Părerea criticului
Schepsisul continuărilor e să foloseşti suficient de multe elemente din primul film pentru ca publicul să nu se simtă trădat (şi aici Joker 2 e poate cel mai recent exemplu de "aşa nu"), dar şi să le reambalezi cumva pentru ca sequelul să nu fie aceeaşi ciorbă reîncâlzită. Teambuilding 2 excelează la prima cerinţă şi o nimereşte în parte şi pe a doua, iar publicul din sală râde chiar şi la glumele mai neinspirate şi la schimonoselile interminabile ale actorilor.
Evident, avem parte de un nou team building, dar de această dată în Republica Moldova. Echipa sudată în primul film, condusă acum de Horia (Cosmin Nedelcu) şi Lorena (Anca Dinicu), vrea să lanseze un produs inovator, AI de PLM, dar un eşec şi disensiunile din echipă îl determină pe managerul Oprea (Şerban Pavlu) să facă o ofertă de nerefuzat: un premiu de 100.000 de lei pentru echipa câştigătoare. Participanţilor deja cunoscuţi li se alătură noua echipă formată din colegi foarte tineri şi toată menajeria de personaje purcede în Republica Moldova, unde eşuează lamentabil la respectarea regulilor şi la câştigarea probelor.
Probabil că reprezentanţii Gen Z se vor ţine departe de acest film, în care tipi la vreo 40 de ani îi ridiculizează constant şi uneori "cringe" cu ajutorul unor personaje caricaturale, incoerente şi adesea cu un discurs greu inteligibil. Totuşi, filmul sugerează şi că, în ciuda tuturor diferenţelor (şi a diferendelor), coexistenţa nu este doar posibilă, ci şi necesară, şi că un schimb de experienţă şi adoptarea de noi valori ar putea fi benefice pe termen lung.
Dincolo de conflictul dintre generaţii, sequelul ridiculizează şi conflictele meschine de la birou, obsesia pentru ierarhie doar când ne convine, denumirile pompoase ale unor poziţii profesionale cu totul banale şi aşa mai departe, în situaţii uşor recognoscibile (hoţul de mâncare din frigiderul comun?) de către oricine a lucrat nu neapărat într-o corporaţie, ci în orice echipă oricât de necorporatistă ar fi ea.
Totuşi, Team Building 2 irită constant cu cea mai brutală succesiune de plasări de produse pe care am văzut-o vreodată la cinema. Nu vedem doar logouri, ci auzim şi sloganuri răcnite (să se audă până în fundul sălii) sau chiar coregrafii reinterpretate din reclame difuzate de mii de ori la televizor. Uneori ai senzaţia că povestea a fost lungită (cele 110 minute sunt mult prea multe pentru cât oferă de fapt sequelul) special pentru a mai face loc la o plasare de produs. Mai mult, premiera de vineri este o lungă reclamă la complexul turistic moldovenesc Castel Mimi, cuvântul "Mimi" fiind pronunţat de zeci de ori, ca să nu-l mai uităm niciodată...
Toate aceste plasări nu doar că te izgonesc literalmente din poveste, dar ar putea chiar să aibă efectul contrar: eu unul nu o să merg la concertele lui Horia Brenciu de la Sala Palatului şi nu o să calc în veci la Castel Mimi, din simplul motiv că într-o oră am văzut şi cramele şi piscina, barul şi grădinile şi aşa mai departe. Iar excelent vin moldovenesc chiar am de unde să cumpăr... Un plus aici? Actorii din Republica Moldova, care sunt mai "actori", în naturaleţe şi expresivitate, decât cei din România, probabil ajutaţi şi de graiul "moldovinesc".
Sequelul va avea detractorii săi, aceiaşi care resping toate producţiile româneşti unde se înjură cu o expresivitate demnă de cauze mai bune, dar oare câţi spectatori nu vor râde măcar o dată la acest film? Îmi vine în minte inteligenta campanie de promovare a primului hit comic independent românesc, Două lozuri, care promitea să dea banii înapoi spectatorului care nu râde. Înconjurat de hohote de râs, este greu să nu râzi şi tu, iar Teambuilding 2, cu tot montajul său alandala şi corul de zbierăte, este o nouă dovadă că experienţa proiecţiei în cinema, alături de zeci şi sute de anonimi, are atuurile sale.
