Comentarii Comentează
  • Mihai_Moise
    pe 11 Septembrie 2020 08:49
    Literatura japoneză are un farmec aparte... Si afirmatia mea nu poate fi inteleasa daca nu ai parcurs cel putin un roman scris de Mishima, Kawabata ori Abe!

    "Femeia nisipurilor" e un soi de dramă a absurdului, in care nimic nu are substanță, decât nisipul și tribulațiile personajului Jumpei. Desi pare ca lui Kobo Abe i-a placut in mod deosebit Kafka, romanul cu acelasi nume se distanteaza clar de creatiile scriitorului ceh si căpăta propria soliditate imensă prin emotiile empatice propagate.

    Nu prea ai cum sa rămâi echidistant si rece la ce se petrece cu profesorul sechestrat in vagauna de nisip, condamnat sa traiasca langa o femeie necunsocuta si sa se speteasca in fiecare zi, carand zeci de kg de nisip, pentru a nu risca sa moara sufocat de infimile si infinitele granule de siliciu...

    Recomand romanul lui Abe, dar, spre surprindere mea, si filmul e foarte bun! Ca sa citez un comentariu anterior, filmul e hipnotic, bizar, obsesiv. Ceva in genul "Calul din Torino", creat de Bela Tarr. Nimic nu mai poate fi perceput la fel după vizionarea lui!...
  • lili22
    pe 23 Februarie 2020 23:41
    Imposibil de gasit un cusur acestui film de arta.Nicio nota de optimism nu razbate de nicaieri, omul ramane pierdut in nisip.Deprimant.
  • into_the_labyrinth
    pe 03 Ianuarie 2019 03:35
    Hipnotic, bizar, obsesiv, Suna no onna pare a fi în egală măsură dramă, film de mister şi întrucâtva erotic. Nu vei ghici întotdeauna ce te aşteaptă la următorul cadru, dar vei trăi cu siguranţă cu impresia că eroul este prins într-un joc straniu, greu de înţeles (asemănător oarecum, deşi foarte pe departe, cu protagonistul filmului contemporan ”Oldboy”).
    Regizorul se joacă cu spectatorul, iar destinul, femeia, nisipul – cu eroul acestei pelicule. Sigur, rămâi câteodată cu impresia că filmul este prea criptic şi prea lungit, dar dacă îţi plac şaradele cu iz de ”old-school”, atunci ai dat peste filmul potrivit.
    Forţa nisipului care cade este echivalentă cu forţa naturii dezlănţuite sau cu forţa magiei, iar ”nefericitul” erou nu poate face nimic contra unei asemenea stihii.
    Bine, e drept că i se întinsese şi o capcană pur ”omenească”, dar nici acesteia nu-i dădea de capăt.
    Femeia era prizoniera nisipurilor, dar nici nu-şi imagina o altă lume, în timp ce el tânjea după libertate – iată un alt aspect al existenţei a două fiinţe ce par a întruchipa atracţia contrariilor. Totul, pe un fundal (inclusiv sonor) halucinant.
    În cele din urmă, cu răbdare, bărbatul îşi face un plan de evadare destul de bun şi îl şi pune în practică.
    Dar lucrurile merg doar parţial conform planului. Nu dezvălui mai multe.
    Finalul este interesant, are loc o schimbare şi în mintea eroului, te face să priveşti şi din alt unghi.
    Este, fără îndoială, unul dintre cele mai stranii (chiar dacă nu înfricoşătoare) filme pe care le-am văzut până în prezent.
  • alali
    pe 26 Februarie 2016 01:16
    A vorbi despre ecranizarea cartii cu acelasi titlu poate parea inoportun, daca un chiar gresit, atata timp cat Kobo Abe, autorul nuvelei, a fost cooptat in acest proiect cinematografic in calitate de scenarist. Si totusi…
    … nu poti sa un observi cele doua moduri de introducere atat de diferite si care schimba foarte mult din mesaj. Daca cartea incepe printr-o descriere a conditiei de disparut, destul de tehnica ca precizari, filmul incepe chiar din genericul de prezentare cu acele acte, hârtii care te definesc ca om, ca cetatean al statului, macar in ochii institutiilor. Pasaport, vize, stampile, apostile sau autorizatii; vizual, asta e primul contact cu filmul. Iar ca o intarire a acestei stari de recunoastere, de legalitate, vine si discursul tinut chiar de erou in primul lui momento de panica. Faptul ca insira toate acele permise si documente il ajuta sa se (re)identifice si sa se (re)cunoasca pe sine, chiar daca doar in aparenta, dar asta ii confera un confort psihic, fie el si de moment. De aici eu o sa ma distantez un pic de cei care considera acest film ca fiind o analiza a starii de incarcerare sau a trairilor celui intemnitat, asa cum e in carte.
    Eu vad mai deslusit in film o descompunere a omului vechi si o innoire dupa reguli si valori noi. Si ca sa imi explic optica o sa ma opresc asupra importantei radioului care este o cu totul alta decat in nuvela. Aici radioul este vazut de catre Femeia, (nenumita in film), ca o modalitate de alinare adusa barbatului nemultumit de situatia in care este aruncat cu forta. Si faptul ca stirile sunt “ca sa mai auzim ce se mai intampla in afara”, arata lipsa lor de importante pentru o lume atat de mica si personala ca cea pe care o impartasesc ei acolo intre dune. Toate acele evenimente nationale, mondiale sau cum or mai fi ele, nu ii vor atinge nici macar tangential.
    Ca toata aceasta prezentare si analiza se realizeaza utilizand motive si mituri ca cel al lui Sisif sau ca influenta kafkiana in prezentarea absurdului actiunii este limpede si evidenta, ca nisipul este personificat, (eu mai mult inclin sa cred ca apa are un rol mai important in film; chiar nisipul se comporta ca o apa sau ca o mare), nu are rost sa mai dezvolt. Sunt teorii ce se regasesc in mai toate recenziile si review-urile disponibile si pot fi citite de acolo la fel de bine.

