Sinopsis

Peter Gaulke și amicul său, Fred Wolf, sunt prezentatorii unei emisiuni de televiziune despre viața animalelor sălbatice. Ca urmare a căderii drastice înregistrate în preferințele telespectatorilor, emisiunea este pe cale să fie anulată. Vina pare să-i aparțină lui Peter, cel care a moștenit emisiunea de la tatăl său și care, în ciuda pasiunii sale pentru animale, se dovedește a fi total inept și inapt pentru lucrul în televiziune.

Peter și cu Fred, în încercarea de a păstra emisiunea în grila de programe, pornesc într-o căutare a legendei care, dacă se dovedește a fi adevărată, ar schimba pentru totdeauna... cel puțin fața emisiunii lor: Bigfoot.