Părerea criticului
Supernova în astronomie este moartea unei stele într-o explozie de energie și de lumină. Filmul lui Harry MacQueen este despre un cuplu de intelectuali gay, ce se pregătește de moartea (și decrepitudinea precoce) a unuia dintre ei. Autor de romane, Tusker încearcă să își proiecteze existența într-un plan amplu, asemănând viața și moartea cu evoluția unor stele, și cu sfârșitul ei într-o supernova. Mesajul filmului are un puternic caracter universal.
Tusker (Stanley Tucci) se confruntă nu doar cu sfârșitul timpuriu, ci și cu drama instalării demenței: își dorește să își ia viața, pentru a nu traversa o perioadă de vulnerabilitate și de pierdere a controlului. Partenerul său, cu care se află în periplu (jucat de Colin Firth), suferă aproape la fel de mult: se vede că îl iubește pe Tusker, dincolo de masca unei aparente răceli. E o altă suferință, aceea a partenerului supraviețuitor. Mai mult, partenerului căruia i se cere „trebuie să mă lași să mă duc”... Asemenea o făcea și personajul lui Ed Harris în filmul The Hours...
Totuși, cei doi nu se izolează nici în lumea lor, nici într-un spațiu claustrat care să le asigure intimitatea. Într-o casă pe roți, cei doi cutreieră Anglia rurală, luându-și rămas bun de la cei dragi și bucurându-se de ceea ce le-a rămas. Tragedia care urmează să se întâmple este compensată de dialogurile în jurul mesei, care frizează adesea umorul, iar dintre ele niciunul nu este funebru în vreun fel.
Dacă filmul atrage atenția asupra situației persoanelor cu demență, considerată pe drept cuvânt boala mintală a secolului, în mare măsură filmul este un elogiu adus bucuriei de a trăi.
Formula road-movie -ului este ideală pentru această poveste, cum personajele care se îmbarcă la drum vor cunoaște o transformare până la finalul lui - Sam (Colin Firth) își va contempla singurătatea, dând voce trăirilor cântând la pian asemena eroinei mute din The Piano, iar Tusker va deveni, poate, o stea.
Tusker (Stanley Tucci) se confruntă nu doar cu sfârșitul timpuriu, ci și cu drama instalării demenței: își dorește să își ia viața, pentru a nu traversa o perioadă de vulnerabilitate și de pierdere a controlului. Partenerul său, cu care se află în periplu (jucat de Colin Firth), suferă aproape la fel de mult: se vede că îl iubește pe Tusker, dincolo de masca unei aparente răceli. E o altă suferință, aceea a partenerului supraviețuitor. Mai mult, partenerului căruia i se cere „trebuie să mă lași să mă duc”... Asemenea o făcea și personajul lui Ed Harris în filmul The Hours...
Totuși, cei doi nu se izolează nici în lumea lor, nici într-un spațiu claustrat care să le asigure intimitatea. Într-o casă pe roți, cei doi cutreieră Anglia rurală, luându-și rămas bun de la cei dragi și bucurându-se de ceea ce le-a rămas. Tragedia care urmează să se întâmple este compensată de dialogurile în jurul mesei, care frizează adesea umorul, iar dintre ele niciunul nu este funebru în vreun fel.
Dacă filmul atrage atenția asupra situației persoanelor cu demență, considerată pe drept cuvânt boala mintală a secolului, în mare măsură filmul este un elogiu adus bucuriei de a trăi.
Formula road-movie -ului este ideală pentru această poveste, cum personajele care se îmbarcă la drum vor cunoaște o transformare până la finalul lui - Sam (Colin Firth) își va contempla singurătatea, dând voce trăirilor cântând la pian asemena eroinei mute din The Piano, iar Tusker va deveni, poate, o stea.