    Eu in schimb o sa ma opresc la scena din finalul filmului. Acea epifanie pe care o sufera Jumpei in momentul in care femeia suferinda este ridicata de sateni cu ajutorul acelui scripet. Incredibil cat de bine surprinsa si redata e toata acea uluiata a protagonistului. Acela este momentul bulversant, care darama prejudecati si zideste noi credinte. Este reinnoirea despre care vorbeam mai inainte. Diferenta este ca de aceasta data viata nou, credintele noi se vor ridica pe baze mai solide, mai umane, mai importante pentru viata de zi cu zi, mai personale cum s-ar spune. Daca venirea in aceste locuri s-a facut doar pentru a gasi insecte noi si astfel aceste specimene sa primeasca numele descoperitorului si sa fie trecute in dictionarul de specialitate, descoperirea apei se dovedeste a fi o realizare incomensurabil mai mare si mai importanta, chiar daca, in afara satenilor, probabil ca pe nimeni nu va interesa aceasta metoda ce va usura viata acestor oameni. Dar pentru acesti putini locuitori ai dunelor, gaselnita reprezinta libertatea, asa cum a reprezentat si pentru protagonist la un anumit moment.
    Concluzionand, putem spune ca Teshigahara ca si regizor, impreuna cu Kobo Abe scenarist rearanjeaza romanul si il recompun, cu mult mai puternic, cu mult mai sentimental, asemanator poate noului Jumpei, care in sfarsit isi gaseste un loc caruia sa-i apartina si in care el este cineva prin propria-i persoana, prin propriile-i ganduri si nu definit de niste hartii sau acte.
    Un nou sens al unei vieti, un nou inteles al unei carti, un nou om. O nota de 8,00!
  • cosmin_kedii
    pe 31 August 2013 09:04
    . Punerea în scenă este într-adevăr de calitate ( unele planuri sunt destul de inovatoare ) , fotografia este foarte fascinanta iar cei doi actori principali ,Eiji Okada si la Kyoto Kishida interpreteaza caracterul lor , cu o mulțime de emotii.
  • cosmin742000
    pe 30 Aprilie 2012 10:13
    O ecranizare excelenta a romanului lui Kobo Abe femeia nisipurilor, roman pe care cand l-am citit mi s-a parut imposibil de ecranizat.
  • aayana
    pe 20 Iunie 2010 11:26
    Ce face un om care a cazut intr-o capcana? La inceput se zbate, este nervos, are speranta ca va iesi. Mai incolo se resemneaza cand vede ca nu are de ales. Cand poate sa evadeze isi da seama ca face parte din intreg.

    Pe femeia nisipurilor nu am inteles-o. Greutati exista oriunde ai pleca. Probabil ca le-a ales pe cele impotriva carora a invatat deja sa lupte. Pentru cineva nou totul e munca de Sisif, e ridicol, e chin.

    La un moment dat setea trece de ercan. Am baut apa ca si cum era ultima. Cadrele filmate de aproape, nisipul pe piele, porii imbibati de atata nisip.. sunt cateva elemente care merita mentionate. Impresionant film!
  • ishizaki
    pe 01 Martie 2010 10:20
    actiunea te surprinde chiar daca e "slow paced", multe fragmente ce nu au o logica anume insa care te pun pe ganduri, unic si dpdv vizual. merita vazut, nu degeaba a fost nominalizat la oscar (cand oscar-ul era acordat filmelor adevarate, nu ca azi superproductilor)
  • alinutza.b
    pe 19 Mai 2009 21:57
    Cartea mi s-a parut absolut exceptionala. Filmul nu a putut surprinde decat o prea mica parte din viziunea scriitorului.
  • stancyu
    pe 30 Martie 2009 14:09
    vreau sa cumpar un DVD cu acest film care mi-a placut foarte mult.Cum sa procedez?