Părerea criticului
După ce în primul film fostul agent Bryan Mills (Liam Neeson) îşi salva fiica la Paris şi apoi în al doilea soţia la Istanbul, iată că eroul rămâne acasă, în Los Angeles. Este o schimbare inspirată de direcţie pentru această franciză care are toate şansele să se oprească la partea a treia: lui Bryan i se înscenează o crimă şi, în timp ce este vânat de autorităţi, trebuie să-şi spele numele, să-l prindă pe asasin şi să-şi protejeze fiica, pe Kim (Maggie Grace), de un posibil atac.
Rareori ne-a fost dat să vedem filme mai inegale la cinema. Deşi captivează cu un antagonist interesant şi câteva răsturnări surprinzătoare de situaţie, Taken 3 a ales să "îndulcească" secvenţele de acţiune pentru a obţine un rating mai permisiv în toată lumea. În concepţia producătorilor, asta probabil a însemnat un public mai larg şi prin urmare mai mulţi bani, dar pentru spectatori va fi o îndepărtare de la spiritul "bumbăceşte-i fără milă", exact cel care a transformat filmul original într-un mega-hit al anului 2008.
Când îşi găseşte fosta soţie (Famke Janssen) moartă la el acasă, Mills are parte de câteva secunde de şoc. Alertaţi de un apel anonim, poliţiştii dau buzna în apartamentul eroului (o sincronizare cusută cu multă aţă albă), numai că vor fi repede incapacitaţi de acesta. Pentru Mills este clar că, oricine i-a ucis soţia, trebuie să fie liber pentru a descoperi asasinul. Doar că decizia îl transformă în cel mai vânat răufăcător din Los Angeles, iar pe urmele sale porneşte un întreg batalion de poliţişti condus de inspectorul Franck Dotzler (Forest Whitaker).
Regizor este Olivier Megaton, care consideră că, dacă nu are undă verde la scene foarte violente, trebuie să compenseze cu mişcări cât mai bruşte de cameră şi un montaj cât mai alert. Acestea funcţionează perfect în timpul urmăririlor de maşini sau al luptelor corp la corp, dar chiar sunt necesare când eroul îşi face o cafea sau deschide, cât se poate de paşnic, o uşă? Filmarea smucită nu distrage atenţia nici de la scenariul scris de Luc Besson şi Robert Mark Kamen, care se încăpăţânează să-şi salveze protagonistul din fiece ambuscadă, refuzând să cedeze până şi celei mai subţiri pojghiţe de verosimil din primele două filme.
Taken 3 se salvează în parte datorită carismei lui Liam Neeson, actor cu intensitate mai mult decât potrivită pentru obstacolele apărute în calea personajului. În toată nebunia de pe ecran, Neeson este o adevărată ancoră şi, chiar dacă pare o idee mai adus de spate decât i-ar şade bine unei maşini de ucis atât de eficiente, actorul aminteşte de deceniile anterioare ale carierei cu o serie de scene dramatice.
Chiar dacă uneori suferă din cauza compromisurilor cerute de lipsa violenţei (Taken 3 îţi arată prima secţionare a carotidei care nu lasă nicio picătură de sânge în urmă şi se cicatrizează perfect după moarte), premiera îi poate mulţumi pe fanii lui Liam Neeson şi pe amatorii de acţiune, oricât de neverosimilă. Fiind şi unica premieră a săptămânii, numărul de spectatori nu va dezamăgi.
Rareori ne-a fost dat să vedem filme mai inegale la cinema. Deşi captivează cu un antagonist interesant şi câteva răsturnări surprinzătoare de situaţie, Taken 3 a ales să "îndulcească" secvenţele de acţiune pentru a obţine un rating mai permisiv în toată lumea. În concepţia producătorilor, asta probabil a însemnat un public mai larg şi prin urmare mai mulţi bani, dar pentru spectatori va fi o îndepărtare de la spiritul "bumbăceşte-i fără milă", exact cel care a transformat filmul original într-un mega-hit al anului 2008.
Când îşi găseşte fosta soţie (Famke Janssen) moartă la el acasă, Mills are parte de câteva secunde de şoc. Alertaţi de un apel anonim, poliţiştii dau buzna în apartamentul eroului (o sincronizare cusută cu multă aţă albă), numai că vor fi repede incapacitaţi de acesta. Pentru Mills este clar că, oricine i-a ucis soţia, trebuie să fie liber pentru a descoperi asasinul. Doar că decizia îl transformă în cel mai vânat răufăcător din Los Angeles, iar pe urmele sale porneşte un întreg batalion de poliţişti condus de inspectorul Franck Dotzler (Forest Whitaker).
Regizor este Olivier Megaton, care consideră că, dacă nu are undă verde la scene foarte violente, trebuie să compenseze cu mişcări cât mai bruşte de cameră şi un montaj cât mai alert. Acestea funcţionează perfect în timpul urmăririlor de maşini sau al luptelor corp la corp, dar chiar sunt necesare când eroul îşi face o cafea sau deschide, cât se poate de paşnic, o uşă? Filmarea smucită nu distrage atenţia nici de la scenariul scris de Luc Besson şi Robert Mark Kamen, care se încăpăţânează să-şi salveze protagonistul din fiece ambuscadă, refuzând să cedeze până şi celei mai subţiri pojghiţe de verosimil din primele două filme.
Taken 3 se salvează în parte datorită carismei lui Liam Neeson, actor cu intensitate mai mult decât potrivită pentru obstacolele apărute în calea personajului. În toată nebunia de pe ecran, Neeson este o adevărată ancoră şi, chiar dacă pare o idee mai adus de spate decât i-ar şade bine unei maşini de ucis atât de eficiente, actorul aminteşte de deceniile anterioare ale carierei cu o serie de scene dramatice.
Chiar dacă uneori suferă din cauza compromisurilor cerute de lipsa violenţei (Taken 3 îţi arată prima secţionare a carotidei care nu lasă nicio picătură de sânge în urmă şi se cicatrizează perfect după moarte), premiera îi poate mulţumi pe fanii lui Liam Neeson şi pe amatorii de acţiune, oricât de neverosimilă. Fiind şi unica premieră a săptămânii, numărul de spectatori nu va dezamăgi.
