Părerea criticului
Îţi spunem de la început că Ted este a doua surpriză plăcută a anului, cel puţin în ceea ce priveşte comediile, după 21 Jump Street. Ireverenţios şi eficient, Ted este creaţia lui Seth MacFarlane, care face trecerea de la serialul Family Guy la marele eran cu acestă comedie ce porneşte de la una dintre cele mai trăsnite (a fost cât pe ce să scriem "tâmpite") premise: un Crăciun magic, o stea căzătoare şi dorinţa unui puşti de opt ani fac ca Ted, un ursuleţ de pluş, să prindă viaţă. Ted şi stăpânul său, John, cresc "mari" şi, pe la 35 de ani, John, interpretat acum de Mark Wahlberg, îşi dă seama că prietenia lui cu ursuleţul ar putea sta în calea fericirii sale viitoare, mai ales când în scenă intră şi Lori (Mila Kunis).
Nu prea ne aşteptam la cine ştie ce de la Ted, dar combinaţia de umor ireverenţios şi comentarii incorecte din punct de vedere politic chiar că ni s-au băgat pe sub piele şi sigur o să-ţi placă şi ţie. Şi nu te aştepta ca cele mai bune poante să fie în trailer (aşa cum se întâmplă din păcate cu prea multe comedii), căci Ted ascunde multe lucruri sub blăniţă (poţi s-o iei literal) şi ajunge cu curaj şi în zone mai puţin confortabile ("de acum găteşti numai cu stânga!") ale umorului.
Sunt puţine de spus despre subiect, iar principalul motor al trăsnitelor momente din film este faptul că John trebuie să se maturizeze, iar "un bărbat nu se poate maturiza atâta vreme cât ursuleţul său de pluş este prin preajmă". Faptul că Ted este cel mai bun prieten al lui John şi că maturitatea l-a transformat într-o fiinţă extrem de sexuală, nepoliticoasă şi consumatoare avidă de marijuana nu poate decât să provoace probleme şi mai mari. De fapt poţi să-l înlocuieşti pe Ted cu un actor în carne şi oase şi comedia va funcţiona la fel de bine: este un bromance la marele fix, cu doi prieteni cam tăntălăi şi pierde-vară (şi fani Flash Gordon), dar pregătiţi pentru orice ca să-şi pună ordine în viaţă, iar asta doar de dragul lui Lori.
Poantele excelente n-ar trebui să-ţi atragă atenţia de la interpretarea lui Mark Wahlberg, cât se poate de convingător mai ales dacă iei în calcul faptul că şi-a interpretat întregul rol fără un partener. Chimia lui cu Ted, creat pe calculator, este uimitoare, şi probabil e primul lucru care te ajută să crezi că Ted există cu adevărat şi are tot ce-i trebuie pentru a provoca prăpăd în jur.
Unele dintre cele mai amuzante momente au în vizor actori cunoscuţi care se autoironizează cu apariţii trăsnite: o poţi vedea pe Norah Jones povestind despre partida de sex avută cu Ted în urmă cu un deceniu, iar Tom Skerritt şi Taylor Lautner se lasă şi ei ironizaţi în două secvenţe. Giovanni Ribisi, pe care nu l-am mai văzut la cinema de la Avatar încoace, îl interpretează pe villain-ul Donny, obsedat să pună mâna pe Ted, iar dansul său dinainte de punctul culminant al filmului ar fi în stare să le facă pe prostituatele atât de iubite de ursuleţ să se înverzească de invidie.
Bineînţeles, comedia are multe probleme de scenariu, iar povestea este inegală. Dar ce mai contează când îţi petreci bună parte din cele peste 100 de minute ale filmului râzând în hohote?
Nu prea ne aşteptam la cine ştie ce de la Ted, dar combinaţia de umor ireverenţios şi comentarii incorecte din punct de vedere politic chiar că ni s-au băgat pe sub piele şi sigur o să-ţi placă şi ţie. Şi nu te aştepta ca cele mai bune poante să fie în trailer (aşa cum se întâmplă din păcate cu prea multe comedii), căci Ted ascunde multe lucruri sub blăniţă (poţi s-o iei literal) şi ajunge cu curaj şi în zone mai puţin confortabile ("de acum găteşti numai cu stânga!") ale umorului.
Sunt puţine de spus despre subiect, iar principalul motor al trăsnitelor momente din film este faptul că John trebuie să se maturizeze, iar "un bărbat nu se poate maturiza atâta vreme cât ursuleţul său de pluş este prin preajmă". Faptul că Ted este cel mai bun prieten al lui John şi că maturitatea l-a transformat într-o fiinţă extrem de sexuală, nepoliticoasă şi consumatoare avidă de marijuana nu poate decât să provoace probleme şi mai mari. De fapt poţi să-l înlocuieşti pe Ted cu un actor în carne şi oase şi comedia va funcţiona la fel de bine: este un bromance la marele fix, cu doi prieteni cam tăntălăi şi pierde-vară (şi fani Flash Gordon), dar pregătiţi pentru orice ca să-şi pună ordine în viaţă, iar asta doar de dragul lui Lori.
Poantele excelente n-ar trebui să-ţi atragă atenţia de la interpretarea lui Mark Wahlberg, cât se poate de convingător mai ales dacă iei în calcul faptul că şi-a interpretat întregul rol fără un partener. Chimia lui cu Ted, creat pe calculator, este uimitoare, şi probabil e primul lucru care te ajută să crezi că Ted există cu adevărat şi are tot ce-i trebuie pentru a provoca prăpăd în jur.
Unele dintre cele mai amuzante momente au în vizor actori cunoscuţi care se autoironizează cu apariţii trăsnite: o poţi vedea pe Norah Jones povestind despre partida de sex avută cu Ted în urmă cu un deceniu, iar Tom Skerritt şi Taylor Lautner se lasă şi ei ironizaţi în două secvenţe. Giovanni Ribisi, pe care nu l-am mai văzut la cinema de la Avatar încoace, îl interpretează pe villain-ul Donny, obsedat să pună mâna pe Ted, iar dansul său dinainte de punctul culminant al filmului ar fi în stare să le facă pe prostituatele atât de iubite de ursuleţ să se înverzească de invidie.
Bineînţeles, comedia are multe probleme de scenariu, iar povestea este inegală. Dar ce mai contează când îţi petreci bună parte din cele peste 100 de minute ale filmului râzând în hohote?
