nu mi se pare atât de relevant...sincer? cam slăbuț...
kasmyn
pe 09 Decembrie 2018 16:54
LA HBO SE VA DIFUZA/? SAU IL DIFUZEAZA CINEVA LA TV??
blackmore
pe 09 Decembrie 2018 12:29
Un film care dovedeste ca poporul roman in afara de perioada comunista , a fost antisemit.Nu ca azi ar fi altfel.Eu as adauga la antisemit pentru aceeasi perioada xenofob , homofob , rasist..Un popor din care imi e rusine ca fac parte
victor_homescu
pe 17 Iulie 2018 18:05
Documentar,pentru care Radu Jude a primit Premiul pentru cea mai bună regie la festivalul de film La Orquídea (Cuenca).
borisvultur
pe 30 August 2017 20:56
Da, te înfiori și îți pui sute de întrebări. A fost posibil? Suntem noi capabili de un pogrom? Deci Goga, Cioran, Galaction astfel au gândit? Poze, cântece patriotice ca o ironie...masacre...poze și tăceri. De reflectat. De cercetat,
Ipu
pe 27 August 2017 17:02
Foarte interesant din punct de vedere artistic, o oră și jumătate trecând pe nesimțite. Fotografiile nu sunt alese deloc la întâmplare, dar uneori ele creează chiar ilaritate, în binecunoscutul stil al lui cineastului, ca de pildă atunci când imaginea unui cetățean ținând de căpăstru un cal ilustrează discursul lui Sima care îl prezintă pe Antonescu legionarilor, ori atunci când crainicul jurnalului de propagandă vorbește de conducătorul statului care îi prezintă omagiile lui Ștefan cel Mare într-o ctitorie a acestuia din urmă din Basarabia, comentariul este însoțit de imaginea unui preșcolar cu țigară în colțul gurii, stând în picioare pe un scaun.
Din punct de vedere documentar, notele din jurnalul doctorului Damian, selectate de Jude pentru a demonstra teza propusă, descriu într-o primă fază grozăviile legilor antisemite din România, copiate în fond după cele din cele mai civilizate și mult-prețuite și azi țări europene, iar mai apoi poveștile deportărilor din timpul războiului și al altor zvonuri groaznice despre copii evrei îngropați de armata română până la gât și apoi mitraliați în cap și alte grozăvi ajunse la urechea doctorului memorialist, de care acesta știa chiar a doua zi, deși unii nu sunt convinși nici în prezent de corectitudinea acestor amănunte, ca să nu mai vorbim de contrapunerea acestor lucruri cu alte istorisiri asemănătoare puse în circulație de militari români care relatau lucruri similare despre ce li se întâmplase camarazilor lor în Basarabia din partea localnicilor. Aceste scrupule nu le veți găsi la cuplul Jude-Solomon, care, întrebați la Audi Lounge de către un localnic după premiera pentru public a lui Aferim! de la Berlin când au fost dezrobiți romii, s-au uitat unul la altul și au răspuns aproape în același timp, cu infinită nonșalanță: în 1866, de Cuza!
dudu_casian
pe 23 August 2017 23:39
Sunt curios daca respectabilul Jude a dat dovada in filmul dumnealui de o opinie nepartinitoare(neantiromaneasca) si cam cate fotografii cu nationalisti romani impuscati fara judecata si lasati pe la raspantii in toate judetele tarii in anii '30, in timpul deselor prigoane(singura lor vina fiind ca si-au iubit prea mult tara) sunt prezentate in acest film cu pedigree. Sau cate fotografii cu atrocitatile savarsite de "nationalitatile conlocuitoare" mai inversunate ca armata bolsevica in timpul retragerii oficialitatilor si armatei romane din Basarabia pierduta in urma pactului "Ribbentrop-Molotov", daca tot veni vorba sa fim obiectivi. Cunoastem ca au fost date legi antisemite in acel context istoric, insa excese au fost de ambele parti. Istoria faptica este una singura, nu cea scrisa de invingatori impreuna cu bogatii lumii. Pentru mine, documentar obiectiv inseamna fara tenta de culpabilizare a poporului roman pentru a te incadra in anumite trenduri globaliste de reeducare a constiintei colective. Ar fi de apreciat creatii care sa "exploreze critic" ,nu anumite "bucati de istorie" scoase din context, sugerand spectatorului sa traga niste concluzii in baza unor franturi de adevar, ci unele care sa fie nepartinitoare, adica sa nu menajeze pe nimeni din cei implicati.
Dar cine dracu' sa le plateasca pe alea?:))
.
georgehari
pe 21 August 2017 23:21
Documentarul "Țara moartă" realizat de Radu Jude este un melanj între fotografiile din colecția Costică Acsinte, fragmente din jurnalul medicului evreu Emil Dorian, cîntece patriotice și militare și bucăți audio din jurnalele de știri. Rezultatul multimedia evocă perioada 1937 - 1946 din România. Filmul a fost prezentat în premieră internațională la Festivalul de la Locarno și va intra din 25 august în cinematografele din România.
Documentarul nu-și propune neapărat să informeze publicul despre Holocaustul din România, ci mai curînd să emoționeze și poate să ridice niște semne de întrebare în mințile spectatorilor. Fotografiile nu ilustrează fragmentele de jurnal citite chiar de Jude, ba chiar putem spune că unele dintre ele sunt în contrast cu ceea ce se aude. Dar este evidentă tendința autorului de a induce o stare morbidă pe parcursul filmului, pentru a accentua tragedia pe care au suferit-o evreii din România anilor '30 - '40. Așa că așteptați-vă să vedeți poze cu tot felul de animale și păsări sălbatice și domestice ucise, în cadre alături de oamenii care le-au luat viața, dar și copii și adulți morți, minori cu țigări între buze, adulți care se amenință cu săbii, cuțite și pistoale etc. Poate de aici titlul filmului?
