Sinopsis

Stefek are șase ani și pornește un război împotriva sorții. El este convins că poate pune în mișcare un lanț de evenimente care l-ar aduce mai aproape de tatăl său, separat de ceva vreme de soție. Sora lui Stefek, Elka, îl învață cum să "mituiască" soarta cu mici sacrificii. Șmecheriile și coincidențele îl atrag într-un târziu pe tată în pragul magazinului fostei sale soții, dar deznodământul nu-i de bun augur. Atunci Stefek, disperat, își încearcă norocul cu o ultimă șmecherie, cea mai spectaculoasă.