Evident, avem parte de un nou team building, dar de această dată în Republica Moldova. Echipa sudată în primul film, condusă acum de Horia (Cosmin Nedelcu) şi Lorena (Anca Dinicu), vrea să lanseze un produs inovator, AI de PLM, dar un eşec şi disensiunile din echipă îl determină pe managerul Oprea (Şerban Pavlu) să facă o ofertă de nerefuzat: un premiu de 100.000 de lei pentru echipa câştigătoare. Participanţilor deja cunoscuţi li se alătură noua echipă formată din colegi foarte tineri şi toată menajeria de personaje purcede în Republica Moldova, unde eşuează lamentabil la respectarea regulilor şi la câştigarea probelor.
Probabil că reprezentanţii Gen Z se vor ţine departe de acest film, în care tipi la vreo 40 de ani îi ridiculizează constant şi uneori "cringe" cu ajutorul unor personaje caricaturale, incoerente şi adesea cu un discurs greu inteligibil. Totuşi, filmul sugerează şi că, în ciuda tuturor diferenţelor (şi a diferendelor), coexistenţa nu este doar posibilă, ci şi necesară, şi că un schimb de experienţă şi adoptarea de noi valori ar putea fi benefice pe termen lung.
Dincolo de conflictul dintre generaţii, sequelul ridiculizează şi conflictele meschine de la birou, obsesia pentru ierarhie doar când ne convine, denumirile pompoase ale unor poziţii profesionale cu totul banale şi aşa mai departe, în situaţii uşor recognoscibile (hoţul de mâncare din frigiderul comun?) de către oricine a lucrat nu neapărat într-o corporaţie, ci în orice echipă oricât de necorporatistă ar fi ea.
Totuşi, Team Building 2 irită constant cu cea mai brutală succesiune de plasări de produse pe care am văzut-o vreodată la cinema. Nu vedem doar logouri, ci auzim şi sloganuri răcnite (să se audă până în fundul sălii) sau chiar coregrafii reinterpretate din reclame difuzate de mii de ori la televizor. Uneori ai senzaţia că povestea a fost lungită (cele 110 minute sunt mult prea multe pentru cât oferă de fapt sequelul) special pentru a mai face loc la o plasare de produs. Mai mult, premiera de vineri este o lungă reclamă la complexul turistic moldovenesc Castel Mimi, cuvântul "Mimi" fiind pronunţat de zeci de ori, ca să nu-l mai uităm niciodată...
Toate aceste plasări nu doar că te izgonesc literalmente din poveste, dar ar putea chiar să aibă efectul contrar: eu unul nu o să merg la concertele lui Horia Brenciu de la Sala Palatului şi nu o să calc în veci la Castel Mimi, din simplul motiv că într-o oră am văzut şi cramele şi piscina, barul şi grădinile şi aşa mai departe. Iar excelent vin moldovenesc chiar am de unde să cumpăr... Un plus aici? Actorii din Republica Moldova, care sunt mai "actori", în naturaleţe şi expresivitate, decât cei din România, probabil ajutaţi şi de graiul "moldovinesc".
Sequelul va avea detractorii săi, aceiaşi care resping toate producţiile româneşti unde se înjură cu o expresivitate demnă de cauze mai bune, dar oare câţi spectatori nu vor râde măcar o dată la acest film? Îmi vine în minte inteligenta campanie de promovare a primului hit comic independent românesc, Două lozuri, care promitea să dea banii înapoi spectatorului care nu râde. Înconjurat de hohote de râs, este greu să nu râzi şi tu, iar Teambuilding 2, cu tot montajul său alandala şi corul de zbierăte, este o nouă dovadă că experienţa proiecţiei în cinema, alături de zeci şi sute de anonimi, are atuurile sale.
