radiază de nuanțe vibrante. Muzica diversă, de asemenea, potențează firul narativ. De la melodii orchestrale, printre care și cele popularizate de 2001: O odisee spațială (Also sprach Zarathustra și Blue Danube), până la piese cu versuri și momente de musical, fiecare își găsește sensul în secvențele în care sunt introduse.
Scenariul deopotrivă comic și profund reprezintă o cale pentru copii, dar și adulți, de a înțelege mai amănunțit anumite aspecte ale vieții. Cât de departe suntem dispuși să mergem doar pentru a ne simți iubiți? Putem risca chiar să devenim victime ale abuzului? Ce se întâmplă dacă, de fapt, căutăm validarea în locul greșit? Care sunt pericolele de a urma turma, fără să gândim cu propriul creier? Cum afectează prejudecățile bazate pe diferențe traiul unor comunități? Și dacă frica vinde, poate ea să și unească? La toate aceste întrebări, Micul erou peticit vine cu răspunsuri.
