Părerea criticului
Baiatul asta promite, zau asa! Pierre Morel - de el este vorba. a mai facut "Banlieue 13" (2004), dupa unul dintre nenumaratele scenarii ale lui Luc Besson (aici, si Bibi Naceri), un thriller cu elemente SF care-a fost primit destul de onorabil. si i-a mai fost operator, la "Danny the Dog" si "Transporter", lui Louis Leterrier - asta care-o sa iasa cu duda anului, "The Incredible Hulk".
Pana una-alta, Morel se arata mai dibaci decat el in materie de actiune filmata, iar ceea ce-a
aratat acum patru ani se confirma deja, in actualul "Taken" - un thriller curat si meserias.
Scenariul, tot al inepuizabilului Luc (cu Robert Mark Kamen) e brodit ca la carte: un fost super-agent, atata a tot super-agentat pentru stindardul cel spuzit cu stele, incat nevestisii i s-a urat, si-a luat fetita si duse fura, la un nene mai stabil si mai bogat. Fetita a crescut,
iar acum va fi trimisa cu cea mai buna prietena la Paris, intr-o vacanta. Tata nu si nu, ca lumea-i rea si fara nici un Dumnezeu. Fata si mamica, da si da, ca tata-i rau si fara manera. Ca sa n-o mai lungim, tata se-ndupleca, fata se duce, si zdup, drept in plasa traficantilor de prospaturi pica. Si sa te tii prapad!
Recunoastem din prima ochire corectitudinea fecunda a premiselor - iar in continuare, slava Domnului, scenariul o va tine la fel de riguros si precis - suport ideal pentru niste zbenguieli de mai mare dragul. Morel construieste cu o mana sigura, povesteste nervos si stie sa filmeze cu atata stil, cat sa nu-si lase thriller-ul fara sare si piper - inclusiv in zonele unde aventura se pliaza pe deductiile detectivicesti, puse in cadru istet si elocvent - de exemplu, secventele din apartamentul de hotel de unde-s saltate fatucile (care, in plus, formeaza si o buna rampa de lansare a actiunii propriu-zise, dupa ce ne-am tot amorsat cu interdictii incalcate, iscodiri, complicitati si alte proppisme). Liam Neeson face bine ce face, imbinand abil, desi absolut formulaic, latura patern-liricoida cu cea tough-naspa. in tandem partial cu el, Famke Janssen e sexy-antipatica la fix, ca orice mama ingrata care n-a priceput ce comoara de spion avea-n casa, si acum degeaba se zgarie pe ochi. Maggie Grace e si actoriceste la fel ca personajiceste: o ceva frumusica plimbata de colo-colo. Bineinteles ca-ntr-un tarziu va fi imbratisata de papa si batuta tandru la poponeata sa nu mai faca - dar pana atunci, e rost de oarece thrills onorabili. Dragut interogatoriul cu socuri electrice al nemernicului, dulcic camionul care trece fasti peste mizerabil, decenta gaurirea multilateral-politicoasa a tartorului din lift, simpatica lovitura de teatru dinaintea deznodamantului. Ce sa ceri mai mult? Sa fi evadat mai ingenios cand era atarnat de teava aia si-i cantau prohodul? Sa-l fi matrasit mai creator pe ultimul si cel din urma? Hai sa nu fim cusurgii.
Pana una-alta, Morel se arata mai dibaci decat el in materie de actiune filmata, iar ceea ce-a
aratat acum patru ani se confirma deja, in actualul "Taken" - un thriller curat si meserias.
Scenariul, tot al inepuizabilului Luc (cu Robert Mark Kamen) e brodit ca la carte: un fost super-agent, atata a tot super-agentat pentru stindardul cel spuzit cu stele, incat nevestisii i s-a urat, si-a luat fetita si duse fura, la un nene mai stabil si mai bogat. Fetita a crescut,
iar acum va fi trimisa cu cea mai buna prietena la Paris, intr-o vacanta. Tata nu si nu, ca lumea-i rea si fara nici un Dumnezeu. Fata si mamica, da si da, ca tata-i rau si fara manera. Ca sa n-o mai lungim, tata se-ndupleca, fata se duce, si zdup, drept in plasa traficantilor de prospaturi pica. Si sa te tii prapad!
Recunoastem din prima ochire corectitudinea fecunda a premiselor - iar in continuare, slava Domnului, scenariul o va tine la fel de riguros si precis - suport ideal pentru niste zbenguieli de mai mare dragul. Morel construieste cu o mana sigura, povesteste nervos si stie sa filmeze cu atata stil, cat sa nu-si lase thriller-ul fara sare si piper - inclusiv in zonele unde aventura se pliaza pe deductiile detectivicesti, puse in cadru istet si elocvent - de exemplu, secventele din apartamentul de hotel de unde-s saltate fatucile (care, in plus, formeaza si o buna rampa de lansare a actiunii propriu-zise, dupa ce ne-am tot amorsat cu interdictii incalcate, iscodiri, complicitati si alte proppisme). Liam Neeson face bine ce face, imbinand abil, desi absolut formulaic, latura patern-liricoida cu cea tough-naspa. in tandem partial cu el, Famke Janssen e sexy-antipatica la fix, ca orice mama ingrata care n-a priceput ce comoara de spion avea-n casa, si acum degeaba se zgarie pe ochi. Maggie Grace e si actoriceste la fel ca personajiceste: o ceva frumusica plimbata de colo-colo. Bineinteles ca-ntr-un tarziu va fi imbratisata de papa si batuta tandru la poponeata sa nu mai faca - dar pana atunci, e rost de oarece thrills onorabili. Dragut interogatoriul cu socuri electrice al nemernicului, dulcic camionul care trece fasti peste mizerabil, decenta gaurirea multilateral-politicoasa a tartorului din lift, simpatica lovitura de teatru dinaintea deznodamantului. Ce sa ceri mai mult? Sa fi evadat mai ingenios cand era atarnat de teava aia si-i cantau prohodul? Sa-l fi matrasit mai creator pe ultimul si cel din urma? Hai sa nu fim cusurgii.