Pe alocuri, unele materiale audio sunt puternic alterate, așa că este posibil să nu înțelegi mai nimic din unele cîntece și fragmente de discursuri. Din păcate, nici subtitrarea în engleză nu este exactă și este extrem de sumară. Chiar și pentru un public străin, traducerea putea fi realizată cu mai multă grijă și să conțină mai multe detalii, pentru că, din fericire, și străinii au Internetul la purtător și se pot documenta mai departe în caz că nu înțeleg vreo referință din cadrul traducerii.
Pe de altă parte, chiar și jurnalul lui Emil Dorian are unele inexactități, dar putem pune acest defect pe seama surescitării doctorului, a presiunii zilnice la care era supus în exercitarea meseriei și putem explica prin însuși faptul că trebuia să trăiască într-un dublu pericol: cel al războiului și cel al antisemitismului semenilor lui.
Îl știu pe Radu Jude de pe vremea filmului "Cea mai fericită fată din lume" și a scurt-metrajului "Lampa cu căciulă", dar documentarul "Țara moartă" se încadrează în trilogia formată de "Aferim!" și "Inimi cicatrizate", trei creații care explorează critic bucăți de istorie. Documentarul este interesant deoarece este realizat prin tehnici tradiționale, dar are o anumită tentă de experiment artistic. Un alt merit al filmului este că face cunoscută colecția de fotografii a lui Acsinte, un fotograf de la începutul secolului al XX-lea, descoperit relativ recent, care ne-a lăsat vreo 8.500 de cadre ce constituie o adevărată monografie a satului, orașului și vieții din România acelor timpuri.
Din punct de vedere documentar, notele din jurnalul doctorului Damian, selectate de Jude pentru a demonstra teza propusă, descriu într-o primă fază grozăviile legilor antisemite din România, copiate în fond după cele din cele mai civilizate și mult-prețuite și azi țări europene, iar mai apoi poveștile deportărilor din timpul războiului și al altor zvonuri groaznice despre copii evrei îngropați de armata română până la gât și apoi mitraliați în cap și alte grozăvi ajunse la urechea doctorului memorialist, de care acesta știa chiar a doua zi, deși unii nu sunt convinși nici în prezent de corectitudinea acestor amănunte, ca să nu mai vorbim de contrapunerea acestor lucruri cu alte istorisiri asemănătoare puse în circulație de militari români care relatau lucruri similare despre ce li se întâmplase camarazilor lor în Basarabia din partea localnicilor. Aceste scrupule nu le veți găsi la cuplul Jude-Solomon, care, întrebați la Audi Lounge de către un localnic după premiera pentru public a lui Aferim! de la Berlin când au fost dezrobiți romii, s-au uitat unul la altul și au răspuns aproape în același timp, cu infinită nonșalanță: în 1866, de Cuza!
Dar cine dracu' sa le plateasca pe alea?:))
.
Documentarul nu-și propune neapărat să informeze publicul despre Holocaustul din România, ci mai curînd să emoționeze și poate să ridice niște semne de întrebare în mințile spectatorilor. Fotografiile nu ilustrează fragmentele de jurnal citite chiar de Jude, ba chiar putem spune că unele dintre ele sunt în contrast cu ceea ce se aude. Dar este evidentă tendința autorului de a induce o stare morbidă pe parcursul filmului, pentru a accentua tragedia pe care au suferit-o evreii din România anilor '30 - '40. Așa că așteptați-vă să vedeți poze cu tot felul de animale și păsări sălbatice și domestice ucise, în cadre alături de oamenii care le-au luat viața, dar și copii și adulți morți, minori cu țigări între buze, adulți care se amenință cu săbii, cuțite și pistoale etc. Poate de aici titlul filmului?
Pe alocuri, unele materiale audio sunt puternic alterate, așa că este posibil să nu înțelegi mai nimic din unele cîntece și fragmente de discursuri. Din păcate, nici subtitrarea în engleză nu este exactă și este extrem de sumară. Chiar și pentru un public străin, traducerea putea fi realizată cu mai multă grijă și să conțină mai multe detalii, pentru că, din fericire, și străinii au Internetul la purtător și se pot documenta mai departe în caz că nu înțeleg vreo referință din cadrul traducerii.
Pe de altă parte, chiar și jurnalul lui Emil Dorian are unele inexactități, dar putem pune acest defect pe seama surescitării doctorului, a presiunii zilnice la care era supus în exercitarea meseriei și putem explica prin însuși faptul că trebuia să trăiască într-un dublu pericol: cel al războiului și cel al antisemitismului semenilor lui.
Îl știu pe Radu Jude de pe vremea filmului "Cea mai fericită fată din lume" și a scurt-metrajului "Lampa cu căciulă", dar documentarul "Țara moartă" se încadrează în trilogia formată de "Aferim!" și "Inimi cicatrizate", trei creații care explorează critic bucăți de istorie. Documentarul este interesant deoarece este realizat prin tehnici tradiționale, dar are o anumită tentă de experiment artistic. Un alt merit al filmului este că face cunoscută colecția de fotografii a lui Acsinte, un fotograf de la începutul secolului al XX-lea, descoperit relativ recent, care ne-a lăsat vreo 8.500 de cadre ce constituie o adevărată monografie a satului, orașului și vieții din România acelor timpuri.